58.926 afișări

Dacă planul Președintelui este (doar) atacarea legilor Justiției la Curtea Constituțională…

…Atunci e un plan slab, previzibil. El a fost devoalat în doi pași, primul încă din noiembrie, în probabil cea mai elaborată și mai bună strategie de atac la Curtea Constituțională publicată pe acest blog, al doilea, în editorialul lui Tapalagă de pe Hotnews. Așadar atacuri în cascadă, la CCR, poate bine fundamentate juridic, dar, vai! cam atât… Ați uitat ce e Curtea Constituțională și cum ne-a făcut ea terci Constituția, deja? Dovada că acest plan a fost anticipat este ploaia de aberații din aceste zile din Parlament. Nu mai e vorba doar despre legile Justiției, sunt Ț amendamente la Codul Penal, la Codul de Procedură Penală, la Legea Anticorupție (78/2000)… Dacă vor trece de Parlament, și probabil vor trece, vor avea efectul unor lovituri de saturație – un număr atât de mare de rachete lansate încât, oricât te-ai strădui, orice scut antirachetă ai avea, n-ai cum să le interceptezi pe toate.

Vă spun din capul locului că n-am niciun fel de respect pentru fan(atic)ii unor personaje politice, indiferent cum s-ar numi ele. Genul acesta de cetățeni care nici nu gândesc cu capul lor, așteaptă întotdeauna ceva de la altcineva, dar mai sunt și încăpățânați în fanatismul lor politic, au făcut deja mult rău României. Sunt cei care au refuzat un deceniu să vadă că Iliescu era un comunist imposibil, că Băsescu era un egoist rudimentar și care, deci, inevitabil, n-au nici cum să creadă că Iohannis poate să greșească… Fără a fi în mod necesar aceiași cetățeni, ei împart aceeași mentalitate găunoasă, feudală, în care Vodă le știe pe toate iar poporul n-are el treabă, e suficient să-l voteze pe Vodă și să creadă fără să cerceteze.

Întrebarea este acum – ce altceva mai putea (poate) face președintele republicii în situația, atât de evidentă, în care Constituția este modificată (golită de conținut) prin legi votate de parlament?

Păi, în primul rând, să remarcăm că domnul Iohannis nu este obligat să aștepte producerea dezastrului, votarea legilor în Parlament. Asta pentru că după acel moment, prima fază (și cea mai importantă) a atacului se va fi produs – mulțimea de rachete va fi decolat și vor fi mai greu de oprit odată aflate pe traiectorie decât înainte de lansare.

Nu că poate sau nu poate, președintele TREBUIE să intervină, căci este obligația sa izvorâtă din Art 80 din Constituție Atribuția medierii unui conflict între puterile statului sau între stat și societate. Când magistrații protestează în fața tribunalelor iar cetățenii mărșăluiesc cu zecile de mii, ne aflăm în situația ambelor tipuri de conflict.

Ba chiar, independența Justiției, nu poate fi știrbită nici prin modificarea Constituției, căci este prevăzută la Art 152, privind limitele revizuirii. Dar uite, ei o fac prin lege organică, ceea ce golește Constituția de conținut. Cealaltă atribuție a Președintelui (prevăzută tot la Art. 80) este aceea de a veghea la respectarea Constituției.

Deci, ce poate face Președintele Iohannis? Să vegheze și să medieze. Deocamdată doar veghează. Sau poate doar vegetează, o fi adormit de la atâta vegheat…

Ce presupune medierea? Păi, Constituția nu ne spune explicit, lăsându-l pe președinte să aleagă acțiunile. Așa cum am mai scris, de la un mesaj simplu (of, strada ar avea atâta nevoie!), un mesaj în parlament, convocarea părților la Cotroceni pentru discuții (și dacă nu vin, efectele politice sunt puternice asupra națiunii), convocarea națiunii la un referendum (pe asta a amânat-o până a devenit tardivă, aparent) și, în final, dacă altfel nu se poate, inițierea modificării Constituției. E o paletă de lucruri pe care președintele le poate face.

În loc de asta, domnul Iohannis se pregătește să atace la CCR o ploaie de aberații din care, chiar presupunând că CCR n-ar fi (așa cum s-a dovedit) dominată de golani politici, la fel ca Parlamentul, tot ar fi improbabil să le respingă pe toate, să nu treacă una, două, trei, suficiente oricare pentru a schimba ordinea constituțională.

