18.568 afișări

Nu de privilegii are nevoie Diaspora, ci de o țară în care reușești și fără ele

Moise Guran

Caut cu disperare idei de dezbatere într-o campanie electorală despre nimic. Iohannis și PNL nu scot nimic, singura lor platformă fiind debarcarea Vioricăi Dăncilă. Cei de la PLUS au scos un document cu o foarte vagă reformă constituțională, fără nicio măsură serioasă de stimulare economică. La USR m-a plesnit domnul Barna cu un proiect de lege de adus Diaspora acasă prin acordarea unor scutiri de contribuții și impozite pe venit. Nu figurează încă pe siteul parlamentului, deci a trebuit să mă iau după ce zic ei că scrie în proiectul respectiv. Update, îl găsiți aici. La prima vedere, are zero șanse de a trece vreodată de CCR și arată mai degrabă o foarte slabă înțelegere atât a celor ce pleacă, dar mai ales a celor ce rămân. Atât avem, atât discutăm. Tot e un început și ăsta.

Da, plecarea unui sfert din populația României este probabil cel mai grav fenomen înregistrat vreodată pe timp de pace în țara noastră. