Președintele cere guvernului alt buget. Ar fi bine să-i ceară și altă filozofie economică

Moise Guran

Înainte să vorbim de buget, despre ce poate și ce nu poate face statul din scurt, să vă povestesc mai întâi ceva despre ultima lună, asta de pandemie. Ea a arătat oricui are ochi să vadă că ministerul ăla al Economiei este absolut inutil atâta timp cât statul român nu are nici cea mai vagă idee despre ce se poate produce și ce nu se poate produce în România. Sunt zeci de fabrici, mai mari sau mai mici, cu profil industrial, chimic sau textil, sau din alte domenii, care puteau (încă mai pot) să-și reprofileze imediat producția pentru echipament medical. Cunosc oameni care au notificat imediat statul român în acest sens, iar statul… nimic. Nici măcar la afurisitele de autorizări birocratice n-a renunțat, căci dacă ar fi renunțat mulți medici aveau azi și măști și combinezoane, căști și alte echipamente de protecție. Ca să nu mai vorbim de faptul că celebrele aparate de ventilație mecanică, nu-s chiar rocket science. Problema e că niciodată acest stat n-a fost interesat ca, cel puțin la achizițiile publice mari, alea de sute de milioane de euro, să anunțe și el cu câteva luni, sau câțiva ani înainte. Ai de cumpărat vagoane? Notifică industria că peste un an sau doi tu statul vei face o achiziție de vagoane de tren sau de metrou. (Am scris despre asta acum ceva ani.) Ai de cumpărat creioane, dă o strigare: Măi, vedeți că vrem să luăm creioane! Facem licitație, cinstit, nu vă putem favoriza pe voi, producătorii români, dar e bine să știți, să vă pregătiți și să veniți competitivi, în concurență cu alți producători de creioane! Dar cum să facă asta, când el, statul, habar nu are cum arată economia Românie, dincolo de cifrele agregate de PIB, venituri și cheltuieli? Și acum să vorbim de cheltuieli bugetare și despre rearanjarea lor, așa cum spune președintele Iohannis.

Înainte să ne lovească Covidul, strict pe veniturile și cheltuielile fiscale (deci fără pensii) 67% din banii statului se duceau pe salariile bugetarilor, 10% pe dobânzi și 23% pe facturi curente (achiziții de bunuri și servicii). Restul, credit. Adică deficit. Judecând după simulările altora, probabil veniturile fiscale vor scădea cu cel puțin 20-30% în acest prim semestru (luând în calcul doar două luni de oprire economică), iar cheltuielile vor exploda, fie doar și pentru acoperirea șomajului tehnic.

Președintele Iohannis n-a spus explicit, dar e clar că, în aceste condiții, salariile bugetarilor, principala preocupațiune financiară a statului român, nu au cum să rămân exact așa cum sunt acum. Înainte de a deschide orice polemică pe această temă, precizez încă o dată nu numai faptul că în România salariile nu pot fi tăiate altfel decât cu caracter temporar, dar dacă e să învățăm ceva din criza economică precedentă, nu salariile trebuie tăiate ci nivelul cheltuielilor salariale. Mai pe limba română, asta înseamnă că e mai util pentru noi toți să renunți la unele sporuri și la o parte din personal (mai ales că ai văzut acum câți îți trebuie cu adevărat și câți sunt în plus prin instituții publice), în loc să tai salariile. În plus, sunt domenii (Sănătate, probabil și Poliție, Educație) unde nu numai că nu ai nici cum să dai oameni afară, nici să tai salarii sau sporuri, dar va fi nevoie să mai și angajezi, ba chiar să dai și bonusuri pentru situații excepționale. Ei bine, e de bun simț, în alte domenii statul chiar va trebui să facă concedieri, iar asta va fi o soluție mult mai viabilă decât tăierea generală a salariilor, așa cum s-a procedat în 2010. 

Mare atenție! La criza precedentă, argumentul adus în favoarea tăierii salariilor bugetare, în locul reducerilor de personal, a fost unul fals – criza ar fi mărit șomajul, iar dacă făcea concedieri, statul ar fi contribuit și el la creșterea acestuia. În realitate, nici atunci și nici acum, șomajul nu a fost mare în România, chiar dacă da, criza l-a mărit, dar autoritățile noastre au făcut o confuzie (destul de populară și azi) între șomaj și inactivitate. Prin șomaj înțelegem oameni care vor în mod real să aibă un serviciu, îl caută activ și pot începe munca în maximum două săptămâni. Înțelegeți diferența, nu? În plus, o eventuală tăiere de salarii, fie ea și temporară, induce un comportament economic foarte diferit, o apatie pe termen lung, foarte greu de remediat.

Nu iau în discuție acum nici pensiile speciale (cu cele ale militarilor și polițiștilor, în această perioadă chiar va fi complicat) nu discut nici despre preconizata creștere a pensiilor din toamnă, deși e clar că pentru ambele probleme e nevoie de soluții urgente. Discut strict despre reasezarea cheltuielilor statului… Același stat de la care așteptăm să repornească cumva economia, dar despre care vă spuneam la început nu numai că nu are nici cea mai vagă idee despre ce se produce prin România, dar care e atât de prost încât să nu poată înțelege că o achiziție pe care o face din fabricile astea de care nu are habar, i se întoarce sub formă de taxe (pe muncă și TVA) în proporție de 50%, spre deosebire de o achiziție din import, din care nu i se mai întoarce nimic.

Investițiile publice, fie ele achiziții de diferite echipamente, fie lucrări de utilitate publică, așa cum ar fi mult discutatele autostrăzi, au un rol esențial în repornirea economiei. Mai ales că banii tipăriți de BNR și parașutați de-a valma de guvern peste toată România, sunt ca ploaia pentru agricultură. E bună, dar cu adevărat utilă e doar cea care pică pe câmp, peste culturi. Plouatul orașelor nu ajută agricultura. La fel, banii tipăriți pentru cei care nu mai au cu ce să-și plătească ratele sau utilitățile au un sens, dar plouați peste ceilalți, sunt doar masă monetară în căutarea unei contrapartide. Pe care nu statul o va crea, dar poate ajuta semnificativ la crearea ei dacă ar înțelege cum să-și concentreze eforturile acolo unde investițiile nu le poate face altcineva și, mai ales, acolo unde banii rămân preponderent în România, în loc să plece pe diferite importuri despre care n-ai știut că se pot face și la noi.

În plus, Criza asta are și ea oportunitățile ei. Acum o lună statul român era avertizat prin procedura de deficit excesiv că a luat-o razna cu cheltuielile bugetare. Acum nu numai că Uniunea Europeană a suspendat regulile de responsabilitate bugetară, dar a mai și pus pe masă 37 de miliarde de euro, din care România are o felie substanțială (cam de 10%). Dar aceștia sunt granții, bani pentru investiții, un capitol la care statul român nu a stat niciodată bine. Din fericire nu statul trebuie să facă aceste investiții, mecanismul presupune însă că statul va alege domeniile pe care vrea să le stimuleze cu acești bani. Deci, da, ne trebuie alt buget, cum zice președintele Iohannis, întrebarea este cum facem rost într-o lună două și de altă filozofie economică.