75.978 afișări

Mobilizarea trandafirilor – operație reușită, dar cu pacientul mort. Analiza campaniei electorale (II)

Moise Guran

Să vă zic întâi de toate că la PSD și PNL nimic n-a fost întâmplător în campania asta electorală. Am avut acces la mai multe studii (baza a fost IMAS, dar nu numai) ce mi-au permis să calculez destul de bine potențialul fiecărui partid, dar și evoluția mobilizării. Cel mai ciudat lucru mi s-a părut că deși din toate studiile reieșea o mare mobilizare la vot (pentru referendum în special, care chiar dacă a avut prezență mai mică, a ajutat enorm), absolut toți sociologii prevesteau, citind aceleași studii, o prezență de 5-6 milioane de oameni, adică 30-32%. N-am avut acces la studiile făcute de PSD, dar bănuiesc că și sociologii lor au făcut aceeași greșeală. Mă rog, Pieleanu a anunțat (probabil după sondajele de calibrare, dacă o fi făcut, pentru exit-poll) cu o seară înainte de alegeri, că vor veni 39%. Nimeni n-a anticipat 9 milioane de oameni la vot. Iar asta a fost de fapt surpriza care l-a și pierdut pe Dragnea, căci pe o participare de 5-6 milioane, scorul PSD ar fi fost într-adevăr de 35-38%.

Noi calculasem aplicând simplu o intenție de vot de 15,6% pe o populație reală de 14 milioane un potențial maxim pentru PSD de 2,2 milioane de voturi. Determinarea mobilizării era însă o problemă, căci deși studiile arătau că mașinăria PSD e capabilă să scoată la vot 75% din acest electorat, adică 1,7 milioane de votanți, transferurile între ALDE și ProRomânia (cotate fiecare cu câte maximum un milion de votanți) făceau cvasi-imposibilă determinarea unui scor cât mai exact. În plus, atât ALDE cât și ProRomânia, având un electorat evadat de la PSD sau rușinat de acesta, aveau o mobilizarea relativ mică (50-55%) în absența aparatului cu primari gata să constrângă asistații la vot, sau a sinecuriștilor de prin instituțiile publice care au făcut cam același lucru cu angajații. Totuși, Barometrul Europa FM (făcut cu IMAS) de săptămâna trecută a indicat cel mai corect atât ordinea partidelor mari, cât și ordinul de mărime al fiecăruia. Deși avea o eroare tolerată de +/-3% a fost mai corect decât exitpollul care se face pe un număr mult mai mare de repondenți și are o eroare tolerată de 2%.

Ce să mai că la deal la vale, Dragnea trebuia să fie mai convingător decât Tăriceanu și mai agresiv decât Ponta ca să obțină cele două milioane de voturi. Și chiar a reușit. Cum a făcut asta? Apăsând pe toate butoanele spaimelor unor oameni vulnerabili social, captivi în fața televizoarelor dar și în iluzia de bunăstare național comunistă a anilor 70. Cum identifici aceste spaime și cum alegi butoanele pe care apeși? Păi întâi de toate faci un studiu național și relevant. Prin martie, un astfel de studiu (să mă iertați că nu vă dau sursa, va trebui să mă credeți pe cuvânt) arăta așa:

Dați click pe poză și studiați-0 bine, că merită! Deci aproximativ două milioane de oameni credeau sincer (încă mai cred, probabil) că Statul Paralel ne ascultă telefoanele și ne face dosare penale. Ce să mai zici cu așa narativ puternic? Mai departe a urmat o întreagă punere în scenă a unui război imaginar, în care Dragnea, el personal, “si dă-i, si luptă” cu statul ăsta paralel. N-aș exclude nici ipoteza ca punerea sub control judiciar a Codruței Kovesi (pe 29 martie) de către Secția Specială să fi fost parte din crearea senzației acestui război. La vremea respectivă eu v-am explicat că au riscat mult cu controlul ăla judiciar, căci știau că dosarul va ajunge în instanță iar instanța le va da cu el în cap dacă e fără probe și fără temei. Da, așa s-a și întâmplat, dar erau pregătiți: Statul Paralel i-a dat dreptate lui Kovesi, normal, ce se așteptau pesediștii, lupta trebuie să continue, iar Dragnea trebuia sprijinit!

