75.304 afișări

Cât de tare ar trebui să ne îngrijoreze “Mama tuturor recesiunilor”?

Moise Guran

Așa i-au spus cei de la Unicredit în raportul lor, inspirați probabil de cei de la ING (“mother of all fast-moving environments”) cărora li s-a părut totuși mai spectaculos titlul Un ice age provocat de virus. Sigur că este destul de neobișnuit ca analiștii marilor bănci să se întreacă în metafore de felul acesta și poate că nici nu mai e vorba de metafore până la urmă, căci în cele mai bune scenarii economia Zonei Euro tot scade în 2020 de două ori mai mult decât în 2009 (când a scăzut cu 4,5%). Nu știu dacă are într-adevăr valoare o predicție de recesiune care pornește de 6% și poate ajunge la 13%, sau una cuprinsă între 10 și 20%. Mult mai importante sunt scenariile pe care economiștii le iau în calcul și de la care extrapolează datele astea, de la oprirea economică de acum, la influența asupra marilor economii ale lumii, pentru anul acesta și anul viitor. O predicție economică pe un termen mai lung ar fi o glumă, nu se avântă nimeni să o facă, din cauza numărului infinit de variabile ce pot apărea în acest interval de timp.

Cele patru scenarii detaliate cel mai bine de analiștii ING (le puteți citi aici), iau în calcul o reluare treptată a activității începând de la finalul lui aprilie și până la 1 iunie (cea mai optimistă dintre variante) și merg până la reizbucnirea pandemiei în toamnă sau chiar apariția unor mutații care ar putea duce la repetarea unor perioade de carantină în 2021.

Ce nu spun ei, și aici intrăm în variabilele alea, este ce se întâmplă în cazul în care reapariția virusului forțează limitarea schimburilor globale. Mai aplicat, ca să înțelegeți, uite, hai să luăm cazul unei simple măști, de care acum caută toată lumea. Au apărut, cu chiu cu vai, dar la un preț de o sută de ori mai mare decât erau înainte. Acum toți ne plângem că asta e speculă și că e strigător la cer. Corect, este, dar nu spune nimeni că prețul ăla mare (nu neapărat de o sută de ori mai mare) crează de fapt oportunitatea unor salarii în România. Altfel spus, măștile se făceau în China, la fel ca multe alte nimicuri foarte ieftine, pentru că nu își permitea nimeni să plătească aici, în Europa, salariile semi-sclavagiste din China, pentru a face măști sau alte nimicuri. Ce te faci când nimicurile respective se dovedesc esențiale? Sigur că nu poți să le ai cu 10 bani, poate nici la 7 lei, dar la un leu le dai ca pe pâinea caldă!

În scenariile (asupra probabilității cărora chiar nimeni nu poate specula) în care comerțul mondial nu va mai fi la fel de liber, vom plăti desigur un preț mai mare (pentru orice), dar prețul ăla va crea locuri de muncă în țările cu oameni mai puțin calificați (blink-blink!). Acum încercați să extrapolați schimbarea acestor paradigme și la alte produse, așa cum ar fi cele alimentare, sau la textile, sau la electronice și veți obține un cu totul alt tablou al lumii după COVID-19. Însă astfel de schimbări durează, nu se întâmplă peste noapte, iar prețul plătit nu este doar economic. De fapt, niciodată în istoria omenirii un fenomen economic sau social nu a rămas fără urmări politicie. Libertățile comerciale au adus pacea (Uniunea Europeană e cel mai bun exemplu), în vreme ce barierele au forțat rivalități politice, conflicte și războaie.

Văd că toți analiștii sunt de acord că după o încetinire semnificativă în 2020 (+1% în scenariul ING) China va fi singura (poate și SUA, în unele scenarii), sau una dintre puținele economii care va face un V perfect, cu un decolaj de până la 10% anul viitor. Asta, desigur, presupunând că libertățile comerciale rămân la fel ca până acum și că mall-urile lumii occidentale vor continua să fie pline de oameni și de chinezării. Dar dacă nu vor mai fi nici măcar pline de oameni? Ți-ai pus problema… Cam când estimezi că vei merge într-un mall? Eu mergeam la mall doar pentru cinematograf și, sincer să vă spun, nu mi-e foarte clar când o să mai stau într-o sală de cinema. Îți dai seama că ceea ce numim acum rețea de socializare, adică statul de unul singur cu nasul în calculator sau în telefon, este (ar fi putut fi considerată cândva) anti-socializare, căci nu mai ai de fapt contact cu nimeni? Dar cum va arăta comerțul global mai fără mall-uri așa, fără plăcerea de a cumpăra (pe care unii dintre noi nici acum nu o înțeleg)? Cu mai mult comerț on-line, probabil, dar vă dați seama câte variabile implică și asta, de la construcții, la transporturi și până la servicii suport, cum ar fi joburi de curățenie, de exemplu…

Altfel, toți sunt de acord cu explicația dată deja de Ionuț Dumitru și despre care am mai scris, în care suntem deja în recesiune din cauza opririi livrărilor-input din China, iar mai departe vom asista la o spirală de șocuri cerere-ofertă.

Dar cum va arăta lumea atunci când o putere nucleară precum China (considerată soft până acum de unii politologi) și care are nevoie de un avans economic de cel puțin 4% pe an pentru a-și putea susține populația, nu va mai putea să-și vândă nici măștile chirurgicale (care practic nu aveau preț) nici componentele de iPhone? Ce se va întâmpla în lumea în care o altă putere nucleară, așa cum este Rusia, și care depinde de prețul petrolului, nu va mai putea să-și finanțeze ambițiile sau să-și subvenționeze vodca? 

Nu știm. Și acestea sunt de fapt marile întrebări ale mamei tuturor recesiunilor. Și noi, și analiștii economici, judecăm lumea în paradigma pe care o cunoaștem și o înțelegem, dar ea se schimbă dramatic de la o zi la alta. Acum o lună lumea se plângea că s-a săturat să tot audă de coronavirus. Acum nu mai există decât știri despre el.

Iar dacă există și un bine în toată această nebunie e că am intrat și noi în rândul lumii. Sau, mai exact, lumea a intrat în rândul nostru. Acum o lună statul român era în procedură de deficit excesiv după niște ani în care și-a mărit facturile și s-a împrumutat ca să supraviețuiască cu ele. Nu știa nici ce să facă cu salariile bugetarilor și cu pensiile, nu știa nici de unde să mai ia bani cu împrumut, nici cum ar putea face investiții, autostrăzi… Azi regulile de deficit s-au suspendat, toți tipăresc bani, deci putem să tipărim și noi, aflată în criză de imagine Uniunea Europeană pune pe masă garanții cât nu știm ce să facem cu ele, America anunță că se va asigura că nu e criză nici la nivel mondial de dolari (ca să nu fugă lumea pe dolari și să nu se devalorizeze celelalte monede, evident ar fi rău pentru economia SUA în primul rând). Deci… e ca în bancul cu bețivul care umblă noaptea din cârciumă în cârciumă și e dat afară pe rând, pe măsură ce acestea se închid. Dimineața se bucură și el, în rând cu ceilați care s-au odihnit, că s-a deschis peste tot. La noi de fiecare dată e la fel. Acum e la fel și la ceilalți.