LCK și visul frumos numit Europa Unită

Moise Guran

Audierea Laurei Codruța Kovesi a fost urmărită în direct de peste un milion de români/minut, la televiziunile de știri care au transmis integral. E cam de două ori mai mult decât audiența obișnuită de la ora 19 a acestora. Alții, nu știm câți, mai tineri și mai activi, s-au uitat pe live-feeduri, creând dificultăți mari site-ului Parlamentului European, suprasolicitat. Primul efect al acestei audieri este o reclamă extraordinară pentru Europa, pentru civilizație și pentru dialog. Trebuie că mulți români au azi mai multe motive decât aveau ieri de a merge la alegerile europarlamentare.

N-ai cum să nu compari tonul civilizat al audierilor (chiar dacă mai țepos uneori) cu golaniada numită Parlamentul de la București. Prezența unei Grapini, sau a unui Ivan nu fac decât să te forțeze să compari. Ei bine, nu, politicienii nu sunt la fel peste tot. Zic ai noștri asta, dar cum îi pui lângă ailalți, cum îți sar în ochi precum o mătură pusă pe post de bibelou în mijlocul sufrageriei. 

Și totuși, de data asta românii nu s-au mai simțit rușinați. Da, sunt tot ai noștri și Grapini și Țapardel, dar și Codruța Kovesi este, a fost și ea acolo, iar noi ne-am simțit reprezentați de Codruța.

În altă ordine de idei, doamna Kovesi s-a aflat ieri pentru prima dată într-o confruntare politică directă. S-a descurcat binișor, se putea și mai bine, dar se putea și mai rău. A avut emoții uriașe la început, același gen de emoții pe care le avea și când prezenta bilanțurile DNA. Doamna Kovesi are oroare de a vorbi public, deși, paradoxal, este înzestrată nativ pentru asta, o stimulează și o pun în valoare mai bine întrebările grele (agresive) decât centrările sub panou (că tot a fost ea baschetbalistă). Luptătoarea din ea se activează reflex și supraperformează atunci când e provocată.

Dar are o problemă. Codruța Kovesi nu e un negociator. E genul “take no prisoners”, iar ca procuror asta a făcut-o și iubită și urâtă, deopotrivă. Acum, după această ultimă audiere, ceea ce a depins de ea a cam făcut. Ceea ce urmează, se negociază între țări. Cum să negocieze Codruța Kovesi, de una singură, cu statele din Consiliul UE? Un consiliu (ce întâmplare sinistră!) prezidat acum de un guvern care îi e foarte ostil și care reprezintă exact țara în care s-a născut și care i-a mâncat zilele. În Europa asta civilizată totul se decide prin consens. Nimeni nu impune nimic nimănui, țările discută între ele până găsesc soluții. Franța își apără francezul, asta e clar, și îl va apăra indiferent de votul din Parlament.

Pe de altă parte, nici la Bruxelles, nici la Paris, nu poate face nimeni abstracție de situația dramatică a Justiției din România, de faptul că ăștia care o căsăpesc sunt aceiași care atacă UE, ignoră MCV, Comisia de la Veneția, GRECO și, bineînțeles, aceiași care i-au subminat cât au putut candidatura doamnei Kovesi. De aceea, inevitabil, și Franța și Germania și alte state europene, iubitoare de democrație, civilizație și dialog, vor lua în calcul faptul că un vot împotriva Codruței Kovesi va fi o victorie a golanilor de la București împotriva ideii de Uniune Europeană. Cât va conta asta? Nu știu. Vom vedea. Dar, indiferent de rezultat, cred că doamna Kovesi a reușit măcar să readucă speranța europeană pentru mulți dintre alegătorii români.