(Sigur că dosarul instrumentat împotriva Codruței Kovesi în februarie a avut drept scop oprirea candidaturii acesteia, dar controlul ăla judiciar de la finalul lui martie chiar n-a avut niciun sens. Kovesi câștigase concursul, nu mai depindea de ea rezultatul negocierilor, nu o puteau scoate din magistratură decât dacă trimiteau dosarul în instanță și acesta trecea de camera preliminară… pur și simplu acțiunea mi s-a părut strategic lipsită de noimă, mai ales după ce s-a dovedit că dosarul nu cuprindea decât plângerea lui Ghiță. Ascensiunea Codruței Kovesi spre funcția de Procuror European a fost poate și o reclamă implicită pentru Europa civilizată, a jucat poate și un rol de mobilizare pentru europarlamentare (cum anticipam eu aici), dar în mod cert punerea ei sub control judiciar a fost o operațiune de imagine și, în lipsa altui sens, eu îl avansez acum pe acesta – au urmărit demobilizarea celor care cred în Europa, pe de o parte, iar pe de alta întărirea senzației că Dragnea, Tudorel și SS se luptă cu un Stat Paralel cu care UE ar fi complice. Televiziunile lor au făcut festival, procurorii SS le-au livrat fără jenă, Ghiță era peste tot, s-au fabricat și s-au difuzat poze fotoșopate, șamd)

Mai găsiți în lista aia cu spaime pesediste toate, dar absolut toate, narativele folosite în campania electoralăDreapta va tăia pensiile și salariile pe care le-a dat PSD, Străinii vor să fim colonia lor, Roșia străină cu E-uri asupreșete roșia tradițională, etc. Fiecare dintre ele găsește răspuns și aprobare în cel puțin un milion de oameni (nu neapărat aceiași) doar dintre votanții PSD-ALDE.

Bun, următoarea întrebare este de ce s-a străduit Dragnea să livreze personal aceste mesaje, în fața unor mii de oameni, în urma unor băi de mulțime aranjate, glorios, învingător, amenințând chiar cu o răscoală pentru scoaterea sa din pușcărie, ceea ce codat era de fapt o amenințare cu o lovitură de stat (am scris aici, la vremea respectivă)? Acum este evident, campania sa a fost corelată cu evoluția procesului penal, a urmărit crearea unei aure de putere, de invincibilitate care, peste un scor bun (35-40%) și o lansare la președinție (toată campania sa a fost una prezidențială) în preziua sentinței, să-i sperie pe judecători și să-i facă să-l achite. Dacă reușea să invalideze și referendumul, deja a doua zi putea să o forțeze pe Viorica să dea ordonanță de amnistie, să-l suspende pe Iohannis, să se pună pe el însuși prim-ministru și să candideze la Președinție din postura de premier. Nu mi-e clar ce ar fi fost pregătit să facă dacă ar fi câștigat alegerile dar judecătorii l-ar fi condamnat totuși. Acesta este, evident, coșmarul instaurării unei dictaturi dar, din fericire, acum e contrafactual să mai croșetăm pe tema asta! Vă zic doar ca să știm cu toții ce am reușit să evităm, pașnic și civilizat, ieșind la vot.

Ce a funcționat și de ce?

Întâi de toate să vă spun că îi suspectez pe candidații PSD că au avut inclusiv antrenori pentru gestică și limbaj al trupului. Sunt câteva secrete de interacțiune umană directă (gesturi de intimitate în discuții personale, om la om) dar și în cazul băilor de mulțime, sau joc de scenă cu publicul larg, pe care nu mulți le știu. Le-am observat la candidații PSD, unii executându-le mai cu talent (vezi ștampila de zâmbet de pe fața lui Zoană) alții mai forțat (gestica de Ana Pauker a Rovanei Plumb). Desigur, cea mai mare energie a fost cheltuită pe mitingurile lui Liviu Dragnea, pentru care s-a și compus un mixaj audio mișto (chiar mișto, dar mai ales bine targetat pe profilul audienței lor) ce trece din Oda Bucuriei în Hora Unirii. Acest imn a acompaniat de fiecare dată baia de mulțime a lui Dragnea în drumul său către scena de pe care urma să se adreseze pesediștilor.

Odată acestă imagine de forță și de luptă epică și permanentă, creată cu instrumente multiple și profesionale, Liviu Dragnea a mizat pe aparatul de partid și pe televiziunile arondate pentru propagarea ei. Mitingurile sale au presupus transportul a 10-15 mii de oameni, ceea ce înseamnă că numai acest efort s-a cifrat la câteva (cel puțin două) sute de mii de euro, total pentru cele patru mitinguri mari (Craiova, Iași, Galați și Târgoviște). Plus plinurile de benzină oferite celor care au venit cu mașinile personale (100 de lei pe cap de persoană transportată). Costurile cu acești figuranți sărmani au fost totuși mici pe lângă cele băgate în televiziunele de știri. În toate televiziunile de știri.

Estimarea mea este de 150 de mii de euro cost de retransmisie pe fiecare miting. Mi-a dat cineva o poză cu o ofertă de la o televiziune, să zicem că nu știu care. Era să cad de pe scaun când am văzut suma.

La 3000 de euro pe minut (90k de euro pe jumătate de oră), e jaf la drumul mare, mai ales că transmisia unificată pe toate televiziunile sugerează că acesta este doar un cost de re-transmisie a unui feed pus la dispoziție de PSD. Adică filmarea s-a făcut probabil cu o echipă angajată de PSD, ei au captat sunetul astfel încât să nu se (prea) audă contestatarii lui Dragnea, pe care camerele, așezate tot de ei i-au și evitat. Alegerea unghiurilor care să dea senzația că-s zeci de mii de oameni, macaraua, de toate astea s-a ocupat așadar o echipă profesionistă contractată direct de PSD, iar televiziunile doar au încasat banul și au retransmis. Grijă la detalii, nenică, nimic la voia întâmplării! 

Nu cred că toate televiziunile au taxat la fel de mult, de aceea și zic 150, hai poate 200 de mii de euro, cost de retransmisie pe fiecare miting, pe cinci televiziuni. Una peste alta, numai mitingurile l-au costat pe Dragnea milionul de euro, dacă nu mai mult. Observați că și spoturile electorale au produs bani la greu. Dar, ce contează? Banii îi dăm noi, prin bugetul de stat, iar PSD-ul e cel mai mare beneficiar, că așa e legea. Ah, și pentru că tot veni vorba de bugetul de stat, colegii de la Curs de Guvernare au făcut un inventar al măsurilor populiste, unele inventate pentru campania electorală dar inaplicabile, altele amânate pentru această perioadă, deși puteau fi făcute mai demult. Costul lor – 8,2 miliarde de lei (1,7 miliarde de euro). De aia e bine să fii la guvernare când ai alegeri.

Despre campania pe internet nu știu să vă spun prea multe, nici nu mă pricep și nici n-am acces la bula lor. Știu sigur că folosesc organizațiile județene pentru like-uri, sharuri și reporturi coordonate, dar nu cred că-s tocmai ferme de trolli. Mai degrabă oameni obișnuiți care primesc un link pe messenger și li se cere să dea like sau report. Nici nu pot estima măsură suspendarea unor conturi de postaci, operate de Facebook în ultima perioadă, i-a afectat. Probabil că i-a afectat. Oricum, nici transmisiile lui, nici televiziunile nu au putut combate știrile. Miile de telefoane mobile, transformate în camere de luat vederi au arătat ceea ce s-a întâmplat cu adevărat la mitingurile PSD.

Oricum, așa cum spuneam la început, uriașa operațiune de mobilizare la vot a pesediștilor a reușit. Dragnea trebuie să fi știut  că dacă aduce la vot două milioane de oameni asta este o supraperformanță, chiar dacă, la 500 de mii de membri, nu înseamnă decât că fiecare pesedist a reușit să mai aducă la vot doar alți trei. Deci nici măcar familia proprie, tradițională. Ați văzut la televizor profilul alegătorilor PSD, nu mai insist și eu – oameni în vârstă (practic publicul televiziunilor de știri, dar nu numai acela), oameni de la țară, dependenți de primari, de un job la primărie sau la regia locală din subordinea aceasteia.

Ce n-a funcționat?

Prima defecțiune a fost Viorica Dăncilă. Nu numai că nu i-a servit ordonanțele alea înainte de campanie, nu numai că s-a dat cu Timmermans, dar s-a emancipat de sub controlorii lui Dragnea (Anca Alexandrescu și Vâlcov) și a cerut ea însăși un rol în campanie. Ceea ce l-a făcut pe Dragnea să înțeleagă că are un competitor intern și că, indiferent de rezultatul alegerilor, după aceea va mai avea de dus și o bătălie pentru partid, așa cum mai dusese el cu Grindeanu și Tudose. Dar controlul strâns al organizațiilor era esențială pentru mobilizarea activului de partid și pentru proiectarea imaginii ce trebuia să sperie judecătorii, deci ar fi făcut aceleași mitinguri și dacă n-ar fi apărut defecțiunea Dăncilă. Și da, de frica lui probabil, sau pentru cine știe ce promisiuni, această mobilizare a și funcționat ireproșabil, chiar dacă efectul mobilizării a funcționat ciudat. Barbu Mateescu explică foarte bine (aici) cum la fiecare pesedist convins de mitingurile lui Dragnea, alți doi români care ezitau să vină la vot au fost convinși să vină și să-l sancționeze pentru mitingurile alea și pentru că în general și-a pus ambiția cu tot poporul. Eu zic (și zic din sondajele lunii aprilie, nu din capul meu) că și dacă Dragnea n-ar fi făcut această eroare a provocării și enervării tuturor, tot ar fi venit la vot 7,5-8 milioane de oameni, grație celor doi ani și jumătate în care Liviu Dragnea tot asta a făcut. Referendumul singur ar fi scos la vot cam 6 – 6,5 milioane de oameni, asta au arătat constant sondajele noastre din vara 2018 și până în martie 2019.

Oricum, nu mai trebuie demonstrat acum, defecțiunea majoră care a dat peste cap  planul lui Liviu Dragnea a fost ieșirea masivă la vot. Tensiunea indusă de capturarea orașelor cu jandarmi pentru mitingurile alea ale lui s-a dus de asemenea și pe tv și pe internet, populația a simțit starea de pericol la adevărata ei dimensiune, iar rezultatul îl știți – peste 9 milioane de oameni la vot. Un vot masiv anti Dragnea, de care au beneficiat atât PNL cât și USR-PLUS, fiecare dintre cele două partide de opoziție neobținând totuși ceva din electoratul PSD, ci doar o mobilizare maximală a propriului electorat, plus un bonus de neafiliați și nehotărâți, un vot dat pe notorietate (așa cum alegi Colgate la magazin că doar de pasta aia de dinți ai auzit), unde câștigătorul a fost, evident, PNL.

Concluzii

Paradoxul situației este că Dragnea a obținut ceea ce și-a propus (două milioane de voturi) și a fost atât de sigur că asta îi va aduce victoria (un scor cu 3 în față, în condițiile unei participări sub 6 milioane) încât a mai avut și aroganța de a transfera cel puțin 100-150 de mii de voturi prietenilor săi de la UDMR, partid pe care l-a trecut astfel peste pragul electoral. A fost atât de eficient și de persuasiv cu narativele sale otrăvite și cu campania agresivă încât, bănuiesc eu, l-a și înfundat pe amicul său Călin care pur și simplu n-are chiar atâta golănie în el și n-a ținut pasul. Dezastrul lui Tăriceanu (ajutat în 2016 de PSD cam cum a făcut acum cu UDMR) este mult mai simplu de explicat, dincolo de persuasiunea mai mare a lui Dragnea care și-a aspirat și o parte din votanți înapoi la PSD. Și el, Tăriceanu, a obținut numărul de voturi scontat, dar atât, iar procentul înjumătațit a venit din împărțirea la o bază (participare totală la vot) de două ori mai mare. Neavând mașinăria de partid a PSD, ALDE n-a putut face push, așa cum Dragnea a făcut, electoratul său fiind oricum și mai bătrân și mai demobilizat.

Ce urmează pentru PSD?

Cum bine a zis cineva, la comuniști e ca la hydră. Are multe capete. Tai unul, rămân destule. Din când în când un astfel de cap (un Stalin, un Ceaușescu, un Dragnea) le asuprește pe celelalte și devine dictator. E inevitabil, căci democrația internă din PSD e o tristă butaforie, atâta timp cât oportunismul e motorul principal al unui astfel de partid. Dar dispariția lui Dragnea e cel mai bun scenariu de refacere pentru PSD. Dacă doar pierdea alegerile și nu intra la pușcărie ar fi urmat o luptă crâncenă care ar fi slăbit partidul și mai mult. Așa, partidul are ocazia unei tranziții mai soft, puține lucruri fiind cu adevărat disputate între capetele rămase ale hydrei. De exemplu Oprișan nu are șanse să devină șef, pentru că toți știu că el este la fel ca Dragnea. Olguța Vasilescu și-ar putea dori să candideze la președinție, dar aripa peremistă (a pretorienilor lui Dragnea) e în curs de decapitare/marginalizare, iar Olguța fie se dă mai într-o margine, fie pleacă în alt partid (și n-are altul). Deși impulsivă și ambițioasă, Vasilescu nu are alternativă. Dacă e deșteaptă (sau bine sfătuită) își va conserva potențialul pentru a lupta în altă zi, poate la anul (tot cu Firea), poate mai târziu.

