Eu nu zic să facem mânării, dar nici să fim idioţi nu-mi place

metrou blog

de Moise Guran

Ştiţi probabil cu toţii bancul cu licitaţia la care se prezintă un chinez, un neamţ şi un român, iar românul cere cei mai mulţi bani ca să facă lucrarea, ca să aibă şi de şpagă şi pentru chinezul care o va executa de fapt. Vi l-am spus tot eu aici… Eh, de multe ori, viaţa noastră bate orice glumă.

Mărturisesc că nu mă pricep deloc la trenuri şi nu pot face niciun fel de comentariu legat de calitatea tehnică a acestora. Cu toate acestea, nu mă pot abţine să nu dau cu pălăria de pământ atunci când mi se pare că ţara noastră este pur şi simplu condusă de idioţi.

Metroul bucureştean este pe cale să atribuie unul dintre cele mai mari contracte din istoria sa, un contract de peste 300 de milioane de euro, 400 de milioane de euro, de fapt, dacă intrăm în detalii.

La licitaţie au venit cinci firme, dintre care una chinezească, una românească, şi trei europene. Urmarea a fost cam ca în celebrul banc… numai că n-a câştigat românul nimic, el doar plăteşte.

Aşa cum spuneam nu mă pricep absolut deloc la trenuri şi cu metroul n-am mai mers de câţiva ani. Licitaţia fost câştigată de o firmă spaniolă, aceeaşi care a făcut ultimele trenuri pentru Metrorex, alea de au trebuit ai noştri să taie staţiile că n-aveau loc vagoanele.

Trains_at_Piata_VictorieiDeşi au venit cu un preţ mai mic cu 20 la sută decât al spaniolilor, deşi au venit cu un preţ mai mic chiar şi decât al chinezilor, ceea ce e destul de greu, românii au pierdut această licitaţie organizată în ţara lor. Potrivit caietului de sarcini, preţul era cel care conta în proporţie de 60 la sută. Habar n-am cât de proaste ar fi putut fi metrourile româneşti făcute la Arad, dar cred că pentru ţara noastră ar fi fost extraordinar ca o companie care angajează oameni de la noi să câştige un contract atât de mare.

Nu ştiu cum se fac caietele astea de sarcini pentru aceste licitaţii, ştiu doar că ele trebuie să respecte regulile europene, şi să asigure o egalitate de şanse participanţilor. De asemenea, nu vreau să îndemn pe nimeni să facă mănării la licitaţii, dar cu toate astea, vă repet că ţara noastră este condusă de idioţi.

Presupun că Ministrul Economiei nici nu ştie că are o fabrică de vagoane la Arad şi o întreagă industrie feroviară ce se chinuie să renască, după ce tot noi am făcut-o zob şi am dat-o la fier vechi. Pe de altă parte, văd că ministrul Ioan Rus se face că plouă, de parcă cei doi miniştri nici nu s-ar cunoaşte între ei.

Ce-i drept, licitaţia s-a organizat anul trecut, când ambele ministere erau conduse de alţii, dar tot nu mă pot abţine să întreb ce treburi au aceşti miniştri, când ştii că urmează să dai un contract de aproape jumătate de miliard de euro, contract plătit de stat, din banii noştri, şi nu te pregăteşti cu companii private şi de stat astfel încât aceşti bani să rămână în România şi să dea de lucru aici.

Acum aştept să vină un deştept de ăsta de ne conduce şi să ne explice de ce metroul se scumpeşte cu 35 la sută. Deja tarifele pe metrou sunt comparabile cu cele din Occident, iar dacă iei în calcul cât de mică este reţeaua noastră de metrou în comparaţie cu reţelele marilor capitale occidentale, rezultă că metroul de la Bucureşti este mai scump decât cel de la Londra.

Singura explicaţie rezonabilă pentru acest preţ o reprezintă exact investiţiile de care metroul are nevoie. Ok, noi plătim, unii prin taxe, alţii prin bilete la metrou, dar să n-ai tu, ca stat român, nişte oameni care să judece cu capetele lor o perspectivă de dezvoltare a României, şi care să înţeleagă cât de multe slujbe se pot crea de 400 de milioane de euro, eu asta nu o să pot pricepe niciodată.