48.692 afișări

În mintea Lupului (2). Ce înseamnă, mai exact, “pentru că putem”?

Moise Guran

La jumătatea lunii noiembrie, vă spuneam aici că Liviu Dragnea are de rezolvat o problemă pe termen scurt, cu supremația în propriul partid, una pe termen mediu, cu Uniunea Europeană și una pe termen lung, cu propriile dosare. Între timp s-au mai întâmplat lucruri, a mai căzut un guvern, lui Dragnea i-au mai ieșit la iveală fapte de arme, dosare, fonduri europene, în Parlament au fost modificate Legile Justiției, președintele țării a evitat să intre în luptă, Opoziția a arătat că joacă fals la Anticipate (și președintele, și Opoziția preferă de fapt să capitalizeze pe măcelul lui Dragnea), iar Comisia Europeană a dat un semnal că va amâna și ea poziții ferme împotriva autorităților române, cel mai probabil pentru a evita ostilizarea populației împotriva Uniunii pe ansamblu. Dragnea pare să-și îndeplinească acțiunile pe termen scurt, dar asta îi îngustează și mai mult opțiunile pe termen mediu și lung. Să le luăm pe rând.

1. Dragnea recâștigă PSD. Dar, ce? L-a pierdut vreodată?

Cel mai probabil, nu, nu-mi este clar dacă revoluția lui Tudose a fost o șaradă planificată, menită să păcălească pe cineva. Poate să fi fost, nu mai contează. Dacă te uiți la ce oase le-a aruncat, acum la negocieri, doamnei Firea, sau celor câțiva baroni care au vrut miniștri, te întrebi dacă și excitarea asta a televiziunilor de știri nu e tot o șaradă. Atât de simplu sunt de intoxicat pe surse…

Dacă Guvernul Dăncilă trece de Parlament, și n-avem motive să credem că nu va trece, atunci se poate spune că Dragnea este din nou la fel de puternic ca în decembrie 2016. Dacă nu trece, asta va însemna doar că UDMR și-a schimbat jocul. Nu este imposibil, dar este improbabil. Să presupunem, deci, că doamna Dăncilă va primi votul, ceea ce înseamnă că Dragnea poate trece la faza a II-a.

2. Deviația anti-europeană este iminentă.

Cel mai dificil lucru, după o victorie, este managementul succesului. Ești tentat să te grăbești, să arzi etape, să te îmbeți, să pierzi din vedere obiectivul principal. În ianuarie 2017, Dragnea era beat de succes și a greșit-o cu Ordonanța 13. Era iminentă începerea procesului Bombonica și a vrut să îl lase fără obiect, înainte de primul termen. Acum, același proces se apropie de final, iar, dacă nu se mai pensionează niciun judecător, o primă sentință devine probabilă pe la începutul lui martie. Dar nu va fi o sentință definitivă. Dacă revolta din PSD ar fi fost una reală, o astfel de sentință îi putea crea probleme. Cum însă Dragnea a început gospodărește cu securizarea partidului, o astfel de condamnare ce probleme îi poate crea? De imagine? Pe bune? Nu are deja toate probleme de imagine din lume, după ce, condamnat fiind, a folosit un pedofil ca să doboare un guvern?

Să ne mai amintim că modificarea legilor Justiției nu îl scapă automat pe Dragnea de dosare, nici nu produce efecte retroactive în acestea, ci, pe termen scurt, aceste modificări pot doar satisface setea bolnavă de răzbunare a unui Voiculescu. Deși tropăiala de nerăbdare a acestuia se mai simte uneori în atacurile antenelor la Dragnea, adevărata miză a acestuia este modificarea Codului Penal. Pe care o poate face rapid, folosindu-se de guvernul Dăncilă pentru a da o nouă ordonanță, așa cum a făcut cu Grindeanu. Și totuși, asta ar fi o greșeală. Națiunea nu este pregătită să accepte încă o ordonanță 13 (nu încă), iar dacă o dă, Dragnea va fi intrat pe un scenariu de hit and run – o astftel de ordonanță ar putea duce la căderea Guvernului Dăncilă și, de data asta, la pierderea puterii de către Dragnea. Pe de altă parte, frauda cu fonduri europene nu prea poate fi dezincriminată, nici chiar prin ordonanță de urgență, căci ar atrage imediat blocarea fondurilor, suspendarea dreptului de vot și un șoc financiar pentru România. Ce i-ar mai rămâne domnului Dragnea de făcut într-o astfel de situație? Să fugă după Mazăre în Madagascar?

