42.304 afișări

Patroane, ești singur! Pregătește-te să dai piept cu ura de clasă!

Moise Guran

Deși sunt sigur că majoritatea patronilor din România și-au făcut deja simulările pe care le voi descrie mai jos, o să mă adresez lor în acest material, doar pentru a-i face astfel să comunice mai bine cu angajații lor. Am toată simpatia pentru micii patroni din România, în general, dar acum mai mult decât în alte ocazii, pentru că ei vor fi în perioada următoare și bătuți și cu banii luați. Nu e vorba doar de o modificare de fiscalitate, așa cum ni se spune insistent la televizor. Trăim deja o cascadorie de comunicare ce va nivela veniturile salariale la o scară pe care nici comunismul nu a reușit să o atingă, dar, în același timp, frustrările angajaților sunt direcționate abil către angajatori. Ei, micii patroni români, vor fi făcuți vinovați pentru toate relele ce se vor succeda în lunile (poate chiar anii) ce urmează. Pentru o mai bună înțelegere voi folosi un cod de culori, pentru a evidenția salariul brut, salariul net, cheltuiala salarială a firmei pentru un angajat.

Să luăm cazul unei firme cu doi angajați, Ionel și Georgel, în care Ionel este plătit cu salariul minim brut de 1450 de lei acum (1065 net), iar Georgel este plătit cu un brut de 1700 de lei (1230 net). Între cele două salarii nete este acum o diferență de 15%, corespunzătoare calificării și/sau vredniciei fiecăruia dintre cei doi salariați.

Modificarea salariului minim pe economie e o problemă încă neînchisă, dar înainte de a începe orice discuție, trebuie să știți că în România sunt acum peste 2,3 milioane de români care au pe cartea de muncă un brut mai mic sau egal cu 1700 de lei. Dintre aceștia, 1,2 milioane sunt ca Ionel (plătiți cu minimul pe economie). În structurile bugetare și în companiile de stat (1,5 milioane de salariați în total) se găsesc destul de puțini ionei.

Iar dacă efortul firmei pentru Ionel este acum de 1780 de lei (la un net de 1065), efortul firmei pentru Georgel (la un net acum de 1230 de lei) este de 2100 de lei (rotunjind sumele, cu tot cu contribuțiile plătite de firmă).

În momentul în care statul transferă contribuțiile și impune un minim brut de 1900 de lei pentru Ionel, crește costurile patronului la 1938 de lei, reducând diferența de salarii nete între Ionel și Georgel la 70 de lei, chiar dacă pentru a-i da lui Georgel tot 1230 de lei net, firma face aproximativ același efort.

Bun. Tragem linie și adunăm. Cheltuiala firmei la care lucrează cei doi a crescut de la 1 ianuarie de la 3880 la 4045, deci 4,3%, deci hai patroane, că nu-i mult! nu fi cârcotaș…

Practic, cei trei (patronul și cei doi angajați) împart efortul firmei pentru plata unui salariu minim brut (salariul lui Ionel) care a crescut cu 165 de lei, adică cu 9%. Bun! Solidaritatea e bună! Taci, Georgele, nu comenta că ăla știe mai puține decât tine, duci 70 de lei în plus acasă față de el!

Dar hei, e criză de forță de muncă în România! Nu de ionei e lipsă, ci de georgei. Acum haideți să umflăm de zece ori firma și să aplicăm aceeași simulare unei firme cu zece ionei și zece georgei, adică 20 de angajați, dintre care jumătate sunt plătiți acum cu minimul pe economie, iar ceilalți 10 au fiecare un brut de 1700 de lei.

De la 1 ianuarie, pentru că e obligat să crească salariile minime, dar trebuie să mențină salariile celorlalți, patronul trebuie să scoată lunar în plus încă 1650 de lei, deci aproape un salariu minim. Ce face patronul?

Ei, cam ăsta e momentul de la care aritmetica (și contabilitatea) își ating limitele, patronul fiind nevoit să ia decizii. Decizia face diferența dintre economia reală și aritmetica abstractă, un prag pe care nici Tudose, nici Mișa (cu atât mai puțin Olguța) n-au fost capabili să îl treacă. Dacă Ionel e fericit, asta nu-l face în mod necesar mai competent, deși ar putea fi mai motivat. Georgel sigur nu va fi mai motivat, iar patronul va simți foarte curând rezultanta celor două stări de spirit.