În realitate sunt două posturi care nu pot fi disputate – Viorica Dăncilă la șefia PSD (deocamdată, până după prezidențiale) și Gabriela Firea candidat la președinție. Singura dispută va fi o foarte obișnuită cafteală pe influență, în spatele acestor doamne. Oprișan, Stănescu și alți potenți se vor mulțumi cu influența asupra Dăncilei. Cât despre Gabriela Firea, ea nu are altă ieșire din catastrofa de la Primăria București. Când spune că vrea un nou mandat de primar bluffează. Ea știe că n-are nicio șansă, că bucureștenii vor face cu ea cam ce au făcut românii cu Dragnea (vot negativ, nu pușcărie) și ideal pentru ea este să demisioneze sub pretextul candidaturii la președinție. La drept vorbind, este și cel mai bine plasată după dezumflarea lui Tăriceanu, popularitatea ei în rândul publicului pesedist fiind invers proporțională în restul țării față de București. Și da, probabil va fi sprijinită și de Ponta, funcție și de negocierile cu Pandele, dar și de un eventual rebranding al PSD într-un nou partid, vorba vine, așa cum FDSN a devenit PDSR, iar apoi PSD. Dacă Firea nu câștigă prezidențialele (și probabil că nu le va câștiga) dar va intra în turul II cu un scor bun, ea va deveni apoi automat Spitzenkandidat pentru șefia partidului și pentru funcția de prim-ministru, conducându-l astfel în alegerile parlamentare.

De principiu, PSD-ului i-ar fi foarte utilă o plecare de la guvernare, poate acum imediat, poate până în septembrie. Dar așteaptă o ocazie de victimizare, să fie forțat să plece, să fie dat jos guvernul fie de o moțiune de cenzură, fie de un protest ceva mai mare (nu foarte mare), pentru a nu fi acuzat că a fugit ca lașul de la guvernare, după ce a îndatorat țara și a făcut praf și bugetul și echilibrele macro. Ceva ceva din primari și din parlamentari vor pierde oricum, ei știu asta, dar mai știu că nu mai au bani pentru administrația locală și, deci, tot aia e. Ca să răspund și eu la o întrebare pusă tot de mine – da, pe termen mediu și lung PSD va apune natural, prin schimbarea generațiilor dominante în România, dar și a paradigmei de comunicare. Adică pe măsură ce se stinge generația tv, generația oamenilor capabili să creadă tâmpeniile din poza aia cu temerile, de la începutul articolului, PSD-ul se va duce și el dracului, cu tot cu tehnicile lui de imbecilizare națională. Numărul votanților acestui partid a scăzut constant și poate ieșirea masivă la vot să fi fost o chestiune neanticipată acum, dar coborârea acestui partid la un maxim de doar 2 milioane de voturi nu este nici surprinzătoare, nici accidentală. Nici Dragnea nu avea capacitatea de a înțelege această schimbare de paradigmă, așa cum nici Dăncilă, nici Stănescu sau Oprișan, nu o au. Poate Firea sau Ponta să o aibă, nu sunt sigur, dar ei sunt deja compromiși în ochii noilor generații așa că tot ce pot face este o eventuală reformă (rebrandingul nu e reformă) care ar profita oricum altora care vor veni după ei, iar atunci PSD-ul n-ar mai fi PSD. Acest scenariul de reformă este oricum improbabil. S-a mai încercat și pe vremea lui Geoană și a ricoșat în potențarea lui Vanghelie, s-a mai încercat și pe vremea lui Ponta și a ricoșat în Sebi Ghiță. Pe de altă parte, un partid de oportuniști e lovit de vertij de la locul trei și 20%, căci își pierde vocația guvernării. Stupul se prăbușește singur prin simpla emigrare (probabil la PNL) a roiului de interese ce fac infrastructura locală și care i-a adus și acum două milioane de voturi.

Îmi cer scuze că am scris atât de mult, dar m-am săturat să scriu despre PSD și am vrut să epuizez subiectul. Sper să nu mai am ocazia prea curând. Mâine sau poimâine vă zic și de PNL+Iohannis.