36.585 afișări

Și dacă PNL a intrat pe trend negativ încă înainte de alegeri? Analiza campaniei electorale (III)

Moise Guran

În februarie IMAS-ul ne-a semnalat (pentru ianuarie 2019) o pierdere bruscă și neașteptată de altitudine pentru PNL, corelată cu o creștere a nehotărâților. Luna februarie 2019 a fost una complicată, plină de evenimente. USR și PLUS decid să meargă împreună, țara n-are buget, dar Dragnea, Vâlcov și Zamfir atacă BNR, iar guvernul se pregătește febril de amnistie prin ordonanță de urgență, sub un tir de avertismente tot mai explicite ale Comisiei Europene. Peste toți și toate se desfășoară epopeea Codruței Kovesi către cucerirea postului de Procuror șef european, pe 4 februarie câștigă concursul tehnic al Comisiei, imediat Secția Specială precipită un dosar penal judecat în direct la televizor, ceea ce nu o împiedică totuși pe Kovesi să devină și opțiunea Parlamentului European, pe 28 februarie. Unde este PNL-ul în aceste evenimente? Dar președintele Iohannis? Evident, niciunde. Poate doar PNL în susținerea Codruței Kovesi în PE, dar Iohannis tace mâlc pe subiect. Undeva pe la mijlocul lunii februarie președintele Iohannis le spune peneliștilor că va face referendum pe Justiție, concomitent cu europarlamentarele. Abia o lună mai târziu (pe 19 martie) va declara public că este “aproape hotărât” să convoace un referendum. De fapt era mai demult și nu era deloc “aproape” ci “era foarte” hotărât. Atâta doar că încă nu știa ce întrebări să pună.

PNL a început campania prost…

Pentru început, vă propun să facem un calcul simplu – îi adunăm pe cei care au fost la vot dar nu au votat la referendum (1,4 milioane) cu cei care au votat și la referendum dar au votat NU (1,5 milioane). Rezultatul, aproape 3 milioane de oameni, depășește cu mult numărul votanților PSD (2 milioane). Dar chiar toți pesediștii să fi votat fie NU fie deloc la Referendum? Cu tot cu votanții ALDE, sub 400 de mii, cu tot cu cele (probabil) 100 de mii de voturi transferate de pesdiști UDMR, tot nu ies la socoteală cam jumătate de milion de votanți care nu-s cu PSD-ALDE, dar au fost ostili referendumului. Nu pot fi suspectați că ar fi nici de la Ponta, nici de la Băsescu, căci ambii au dat mesaje clare electoratului lor de participare și vot pozitiv la referendum. Deci, ce a mai rămas? Evident, PNL. Dar de ce ar vota câteva sute de mii de peneliști împotriva referendumului convocat de președintele Iohannis, candidatul oficial al PNL? Răspunsul îl găsim la referendumul eșuat din toamnă, cel cu familia tradițională – numărul de voturi strânse atunci, 3,7 milioane (cu peste un milion de voturi mai multe decât au strâns acum în primăvară PSD și ALDE însumate) ne ajută să indentificăm un segment destul de mare de votanți de dreapta, dar o dreaptă în proces de radicalizare, de vreme ce o parte a acelor oameni s-au supărat atât de tare pe eșecul referendumului pentru familia tradițională, încât au simțit nevoia să dea o palmă fie ideii de referendum, fie lui Klaus Iohannis (care în toamnă nici n-a boicotat, dar nici n-a susținut), asta deși la acest referendum de acum miza era în mod evident un Dragnea pe care ei îl urăsc la fel de tare ca și progresiștii, fie ei de stânga sau de dreapta. Problema fusese oricum semnalată pe 21 martie de liderul baptiștilor din Bihor (județ penelist dar cu o puternică prezență creștină) după o declarație a președintelui Iohannis care, deși corectă, a fost destul de neinspirată, mai ales pentru un om care a votat totuși la referendumul din toamnă: “Românii au dat o lecție imensă acestor infatuați.” S-au enervat și niște episcopi ortodocși, s-au enervat și penticostalii…

