Etichetă: gaze

Trei milioane de euro. Atât ar fi cerut fostul vicepreşedinte al Autorităţii pentru Supraveghere Financiară, Daniel Tudor, pentru a măslui rezultatul unui control făcut la compania de asigurări Carpatica. A primit doar...

Prostie sau tâlhărie… precipitarea Transgaz la cele câteva zile de ger din luna ianuarie a ascuns o dubioasă tranzacție cu Gazpromul rusesc. În câteva tranzacții pe o platformă nouă ale bursei de...

În condiții normale, gazele importate din Rusia sunt de două ori mai scumpe decât cele din producția internă. În iarna trecută, costau cam 530 de dolari mia de metri cubi, însă conform...

Gerul din ultimele zile a ţinut pornite centralele de apartament, iar consumul de gaze naturale a crescut cu peste 40 la sută faţă de primele zile ale anului. Specialiştii estimează că vom...

Fiscul se interesează ce studii au patronii din România, ce bani deţin în conturile din străinătate, dacă au datorii şi cine îi poate recomanda că sunt oneşti. Aşa vor inspectorii fiscali să...

de Moise Guran După şapte luni de scădere constantă, preţul ţiţeiului s-a întors la sfârşitul săptămânii trecute, reuşind să recupereze, în trei zile, cam 15%. Este o evoluţie extrem de interesantă şi,...

de Moise Guran Următoarea înşiruire de evenimente este pur cronologică. Ele pot avea, sau nu, o legătură de cauzalitate între ele. Decideţi dumneavoastră asta, la fel cum eu însumi am decis pentru mine....

de Moise Guran Statele Unite au prostul obicei de a se purta uneori ca un SRL de familie, în care trebuie să-ţi pui neamurile în posturile cheie ca să te asiguri că...

de Moise Guran V-am tot spus că marea vulnerabilitate strategică a României este corupția, că această situație nu e de ieri, de azi, ci încă de la înființarea statului modern român, dar...

de Moise Guran În momentul în care auzi că Petrom a făcut cel mai mare profit înregistrat vreodată în România de la Burebista și până la Băsescu n-ai cum să nu scapi...

de Moise Guran După eliminarea parţială a subvenţiilor la căldură, numărul celor care s-au debranşat de la sistemele centralizate de încălzire s-a triplat. Nu peste tot ci doar pe alocuri. Mai exact...

de Moise Guran Într-un moment în care miliardarul Ioan Niculae este cercetat de DNA pentru faptul că ar fi încercat să îşi cumpere influenţa asupra ministerului care face preţul gazelor în cazul...

de Moise Guran Hai că acum chiar m-au scos din sărite. Domnul Tudor Şerban, secretar de stat în Ministerul Economiei, simte el în genunchi că se scumpesc gazele. În decembrie am pus...