41.105 afișări

Viitorul începe azi. Cu un ministru bocindu-și aritmetica

Moise Guran

Am toată condescendența pentru ministrul de Finanțe, domnul Ionuț Mișa, ba chiar m-am exprimat încă de la începutul mandatului său atât în privința bunei sale credințe, pe care am considerat-o evidentă, dar și în privința incompetenței sale, în opinia mea la fel de evidentă. Domnul Mișa nu numai că nu știe despre ce vorbește, dar ca un bugetar de-o viață ce se află, n-are nici cel mai mic habar nici cum funcționează economia la nivel micro, de mentalitate, dar nici cum dezbaterile, opiniile și în final măsurile, pe care autoritățile le iau, dirijează într-un sens sau altul psihologia mulțimilor, care este mult mai importantă decât aritmetica lui bugetară, decât calcule, așezări sau schimbările de contribuții sau de salarii. În opinia mea, fără să aibă nici cel mai mic habar, domnul Mișa a introdus deja economia României în criză, de azi, de acum, chiar dacă va mai dura probabil câteva luni până când statisticile vor reliefa acest lucru. Sper să greșesc.

Modul de declanșare a crizelor economice diferă, de cele mai multe ori pe context, dar e similar ca mecanism. Din diferite motive apare mai întâi o lipsă de bani – aceasta este o criză financiară. Dacă lipsa de bani persistă, firmele încep să-și reducă activitatea – aceasta este criza economică propriu-zisă. Iar dacă și aceasta persistă, apar falimente, concedieri, creșteri ale șomajului – aceasta este deja criza socială.

Fiecare dintre ele este diferită ca durată, niciuna nu are un început clar, un moment zero, și nici un sfârșit clar. De regulă, încă înainte de declanșarea unei crize financiare și mult după ce s-a terminat inclusiv criza socială, persistă, se suprapune cu fiecare dintre aceste faze, un alt patrulea tip de criză – cea de încredere.

Atenția cu care dumneavoastră citiți aceste rânduri este doar o formă de manifestare a crizei de încredere. Spaima (individuală, dar mai ales colectivă) reprezintă cel mai puternic motor al unei recesiuni, dar și cel mai greu de contracarat, odată pornit.

Ei bine, domnul Mișa tocmai l-a pornit. În întreprinderi, firme private, dar chiar și prin instituții publice se fac calcule, evaluări de personal, se taie bugete, se iau decizii pentru anul viitor. Sunt milioane de români cărora le tremură acum sufletul, căci nu știu exact nici dacă le scade sau nu salariul, nici dacă vor mai avea un salariu de la 1 ianuarie. Nu mai contează că sunt sau nu sunt justificate temerile lor, această spaimă produce efecte.

E posibil ca investitori, patroni, acționari să fi decis deja să oprească sau să mai amâne investiții, până se vor lămuri ce și cum… Aceste decizii produc la rândul lor efecte. Sunt contracte care nu se mai fac sau se opresc. Nu azi, ieri sau mâine… Dar în decembrie, poate în ianuarie…

Toate acestea, comportamentul individual al fiecăruia dintre noi, salariați și angajatori, și spaima generală a societății deja influențează economia. Efectele se vor vedea mai întâi în vânzări, probabil chiar din luna noiembrie, dar statistica oficială îmi va confirma sau infirma această temere abia în ianuarie. Se vede deja în cursul de schimb, care s-a dus rapid, în tranzacții până aproape de 4.65 de lei… căci da, oamenii încep să cumpere valută. Se va vedea probabil după Crăciun în prețuri, dacă e să ne luăm după BNR, eu zic că deja se vede și, se va vedea mai târziu în dobânzi, în șomaj, în tot ceea ce am mai trăit și ceea ce suntem parcă blestemați să retrăim.

Economia NU este aritmetică! Economia este mânată de optimism, de pesimism, de spaime sau de încredere, căci deciziile noastre sunt efectul unor stări de spirit. Iar economia suntem noi, cei care producem, consumăm, plătim taxe, sau poate facem evaziune… oricum, economia e vie, uneori aberantă, alteori mai predictibilă, dar NICIODATĂ aritmetică.

În 2008, oficialii noștri au negat existența crizei până la început de 2009, când s-a închis pentru o lună chiar DACIA, cel mai mare producător industrial din România. Asta deși aici, jos, în economia reală, spaimele de criză începuseră de prin 2007, prețurile imobiliarelor au început să scadă de prin primăvara lui 2008, producția industrială s-a prăbușit începând cu august 2008, restructurările și concedierile la firmele private au început în septembrie 2008, euro a explodat în octombrie 2008… iar ei au acceptat adevărul abia în martie 2009, când au rămas fără bani de salarii și pensii și au țipat după ajutor de la Banca Mondială și FMI.

Probabil așa vor face și acum. Vor nega. Sau vor declanșa o criză politică, pentru a nu mai ști exact cauza și efectul. Dar dumneavoastră marcați în calendar ziua de 8 noiembrie 2017. Nu știm nici cât de greu ne va fi, nici cât va dura, de data asta. Să știm măcar cum și când a început, cu un ministru de Finanțe bocindu-și aritmetica despre care el credea că e economie.