Dar altceva doream să exprim cu această demonstrație – deși îndrăznesc să cred că segmentul ultra-conservator din PNL nu este unul majoritar în acest partid, de vreo patru ani deja, PNL face balet pe sârmă între această tendință și un liberalism pe care dacă îl ei la bani mărunți nu e clar ce mai rămâne din el. Și de-ar fi fost asta singura problemă de poziționare! Lucrurile au stat cam la fel și cu lupta împotriva corupției. Pe la începutul anului 2017 un important lider PNL îmi povestea la o cafea că ei n-au cum să ia o poziție prea tranșantă față de OUG 13, căci au peste o mie de primari ce o așteaptă cu brațele deschise. Mai puneți la socoteală și faptul că, dincolo de ciudatele decizii ale CCR, SRI a abandonat lupta anticorupție sub Eduard Helvig, un penelist și… ce să mai zici de acest partid? Că dacă i-ai fi scos din PNL pe Cîțu (libertarian) pe Boc și pe Bolojan (ambii conservatori moderați), plus vreo câțiva care respiră în funcție de cum adie vântul dinspre Cotroceni, s-ar fi putut să-ți rămână din acest partid de opoziție cam ce ar fi rămas din PSD fără gruparea radicală a lui Dragnea? Sau USL-ul din 2012! Aia îți rămâne – un conservatorism rural, naționalist în fibră și european din interes. Prin 2017 tot Barbu Mateescu, identifia foarte corect deplasarea PNL, care lăsa astfel spațiu (destul de mult, s-a văzut accum) exact pentru USR pe zona liberală. Dacă ar fi știut să o ocupe…

… dar a continuat-o bine. Altfel, PNL ar fi ieșit al treilea.

Așadar luna februarie este cea în care la PNL se iau cele mai importante decizii, cele care vor schimba trendul negativ al principalului partid de opoziție: Referendumul și așezarea lui Rareș Bogdan în capul listei de europarlamentare. Le tratăm separat, pentru că oricum e greu de diferențiat care dintre cele două decizii a făcut PNL-ul câștigător al alegerilor din 26 mai.

Referendumul care ne-a unit

Deși a deschis relativ devreme procedura referendumului pe Justiție (ianuarie 2017), președintele a părut că a uitat de ea. Fie pentru că s-a temut în tot acest timp că el ar fi putut fi suprapus de Dragnea cu cel pentru familia tradițională (păstrat de asemenea doi ani în expectativă) fie pentru că cineva i-a spus președintelui că e mai bine să-l lase pe Dragnea să-și facă mendrele până la alegeri, să-i enerveze pe români suficient de mult astfel încât referendumul folosit la alegeri să producă explozia la care am asistat.

Dar cum s-au născut cele două întrebări de la Referendumul din 26 mai?

Să observăm întâi de toate că președintele a înțeles că acesta este un semnal politic, neglijând, sau poate neînțelegând efectul juridic al Referendumului de a face automat neconstituțională orice legiferare ce l-ar contrazice (Decizia CCR 682/2012). Ar putea fi și asta o explicație a întârzierii referendumului mai bine de doi ani. Eu cred totuși că fie președintelui nu i s-au explicat cum trebuie aceste tehnicalități juridice, fie nu a reușit să le înțeleagă. De exemplu, într-o declarație din iunie 2018 (o găsiți aici) m-a derutat și mai tare în privința capacității domnului Iohannis de a înțelege pericolele din societate – președintele vorbește de ordonanțe de urgență date de guvern în timpul vacanței parlamentare. În realitate ordonanțele simple sunt cele care se dau prin legea de abilitare, în timpul vacanței, cele de urgență putând fi date oricând. Dar cum s-au născut atunci cele două întrebări, despre amnistie și despre ordonanțe? Simplu! Printr-un sondaj, la fel ca și în cazul narativelor toxice ale PSD.

Observați că ideea de ordonanță de urgență, ca modalitate de modificare a legilor penale, nu au fost măsurată, probabil pentru că exista riscul ca repondenții să nu înțeleagă foarte clar diferența tehnică dintre OUG și lege. Dar sociologii și-au făcut treaba – măsurând gravitatea (spaima) electoratului lui Iohannis, au identificat tendința dictatorială a lui Dragnea ca fiind în top. Păi nu sunt ordonanțele de urgență, devenite din excepție regulă, manifestarea cea mai clară a acestor tendințe?

