27.278 afișări

Este posibilă sau este iluzorie eliminarea totală a impozitelor și contribuțiilor pe salariul minim?

Moise Guran

Așa cum am promis, analizez ideea lui Claudiu Năsui (USR) de eliminare a impozitelor și contribuțiilor pe o sumă aproximativ egală cu salariul minim brut, pentru toți angajații din România. Înainte de asta, trebuie să știți că am dezbătut direct cu Claudiu această idee, a transmis-o inclusiv pe acest blog, aici, dar ne-am și întâlnit, am făcut chiar o dezbatere în contradictoriu în fața unui public selectat și implicat în dezbatere. Bref, ce propune Claudiu este nu numai ca salariul minim să devină 2000 de lei net și brut, nimic impozitat, nicio contribuție, dar suma respectivă nu va fi impozitată în niciun alt salariu. Adică ai 3000 de lei, 5000, 100 de mii de lei, pentru primii 2000 de lei nu plătești nimic.

Avantajele acestei idei

1. În mod evident, este un proiect care stimulează munca prin reducerea impozitării. Statul renunță la aproximativ 600 de lei, de la fiecare dintre cei 5,2 milioane de angajați, inclusiv cei din sectorul public. Apreciez acest mod de a gândi. Într-o țară cu realitățile noastre (cea mai mică ocupare, cea mai dezechilibrată balanță comercială) toate reducerile de fiscalitate ar trebui gândite doar pe stimularea muncii, nu a consumului.

2. Sistemul este simplu și ușor de implementat. Contabilele din România îl vor iubi pe dl Năsui, căci e la fel ca o sumă deductibilă (se scade din brutul mare).

3. Nu presupune paliere salariale ca la impozitul diferențiat și nici nu stimulează păstrarea angajatului pe salariul minim (eventual, cu plata unei diferențe la negru), căci diferența de impozit între 2000 de lei brut și, să zicem, 2100 de lei brut, e foarte mică – se impozitează doar diferența de 100 de lei. În caz că nu știați, sunt două milioane de angajați pe salariul minim în România, toți la privat. Deci aproape 60% din angajații de la privat sunt plătiți pe salariul minim, pentru că acesta este în realitate nu o formă de protecție socială (sensul pentru care a fost inventat) ci o formă de taxare excesivă a muncii (a devenit un minim impozabil, căruia prin sistemul de cotă unică i se aplică impozitul maxim).

4. Lasă statul fără acest periculos instrument, salariului minim devenind în ultimii ani o pârghie de creștere a taxării muncii. Sigur, pesediștii nu vor să vadă și să accepte corelația dintre creșterea salariului minim și creșterea ponderii cheltuielilor cu forța de muncă. Populist ei măresc salariile, dar nu le plătesc ei, le plătește firma. Am explicat aici de ce creșterea salariilor angajaților mai puțin calificați se face în realitate din salariile, mai mari, ale celor calificați mai mult.

DAR! Dezavantajele proiectului:

1. Impactul bugetar uriaș. 600 de lei X 5,2 mil angajați X 12 luni = 7,8 MILIARDE DE EURO. Deficitul statului s-ar dubla, în primă fază. Desigur, în timp impactul de stimulare a creării locurilor de muncă s-ar reduce. Dar în cât timp? Nu ar fi mai bine ca acest proiect să fie introdus tot treptat? Ba da, pentru că…

2. Să lași 7,8 miliarde de euro brusc în consum se numește ȘOC pe partea de cerere. Adică inflație. Și încă una mare. O introducere treptată (3-4 ani) permite și negocierea unor investiții (stimulate inclusiv de această măsură) care să echilibreze pe partea de ofertă.

Nota Bene. Pe de altă parte, măsura n-ar mai produce inflație dacă s-ar lua într-o situație de criză economică (prăbușirea consumului). De fapt, aceasta ar fi probabil una dintre cele mai bune măsuri anticiclice pe timp de criză, presupunând că statul n-ar fi și el în criză bugetară, pentru că, spre deosebire de reducerea TVA (măsură luată de Guvernul Ponta în 2015) stimulează în primul rând munca (crearea de joburi, împiedicând avansarea unei crize economice în criză socială) și abia apoi consumul, prin muncă. Este totuși naiv să crezi că statul român s-ar putea dispensa de 8 miliarde de euro într-o situație de criză, când statul român intră întotdeauna primul în criză.

3. Dar introducerea treptată a unui astfel de sistem presupune și coerență politică. Adică un acord al mai multor partide (sau al tuturor) pentru păstrarea lui pe o perioadă lungă de timp. Scopul este creșterea ocupării și a numărului de locuri de  muncă bine plătite. Dacă reforma nu e credibilă, nici investitorii nu vin să creeze mai multe joburi (inclusiv să specializeze oameni și să le dea salarii mai mari), și atunci nu te alegi decât cu inflația. Care se produce și în situația introducerii treptate a sistemului. Îmi amintesc două astfel de măsuri cu care statul român a fost cât de cât coerent – cota unică și neimpozitarea salariilor IT-iștilor. Efectele au fost foarte bune, dar pe termen foarte lung. Și-s doar două exemple. Nu uitați că suntem țara în care Codul fiscal se schimbă și de zece ori într-un an.

Așa cum spuneam, proiectul lui Claudiu Năsui este inspirat de sistemul britanic și chiar merită dezbătut. După primele calcule de impact i-am spus că proiectul nu e credibil. Replica lui a fost – dar exact ăsta a fost impactul creșterii salariilor bugetarilor din acești ani. Spre deosebire de PSD, acest proiect crește salariile tuturor, nu numai pe cele ale bugetarilor. Corect! Doar că timpul nu mai poate fi dat înapoi și dacă aș avea 8 miliarde de euro (împrumutate sau nu) la buget aș porni imediat toate șantierele de autostrăzi, căi ferate, spitale, tot ce produce impact imediat (locuri de muncă), adică activitate neinflaționistă, impozitată, ce crează spațiu fiscal și pentru acest tip de reformă. Pe partea de relaxare a impozitării muncii, așa cum am arătat aici, aș căuta în primul rând activarea unor categorii sociale (ocuparea tinerilor e de doar 25%), precum și acordarea de stimulente mai întâi unor industrii prelucrătoare ce se bat din greu acum să păstreze piața internă, asaltată de importuri.