O fi sesizat Tăriceanu ce oportunități sunt pe bursele americane?

Moise Guran

Deranjul de pe bursele din toată lumea nu are o explicație economică pe fundamente, decât în măsura în care, desigur, activitatea economică este una umană, iar tot ceea ce ține de activitatea umană este ciclic. Precum bioritmul. În altă ordine de idei, la astfel de momente ne putem pune întrebări ontologice precum ce a fost mai întâi, oul sau găina? Căderea bursei determină o criză economică sau o criză economică duce la căderea bursei? Ce este omul și ce a vrut să spună poetul când a zis – nu cerceta aceste legi, căci ești nebun de le-nțelegi?

Aparent, scăderea consecutivă a burselor din toată lumea după ce o imensă bulă speculativă pare a se fi spart în Statele Unite, nu are un fundament. Teama de inflație, de creștere a dobânzilor, reprezintă doar explicațiile de după, ambalajul economic al unui fenomen care ar merita mai mult un sediu central în Vegas decât pe Wall Street. Mda, cam asta sunt piețele financiare astăzi, un monstruos joc la risc, comparabil ca fenomen cu gamblingul, cu dependența pur umană de adrenalină și pariuri, dar un fenomen care, din păcate, produce destul de des efecte în viața reală, acolo unde companii se închid și oameni rămân pe drumuri, atunci când astfel de bule se sparg.

De ce se întâmpla asta? Pentru că la americani, mai mult decât la europeni sau la asiatici, capitalizarea burselor produce bani, finanțare, disponibilitate pentru extindere, investiții și salarii, iar viceversa este valabilă – decapitalizarea, scăderea valorii activelor, produce fuga banilor, scumpirea lor, restrângerea unor afaceri, restructurări și șomaj.

Iar dacă acest mecanism vi se pare cinic, dur, nemilos, eu o sa vă spun că da, dar cu toate acestea el își îndeplinește totuși rolul de a corecta prostiile pe care omenirea le mai face din când în când, aproape regulat, dezvoltând idei fără perspectivă, asumându-și riscuri financiare fără valoare adăugată, sau pur și simplu dezvoltându-se (consumând resurse) într-un ritm pe care, dacă l-ar putea susține, ar deveni autodistructiv.
Și cam atât despre explicațiile ontologice ale căderii burselor.
Dar!
De ce vorbim noi fix acum de salarii și cum de ce s-a potrivit bulversarea fiscală din România cu vântul ăsta rece care bate de la americani? Mai lipsește să vină acum Tăriceanu și să ne spună faptul că scăderea burselor crează oportunități și, gata, s-ar putea spune că repetăm fix același film – de fiecare dată o dramă pentru cei care-l trăiesc, dar o parodie atât de proastă, dacă o privești retrospectiv, la scară istorică.

Când simți că a început să bată un vânt rece, nu te gândești în mod necesar că vine iarna, dar orice om sănătos la cap știe că iarna vine în mod regulat, la fel ca și recesiunile economice. Mai departe, e ca în povestea cu greierele și furnica… Cum te găsește pe tine iarna, nu e atât o chestiune despre meteorologie, e pur și simplu despre tine, ca cetățean, ca politician, ca națiune.