Nu a cerut un oarecare demisia premierului, ci au cerut-o 6.288.769 de voturi, din spatele lui Iohannis

Moise Guran

O linie roșie a fost trecută. Nu știu în ce măsură Președintele Iohannis se aștepta ca doamna Dăncilă să îi dea cu flit, dar de partea cealaltă cred că putem înțelege acum inclusiv timingul “marelui miting” al PSD de pe 19 mai, ceea ce explică și inexplicabila provocare a celui mai președinte cuminte, dar sugerează strategie și organizare, din partea „provocatorilor”. Declarația președintelui Iohannis, puterea ei, încă nu este percepută la adevărata valoare. Cererea PUBLICĂ de demisie a premierului, venită de la președinte, implică promisiunea că nu va mai nominaliza un alt premier de la PSD. Mesajul “public” este unul dintre prerogativele constituționale ale Președintelui României. Nu are o valență tehnică, juridică, nu atrage după sine automat demisia respectivă, dar are forța celor peste 6 milioane de voturi din spatele lui Klaus Iohannis. (Recitiți aici ce poate face președintele, care este paleta sa constituțională de acțiuni!) Lucrurile abia încep. Cel mai probabil, conflictul va escalada.

Cred că linia roșie este aceeași de acum un an. Iohannis s-a oprit după ce a anunțat referendum pe justiție, pentru că reușise cumva să-l convingă pe premierul de atunci, Sorin Grindeanu, de nocivitatea lui Liviu Dragnea. A tot tras de timp, inclusiv prin jocul dublu al lui Tudose, dar a greșit, recunoaște și el implicit prin declarația de azi, atunci când a nominalizat-o pe Dăncilă. De ce a tras atâta de timp? De principiu, pentru a lăsa PSD-ul să-și dea singur cu stângul în dreptul. Ei bine, a jucat riscant, dacă mă întrebați pe mine. Până la un punct am înțeles ce face, după care am considerat că greșește, tocmai pentru că azi suntem cu toții aparent dezarmați în fața unor acțiuni în forță ale lui Dragnea. Aparent! O nație nu e niciodată cu adevărat dezarmată, în propria țară.
Dar, de partea cealaltă, Liviu Dragnea a încercat să profite el însuși de acțiunea de tragere de timp a lui Iohannis, înțelegând că, implicit, retragerea acestuia potolește și Strada. Ceea ce nu înseamnă că a renunțat la planul său. (Am scris numeroase articole despre el, adaptate, pe măsură ce a evoluat.) În final a decis să îl provoace pe Iohannis pe singura zonă în care acesta nu poate da înapoi, căci în chestiunea ambasadei din Israel statele europene fac o poziție comună. Dacă dădea înapoi, Iohannis nu mai făcea doi eurocenți nici în fața Europei, nu numai a lui Dragnea.
A dorit Dragnea să obțină această reacție de la Iohannis? Cel mai probabil nu, nu exact aceasta, în sensul că nu atât de direct și de dur. Dar stați, căci deși tranșantă, declarația președintelui Iohannis nu exclude o calmare a situației. Profilul lui Liviu Dragnea arată că acesta va merge mai departe, încercând escaladarea conflictului, lăsând impresia că este gata să-l suspende. Deși, să nu uităm, Dragnea a ieșit din acest profil și este consiliat strategic. Acest joc de “mergem ca buldozerele” poate fi simulat, dar eu cred că Dragnea va da înapoi numai în situația în care nu va fi convins că poate obține în Parlament voturile necesare suspendării lui Iohannis. Da, ați înțeles bine… voturile propriei majorități! Să-i urmăriți cu atenție pe Tăriceanu & UDMR, atât vă spun deocamdată.

Revenind la Președintele Iohannis, acesta s-a manifestat ca un lider al națiunii (în sfârșit!) și, chiar dacă nu o poate demite pe doamna Dăncilă, mai are și alte prerogative care vor pune o presiune mare asupra acesteia. A înțeles că aceasta este veriga slabă și va continua să preseze pe Dăncilă, mizând evident și pe reacția cetățenilor, pe care tot el i-a adormit. De aceea vă spun că lucrurile vor escalada – Dragnea nu o poate proteja pe Dăncilă cu adevărat, dar poate să-l atace și mai dur pe Iohannis. Oricum, cel mai important rol în evoluția situației tot Strada îl va avea (deja s-au anunțat mitinguri, chiar în seara asta). Este singura pe care se poate baza și președintele pentru a evita o suspendare, dar să nu uităm că și Dragnea a pregătit o contra-ofensivă, inclusiv în Stradă.

Poate n-ar strica să revedeți (cu un click pe bannerul de mai jos) și ce poate face Dragnea.