Haideți să vedem ce opțiuni are patronul:

  1. Își poate tăia din profit, dacă e un patron socialist, nu? Dar stai, conform datelor ministerului de Finanțe, în 2017 deja și-a tăiat profitul cu 6,2% față de 2016 (Sau poate nu l-a mai declarat, analizăm imediat și asta). Oricum îi va fi greu să mai taie încă cel puțin 5%, mai ales că incertitudinile îi dau un imbold să facă rezerve, nu să facă pe Moș Crăciun.   
  2. Poate trece toți cei 20 de salariați pe salariul minim? Cu un discurs comunist poate transforma firma în falanster (click aici dacă nu înțelegeți termenul) că oricum, toată societatea se duce spre asta. Sau poate renunța la un ionel. Unul din 20 înseamnă restructurare cu 5% disponibilizări.
  3. Poate crește prețurile. Mmm, pe asta doar Mișa, Tudose și Florin Georgescu de la BNR o cred. Poate crește prețurile, dacă îi permite piața. Dacă e importator, gândiți-vă, i-au mai crescut și costurile de achiziție (3% în ultimele șase luni, numai din creșterea euro). Dar stai! Nu doar importurile sunt în euro. Cam toate serviciile sunt euro, de la telefonia mobilă și până la contractul cu firma de curățenie! S-au scumpit carburanții, deci e posibil să mai fi avut și alte creșteri de costuri. Patroane, mai dormi noaptea? Și ce visezi? Inflație?
  4. Poate face o restructurare de activitate, prin reducerea ei, ceea ce i-ar permite de exemplu să păstreze nouă georgei și opt ionei, păstrând astfel costurile cu salariile la același nivel, cum zic Tudose, Mișa și Olguța. Asta înseamnă concedierea a trei angajați din 20, deci 15%.
  5. Poate face evaziune fiscală. Adică vânzări la negru, TVA furat, plătit salarii pe sub mână, din TVA-ul furat, în timp ce pe cartea de muncă toți au la fel (punctul 2). Problema este că mulți deja au făcut asta, am scris aici, în detaliu… Deci cât TVA să mai furi patroane? Apoi, dacă lucrezi la negru ești condamnat să mergi pe burtă, nu poți face investiții, că nu prea ai din ce să deduci, nu poți să te dezvolți, iar noaptea nu mai visezi creșteri de prețuri, ci the brele (tu și al treilea om în stat; jos DNA!).
  6. Cel mai probabil o combinație a primelor cinci. La început o reducere a marjei de profit, apoi restructurări marginale, creșteri de prețuri, unde se poate, apoi restructurări serioase și o reducere de activitate, în final evaziune (evident, nu toți).

Și totuși, la televizor ni se spune insistent că nu vor fi creșteri de costuri. Oameni care n-au lucrat o secundă din viață în economia privată (Mișa, Tudose) ne repetă că cine taie salariile e nesimțit. Paradoxul situației face ca exact multinaționalele (unde numărul celor cu salariul minim e limitat) să aibă cele mai mici probleme de acest fel de la 1 ianuarie (dar au altele pe cap), în vreme ce aceste întreprinderi mici, în care lucrează 75% dintre angajații de la privat din România, vor trăi coșmarul descris mai sus.

Dar sunt firme în care 80-90% dintre angajați au minimul pe economie. Ia faceți aceeași simulare pe o firmă cu 200 de angajați, dintre care 90% au minimul pe economie. Acolo patronul trebuie să concedieze cam 15% dintre angajați. În IT sau în multinaționale, în firmele de consultanță profesională sunt doar câteva sute de mii de angajați din totalul de 3,3 milioane ce nu-s nici bugetari, nici angajați ai unor companii de stat. Puțini, foarte puțini! După 1 ianuarie, cel puțin două milioane de români vor fi plătiți cu salariul minim pe economie, iar din creșterea acestuia, statul, singurul câștigat, și-a planificat să încaseze suplimentar două miliarde de lei numai din contribuții. Plus tăierea de la Pilonul II, bășca.

În acest timp, ni se va repeta infernal că patronii sunt hoți, că statul nu ia, ci profită ei de moment, viziuni din astea în care firma nu e privită ca un tot. Trucul de comunicare e să-l faci pe fiecare să se vadă într-o relație individuală cu patronul, să-i pui astfel gaz peste focul urii de clasă, scoțând statul din ecuația salarială. De aceea vă spuneam ieri că inflația e varianta cea mai soft a crizei în care ne pregătim să intrăm. Bugetarii nu vor înțelege, pensionarii nu vor înțelege, probabil nici salariații nu vor înțelege toți. Ești singur, patroane!

UPDATE: În urma observațiilor voastre am introdus datele în noile calculatoare de pe net (nu știam că există, altfel nu rotunjeam) și am schimbat cifrele aproximative calculate de mine cu cele exacte. Articolul nu este unul de dezbatere contabilă, v-am spus. N-am luat de exemplu în calcul deducerile personale (n-aveam cum, căci sunt individuale), la fel cum n-am luat în calcul plata contribuțiilor întregi pentru munca parțială (vreo 600 de mii de contracte de acest fel acum) care deja apasă pe unele firme de la 1 august. Ideea era aceea de a înțelege unele distorsiuni economice, așa cum ar fi dublarea (sau triplarea) numărului angajaților egalizați aberant pe salariul minim, în doi-trei ani, dar și acumularea unor tensiuni în societățile comerciale, ce vor forța fie o inflație mult mai mare decât cea anticipată, fie o restrângere de activitate.