50.516 afișări

Patru scenarii, care mai de care mai rău.

Moise Guran

Nu o să mai fac și eu analiza discursului de o oră și jumătate, a făcut-o toată lumea, iar în video de mai jos, dl CTP a sintetizat cel mai bine esența lui. Da, este un discurs fascistoid (dar unul mimetic, găsiți aici o analiză mai veche a mea despre ceea ce am numit Golănism – filosofia politică a lui Liviu Dragnea) explicit xenofob, anti-european, anti-capitalist, etc. Întrebarea la care voi încerca eu să răspund este scopul. De ce a livrat acest discurs acum? Ce sens are el în economia generală a frontului?


Chiar dacă a renunțat la orice mască și a cerut explicit amnistie, suntem tot pe tărâm speculativ privind sensul acestui discurs, mai ales că, din punct de vedere tactic, el pare a fi o greșeală. De ce n-a dat pe șest ordonanța, dacă ea este atât de sigură și gata elaborată, cum a aflat toată presa pe surse din PSD? A cerut-o public, chiar el, cel mai puțin popular lider politic, ca să ce? Să enerveze lumea? Să ne scoată în stradă? A vrut să ne sperie cu acest discurs fascistoid? E clar că pe unii a reușit să-i sperie. A dat startul campaniei electorale, încercând să-și câștige adepți prin etalarea dușmanului greu identificabil (statul paralel, corporațiile care ne ucid copiii și ne scumpesc gazele, bruxelu’ care nu ne lasă să facem autostrăzi, etc)? Cum și-a planificat următoarele mișcări? Hai să plecăm de la premiza că le-a planificat, că n-a fost o prostie pură ceea ce a făcut Liviu Dragnea aseară și să vedem ce variante sunt:

  1. Dragnea nu a convins-o pe Dăncilă să dea amnistia, iar discursul a fost o presiune publică asupra ei în primul rând (cu Toader negociază). În acest sens, a renunțat să mai facă un CEx cu ușile închise, ci a convocat un Consiliu Național (un fel de mini-congres) pentru a-i da legitimitate. Faptul că n-a suspus la vot amnistia, arată totuși că s-a temut. În acest scenariu, cel mai probabil Liviu Dragnea se teme că nu-și va putea controla proprii parlamentari la moțiunea de cenzură. Este scenariul în care, mort-copt, trebuie să obțină OUG în această săptămână, înainte de moțiune. Este clar că demersul a crescut presiunea pe Vasilica Dăncilă, dar nu știu dacă suficient. Dacă amnistia vine înainte de moțiune, cresc semnificativ șansele demiterii guvernului.
  2. Dragnea a convins-o pe Dăncilă să dea amnistia, dar ea preferă să amâne până în ianuarie. Este ceea ce s-a și livrat presei, pe surse.  Această variantă este cea mai puțin logică. Să observăm că informația critică nu este că OUG este gata elaborată (e elaborată, de fapt, din ianuarie 2017, în diferite variante) ci data – până pe 15 ianuarie. Acel 15 ianuarie are efect dezangajant pentru Stradă, căci ne spune ceea ce vrem să auzim – să ne vedem și noi liniștiți de sărbători, familie, ieșim în stradă după, nu e grabă. Dar atunci de ce s-a mai străduit Dragnea să sperie lumea și, implicit, să mobilizeze Strada? Poate fi doar prostie. De ce să aștepți să se întoarcă lumea din vacanțe când, dacă moțiunea nu trece, ziua ideală pentru o astfel de manevră este 27 decembrie 2018? Dacă Dăncilă a acceptat deocamdată să dea moțiunea în ianuarie, probabil va accepta peste câteva zile să o dea mai devreme. Chestie de etapă.
  3. Dragnea a convins-o pe Dăncilă să dea o OUG de dezincriminare a infracțiunilor de abuz în serviciu și GIO (grup infracțional) prin modificarea definițiilor din Codul Penal. Observați că deși până ieri vorbeam mai mult despre asta (inclusiv Iordache a evocat parțial acest scenariu vineri), discursul lui Dragnea a reușit să ne îndepărteze de acest scenariu. E mai puțin rău decât amnistia? Nu este, dar așa va fi perceput de public. Dragnea și 99% dintre corupți scapă, dar lumea va fi mulțumită că n-a dat amnistia. În acest scenariu, discursul lui Dragnea este și o diversiune de la adevăratul plan, dar și o poziționare psihologică de negociere, căci face lumea să accepte un rău aparent mai mic.
  4. Dragnea a convins-o pe Dăncilă să dea amnistia săptămâna viitoare, după ce moțiunea pică, iar show-ul pe care l-a făcut a fost startul unei campanii electorale centrate pe eurofobie asumată, pe autoritarism naționalist, anticapitalist, anticorporatist, dar și pe afirmarea liderului puternic, hotărât, imposibil de învins. Este, în opinia mea, un scenariu posibil doar dacă acceptăm faptul că Dragnea a luat-o razna. Genul acesta de încredere în sine, dusă până la paranoia prin ruperea hățurilor, a legăturilor cu realitatea înconjurătoare, a fost specific tuturor dictatorilor, inclusiv lui Ceaușescu. Și, deși eu am văzut în el un fel de Centenaro radicalizat, un Mussolini de Las Fierbinți, cred că trebuie luat totuși în serios. În acest scenariu lui Liviu Dragnea îi este perpendicular dacă lumea mai iese sau nu în stradă, probabil estimează că mare brânză nici nu poate fi în ajunul Revelionului, dar este pregătit de intervenție în forță.

Sigur, acest ultim scenariu ne dă fiori tuturor. Lucrurile merg într-o direcție urâtă, în care o revoluție violentă poate deveni inevitabilă. Repet aici, ceea ce spun și scriu de doi ani – instrumentul democratic pentru evitarea unei astfel de situații care suspendă de facto democrația este REFERENDUMUL. Folosirea politică a acestuia (cazul Băsescu, dar și amânarea lui până în anul electoral tot o utilizare politică este, domnule Iohannis) a redus încrederea populației în instrumentul democratic al referendumului. Ultimul de acest fel, cel ratat, privind familia tradițională, a mai și divizat societatea într-un hal ce poate dezangaja o parte a publicului conservator, dar de dreapta, anti-Dragnea. Dar altă soluție nu avem. Chemați-ne la referendum domnule președinte! Vă rog din 19 ianuarie 2017! Violența de stradă, victimele ei potențiale, reprezintă un preț prea mare pentru obiectivul creșterii dumneavoastră în sondaje! Renunțați la jocul de a-l lăsa pe Liviu Dragnea să facă țara praf, pentru propriile dumneavoastră beneficii!