Dacă acesta e planul, el e slab și pentru că, odată devoalat, CCR se poate pronunța din prima pe toate potențialele sesizări, făcându-le inadmisibile pe celelalte, care ar veni în cascadă. Altfel spus, pe la jumătatea lui ianuarie se va fi terminat, Iohannis va fi nevoit să trimită înapoi Legile Justiției, Legea ANI, Modificările Codurilor și ale Legii 78. Dragnea va convoca sesiune extraordinară, i le vor trimite înapoi nemodificate și va fi obligat să le promulge.

La 1 februarie e game over. Președintele a încercat ceva, n-a reușit, dar, firește, va fi un președinte mai popular pentru că uite ce ticăloși sunt Dragnea și ai lui! Poate că asta așteaptă fanii președintelui, dar un cetățean sănătos la cap, fie el simplu sau președinte, trebuie să se gândească mai întâi la țară și abia apoi la propria popularitate.

NU! Nu merge așa, domnule Președinte! Nu și de data asta! Cu excepția unui nucleu dur și fanatic, votanții dumneavoastră (cei de tur doi, care v-au făcut președinte) sunt mai deștepți decât atât.

În loc de asta, președintele poate declanșa o altă cascadă – mai întâi o convocare la Cotroceni a partidelor politice pentru consultări, căci avem un conflict grav între stat și societate. Apoi o participare la ședința CSM (garantul independenței Justiției). Apoi un mesaj către Parlament. Apoi convocarea unui referendum consultativ pentru modificarea Constituției, inclusiv pe independența procurorilor, excluderea borfașilor din demnitățile publice, scoaterea imunităților, dizolvarea Parlamentului… cam tot ce lumea vrea, iar actuala majoritate nu vrea în ruptul capului.

E discutabil dacă o astfel de convocare ar putea suspenda (proroga termenul) intrarea în vigoare a actualelor legi, odată votate în Parlament. Mă tem că o astfel de situație (neprevăzută literal în Constituție, dar care are o soluție evidentă în spiritul ei) ar necesita tot o decizie a CCR.

Dar, gândiți-vă altfel – nimic nu ar avea puterea ridicării populației în jurul președintelui decât un astfel de referendum. Un scor bun obținut acolo ar fractura inclusiv coerența GIO din jurul lui Dragnea (de aceea era bine de făcut în primăvara 2017, iar nu în ultimul ceas), dar ar produce și efecte juridice, în sensul că ar face neconstituțională orice lege care ar încălca rezultatul referendumului.

Iar, după ce toate acestea vor fi concentrat atenția (și preocuparea) națiunii asupra acestor probleme, crescând intensitatea politică a momentului (desigur, pentru asta, dl Iohannis trebuie să joace și corect și abil, dozând atent intervențiile), în final președintele ar trebui să inițieze chiar el revizuirea Constituției (la propunerea guvernului, aici deși pare, nu e o problemă, căci vorbim de momentul de după un referendum).

Ce mai poate face majoritatea lui Dragnea? E mat oricum. Dacă aprobă în Parlament revizuirea Constituției, e finalul acestei clase politice și închiderea unei revoluții care a început în 2014, s-a conturat și mai bine după Colectiv, s-a generalizat după moartea Regelui. Dacă nu o aprobă, ignorând rezultatul unui referendum, își pune națiunea în cap, o unește și mai mult, alături de Opoziție (o unește și pe aceea) în jurul președintelui, îl bagă automat pe Iohannis în campanie electorală sub această platformă (a revizuirii Constituției), ba chiar creează premisele politice ale dizolvării parlamentului.

Este genul de strategie care răstoarnă scorurile din sondaje, e complexă, poate puțin neortodoxă (căci presupune două referendumuri consecutive, iar nu unul simplu ), dar răspunde unor nevoi din societate, detensionează democratic o situație ce pare a fi fără ieșire și, să o recunoaștem, lasă în offside inclusiv o Curte Constituțională pe care e posibil să fi pus mâna prin șantaj forțe chiar mai urâte decât grupul infracțional al lui Dragnea.

În loc de asta, Președintele Iohannis pare să intre pasiv în capcana vegetării, sfătuit (habar-n-am de cine, poate de Hellvig, fostul tovarăș uselist al lui Dragnea) că e bine pentru el ce fac ăștia în Parlament, că o să ia al doilea mandat fluierând.

Domnule Președinte, în campania electorală din 2014 ați fost primul dintre candidați care a răspuns prompt și fără echivoc la un apel public al meu, acela de a promite că nu veți da grațieri pentru fapte de corupție. Dacă nu vom câștiga acest război, dacă națiunea va fi înfrântă, iar dumneavoastră nu veți fi făcut TOTUL pentru a împiedica asta, personal voi considera că NU v-ați ținut de cuvânt. (Moise Guran)