Mai logic ar fi ca Dragnea să se miște treptat către o astfel de poziționare anti-europeană. Are nevoie de timp (dar nu de mult) pentru a-și atrage de partea lui suficienți susținători, indiferent că aceștia ar fi pensionari inofensivi, argați de partid sau chiar dacopați, extremiști de dreapta (văd că și PNL îi caută pe aceștia din urmă). Știm deja, de un an de zile pesediștii au tot exersat retorica asta cu Soros, corporații, bubuli, Marele Licurici (SUA) și Înalta Poartă(UE). Citiți în această cheie declarația judecătoarei Baltag privind întâlnirile secrete dintre Juncker și Soros. În fapt, ea deschide o escaladare mult mai puternică a retoricii antieuropene decât am văzut până acum. La capătul ei, Dragnea vrea să obțină o mișcare reală de mase care să justifice o dizidență de tip Ungaria/Polonia (nu neapărat alături de acestea) în UE.

Această etapă nu poate dura însă prea mult (aici Dragnea chiar este în criză de timp) căci eventuale sancțiuni decise la Bruxelles trebuie să găsească o astfel de mișcare deja coagulată. Ar justifica astfel și un eventual colaps economic, care se poate produce și în lipsa ei, deci sancțiunile l-ar ajuta tot pe Dragnea, căci greu va mai fi de spus cine a provocat prăbușirea cursului, explozia dobânzilor și alte prăpădenii.

Anticiparea acestei etape este partea cea mai dificilă pentru mine, căci implică prea multe variabile. Flerul îmi spune, de exemplu, că la un moment dat UDMR va schimba jocul (Dragnea nu îi poate atrage în aceeași tabără și pe maghiari, și pe dacopați), ceea ce ar fi util pentru ambele tabere. În aceeași logică, Dragnea poate merge o vreme pe mâna lui Viktor Orban, dar de la un punct încolo, le-ar fi mai util amândurora să devină ostili unul față de celălalt. Estimarea mea este că această etapă va evolua până prin vară, poate toamnă. Tot până atunci ar trebui să ne lămurim și cu ce rămâne din Legile Justiției, dar și cu eventuale modificări ale codurilor penale. Ceea ce va deschide etapa a treia.

3. “Pentru că putem!”

Excitat și fără să poată înțelege foarte exact mișcările posesorului, organul (de comunicare al) PSD a produs o ieșire cam precoce. La Codrin Ștefănescu mă refer, nu este el purtătorul de cuvânt al partidului? Dacă acest “pentru că putem” reprezintă poziția partidului, acesta este numai bun de trecut în afara legii. Constituția prevede împărțirea puterii, iar alegerile dau câștigătorului dreptul de vota legi (stricto sensu) și de a forma guvernul. Justiția se face numai în numele legii (lato sensu, incluzând și Constituția), iar cine crede că poate goli Constituția de conținut printr-un proces de legiferare simplă, tocmai a încălcat primele două articole ale acesteia.

Sigur, cu o Curte Constituțională care reinterpretează orice, se poate orice. Dar toate au o limită, iar acea limită este tocmai Uniunea Europeană. Cât credeți că mai are aceasta până să înțeleagă și povestea asta de la Curtea Constituțională? În final, marea încurcătură a lui Liviu Dragnea va fi cu acest articol din Constituția României.

Desigur, acest articol este fix diferența dintre a fi în UE sau în afara ei, este ultima linie de apărare formală a independenței Justiției, este cel care face diferența dintre democrație și un regim iliberal (eufemism folosit chiar de Viktor Orban; el descrie în fapt un regim autoritarist, o dictatură în care Dragnea și organul său de partid pot face orice).

Pentru a ajunge la modificarea (sau ignorarea) acestui articol din Constituție, domnul Dragnea are nevoie de evoluții etapizate sau de o lovitură de stat (gen suspendarea fără motiv a președintelui pentru a forța modificări ale cadrului constituțional).

Asta înseamnă, în final, acel “pentru că putem” al lui Codrin Ștefănescu. Când îl va spune chiar Liviu Dragnea, atunci acest om va avea pe mână și puterea judecătorească, va numi și va zbura judecători și procurori, dosarele sale vor fi devenit fie amintiri, fie biografia unui erou național care s-a luptat cu asupritorii și i-a învins.

Este desigur un scenariu negru, unul în care România se va fi întors în 1948 (deși noua Constituție a fost aprobată la câteva luni de la abdicarea Regelui și abolirea monarhiei, după alegerile din 1946 și naționalizările din 1947 nu se mai putea vorbi de democrație). Nu știu exact cât de departe suntem de el, nu știu dacă domnul Dragnea îl are în minte sau nu, dar, eliminând una câte una opțiunile puține pe care acesta le mai are, mi se pare evident că și dacă nu a elaborat un astfel de scenariu, Dragnea tinde în mod natural către el.