21.187 afișări

România Reală vrea renunțarea la cota unică (II)

Moise Guran

Îmi place mie sau nu, Barometrul Europa FM (realizat de IMAS) arată fără niciun dubiu faptul că românii își doresc într-o proporție covârșitoare o cotă diferențiată de impozitare a veniturilor. Așa cum vedeți și în poza de mai jos, operatorii IMAS au fost instruiți să explice repondenților ce înseamnă cotă unică și cotă diferențiată, deci greu ar putea fi vorba de o neînțelegere. Cum s-a ajuns aici? Azi analizez doar de ce își doresc românii renunțarea la cota unică. Despre cele mai bune soluții, dată fiind situația, vă voi vorbi într-un material viitor.

Din start vă spun că răspunsul ne-a surprins și pe noi. Ideea acestei întrebări i-a aparținut colegului Teo Tiță și, cum nu ne așteptam la așa ceva, n-am conceput și întrebări de profunzime, așa cum am făcut în cazul ajutoarelor sociale. Fișa tehnică a întrebării nu ne spune nici ea prea multe, având în vedere acest procent atât de categoric. Pensionarii sunt mai hotărâți pe cotă diferențiată (aproape 84%), urmați de cei mai tineri (18-29 de ani), care sunt și cel mai prost plătiți și mai puțin ocupați – doar 23% dintre tinerii României își găsesc un loc de muncă înaintea vârstei de 25 de ani. Pe mediul de rezidență doar Bucureștiul coboară sub 70% (mai exact 64,5%, deci tot un răspuns categoric) cu răspunsul DA unei cote diferențiate de impozitare a veniturilor. În rest pe regiuni, pe sexe, pe categorii de venit și de educație, românii se pronunță în proporție de 70-80% pentru impozitarea diferențiată a veniturilor.

Cineva mi-a sugerat că dacă în loc de “venituri” foloseam termenul “salarii” răspunsul ar fi fost diferit. Mă îndoiesc, deși sunt de acord că cei mai mulți repondenți s-au gândit la impozitarea mai drastică a veniturilor altora, și la o impozitare mai mică a salariului lor.

Pe de altă parte, să ne amintim, în România sunt două milioane de angajați cu salariul minim, din cele 3,5 milioane de angajați ai mediului privat. Adică aproape 60%. Ei sunt îndreptățiți să creadă că vor beneficia de cea mai mică dintre cotele de impozitare, care poate fi mai mică sau cel mult egală cu cota actuală. Impresia este greșită, o să vorbim despre asta în viitoarea analiză, dar ideea este că ei au răspuns cotă mai mare (diferențiată) pentru veniturile altora, nu pentru ale lor. Bugetarii (în număr de 1,2 milioane) nu au salariul minim, au, de fapt, salarii nete mult mai mari decât privații, dar ei știu că impozitele și contribuțiile lor sunt un joc de sumă nulă, că pe stat nici nu-l doare, nici nu-l costă nimic să le pună impozite mai mari pe salarii, de vreme ce tot el le încasează. Deci, chiar dacă au salarii nete mai mari, bugetarii nu se tem de o cotă diferențiată.

Cum s-a ajuns aici? Păi acesta este efectul de triplare, în mai puțin de un deceniu al salariului minim brut pe economie. De la 800 de mii de beneficiari în 2010 (23% dintre angajații firmelor private), azi sunt aproape 60%, oameni plătiți într-un egalitarism salarial pe care nici comunismul nu l-a reușit. Dar asta contează mai puțin acum. Realitatea este asta și e incontestabilă – România Reală vrea impozitare diferențiată a muncii, iar politicienii ar face bine să țină seama de acest lucru. Pericolul mare este ca o astfel de reformă fie să descurajeze activitățile (și investițiile) cu înaltă calificare (singurele aducătoare de bunăstare generală, nu numai pentru beneficiarii lor) fie să încurajeze ura de clasă, o măciucă electoralistă exersată relativ recent de pesediști (Olguța Vasilescu, când cu transferul contribuțiilor).

Următoarea analiză (pentru care îmi trebuie însă un weekend întreg ca să o scriu) va încerca să integreze propuneri de reformă care pornesc de la acest Barometru Europa FM, în care am primit de la români răspunsuri categorice atât în privința necesității reformei ajutoarelor sociale, cât și în privința impozitării veniturilor. Sunt sigur că partidele și liderii politici vor ține cont de acest puternic curent de opinie, dar e important ca propunerile electorale pe care le vor face în acești ani, să nu ne distrugă perspectiva ci, dacă s-ar putea, să o ajute.