Deși eu însumi, dacă aș fi fost întrebat, aș fi răspuns exact la fel la acest sondaj (realizat în luna martie), cred totuși că președintele nu ar fi trebuit să lase de exemplu problema independenței justiției în afara referendumului, mai ales după ce pe această temă a croșetat cel mai mult CCR și, de fapt, aceasta fiind tema pentru care Comisia Europeană a amenințat guvernul cu activarea Articolului 7. Iohannis a preferat să meargă la sigur, cu două cele mai mobilizatoare teme ale electoratului său, esențială fiind prezența. Nu a greșit foarte mult, în sensul că și-a atins obiectivul de validare al referendumului. Mai depinde și cum îl va folosi de aici înainte. Dar despre asta o să scriu un articol separat, chiar mâine.

Oricum, referendumul a jucat un rol de pivot de marketing pentru PNL. Cerut mai mult de societatea civilă, de jurnaliști și de pluseriști decât de peneliști, amânat doi ani de Iohannis fără nicio explicație rezonabilă, referendumul a avut rolul de blender, de mixer, ce a amestecat publicul antipesedist, omogenizând percepțiile privind cine a luptat până acum cu Dragnea și cine s-a mai și fofilat sau “n-a avut ce face”. A reușit o mutare parțială a asocierii brandului Anticorupție dinspre USR spre PNL. Efectul chemării la referendum a fost acela de popularizare maximală a scrutinului, pe de o parte, și de narativ de unire împotriva lui Dragnea, pe de altă parte. Pentru PNL, referendumul a jucat rolul recuperării parțiale a unui electorat aflat în căutarea unei opțiuni anti PSD, care altfel ar fi fost poate tentat să spună “aceeași mizerie”. Opțiunea de vot a acestui electorat s-a făcut pe vot util și notorietate.

Cât a adus până la urmă Rareș Bogdan și cât Iohannis?

Sunt două chestiuni complet diferite, dar care s-au compus cumva. Dincolo de referendum, asocierea președintelui cu PNL contează și încă destul de mult, chiar dacă a enervat votanții ultra-conservatori ai acestui partid. Summitul de la Sibiu a fost o pleașcă extraordinară, nu numai pentru că totul a mers perfect acolo iar Iohannis ar fi convertit oricum ceva pentru PNL numai din asta, dar mai ales pentru că Liviu Dragnea a făcut monstruoasa tâmpenie de a organiza concomitent, la Iași, probabil cel mai mare fiasco al campaniei sale. Am scris atunci despre asta, nu mai insist acum. Da, a contat.

Cât despre Rareș Bogdan, desigur, și aici tot pe notorietate s-a mers, dar a mai fost ceva – discursul lui, ca jurnalist în ultimii doi ani, deși naționalist-lacrimogen uneori, a fost mai degrabă userist decât penelist. Afinitatea lui cu USR-PLUS a devenit evidentă mai ales după protestul și evenimentele din 10 august 2018, când i-a drăcuit într-adevăr extrem de explicit pe peneliști. Neînțelegerile evidente cu Cozmin Gușă (care părea că îi crează un partid-tv, controlat chiar de el, gândit probabil să-i permită o fuziune cu un partid mare, negociindu-l pe Rareș Bogdan) au accentuat această impresie, căci Gușă nu era atât de naiv încât să nu înțeleagă că nu ar fi fost primit la useriști.

Nu știu dacă au existat sau nu discuții între Rareș Bogdan și USR sau Plus, dar sunt convins că plecarea lui la PNL a convertit o parte a publicului său (probabil câteva sute de mii de oameni) care ar fi votat cu USR-PLUS nu numai dacă ar fi mers pe listele lor, dar și dacă rămânea în tv. Așadar Bogdan a mutat alegători, pur și simplu.

Neoficial, noi jurnaliștii am cam aflat încă de la finalul lunii ianuarie că Bogdan merge la PNL, dar oficial el și-a anunțat candidatura la jumătatea lunii martie (cu o săptămână înainte ca președintele Iohannis să se “aproape hotărască” în privința referendumului. Din dinamica măsurătorilor vă spun, schimbarea de trend pentru PNL, înregistrată imediat de Barometrul Europa FM n-avea cum să prindă un efect al referendumului. Așadar efectul Rareș Bogdan a fost imediat (iar eu v-am și semnalat acest lucru la vremea respectivă) dar nu s-a oprit ci a continuat chiar dacă, din punctul meu de vedere, de la un punct peneliștii înșiși i-au pus frână.

Nimic de reproșat celor care au gândit campania de outdoor a PNL. Au umplut orașele cu mesh-uri uriașe, nu numai cu poza lui Rareș asociată galbenului și săgeții PNL, dar dacă te uitai atent puteai găsi și un slogan de inspirație trumpistă – “România, în primul rând!” Așadar aceeași grijă de a amesteca „o față” cu afinitate mai mare în zona progresistă, cu un mesaj conservator. Și, cam atât de bine. Rareș a fost folosit în realitate sub potențial. Lăsat liber la dezbateri după lansarea listelor, a ținut speech-uri la mitinguri organizate la fel ca cele ale PSD (fără jandarmi și fără contestatari) dar nu a prea intrat în dezbateri în contradictoriu, unde putea să-și pună cu adevărat în valoare experiența. De altfel, sondajele bune de la final de campanie, i-au făcut pe peneliști să dea cu flit oricăror dezbateri, probabil de frică să nu facă vreo prostie, sau poate pentru că deși Bogdan reușise să acopere cât de cât atât lipsa unor figuri marcante în PNL, cât și cvasi-absența președintelui Iohannis la susținerea referendumului, ascensiunea acestuia nu i-a făcut chiar pe toți fericiți.  

Concluzii

PNL este departe de a se fi reformat, de a ști măcar ce vrea, sau de a fi pregătit să intre la guvernare. Are oameni cu care poate guverna, nimic de zis, dar aceștia încă nu sunt dominanți în partid, funcțiile importante fiind în continuare ocupate de oameni bătrâni (vorba vine) care cred că dacă nu ești la Antena 3 nu exiști, nici nu înțeleg mare brânză din paradigma de comunicare a noilor generații și riscă să fie striviți de aceasta.

Cu Rareș Bogdan au reușit poate o îmbunătățire de imagine, dar aceasta nu a funcționat în orașele mari, nici în rândurile generațiilor care nu mai privesc de mult televiziunile de știri. Au câștigat alegerile pe o strategie de notorietate și vot util, la sate și în orașele mici, dar asta doar pentru că pluseriștii n-au priceput cu adevărat cât de mică este notorietatea lor în afara facebookului și a marilor orașe. În condițiile unei mobilizări excepționale împotriva PSD a unor oameni care căutau deci o opțiune de vot anti, bătălia s-a dat (pe imagine, nu pe conținut) între Dacian Cioloș și Rareș Bogdan. Și, deși Cioloș are notorietate (măsurată) mai mare decât Rareș, acesta din urmă a câștigat dintr-o compunere vectorială cu notorietatea de brand a PNL (mai mare) + Referendum (cu tot cu fani Iohannis) + infrastructura de partid (cei peste o mie de primari). Din februarie și până în mai, scorul PNL a crescut constant, ei reușind să-și adauge cam cinci procente, dar bănuiala mea este că au avut mai puțin de profitat decât pluseriștii de greșelile lui Dragnea din ultimele două săptămâni de campanie electorală. Au fost luați ei înșiși prin surprindere de scorul obținut, dovada că miercuri, înainte de alegeri, când Barometrul Europa FM a anunțat că vor lua 28%, ei au început să ne înjure. Acum le dă Iohannis mesaje publice să scrie mai repede (de la Iohannis asta cu viteza e ceva 🙂 ) la moțiunea aia de cenzură. Nu știu dacă nu cumva s-a produs acolo și o inflexiune a trendului PNL. Aș fi tentat să cred că da, Barometrul Europa FM din mai arătând cu acel 28,5% o situație deja depășită pentru un moment în care PNL își atinsese punctul maxim și începuse să scadă chiar înainte de alegeri. Depinde doar de ei, desigur, dacă vor mai vedea vreodată acel scor de 27%, înregistrat pe 26 mai. Deocamdată, neînțelegând nici energia din societate, nici ce i-a lovit, peneliștii par a face tot posibilul să-i țină pe pesediști la guvernare. Ceea ce i-ar putea costa foarte scump.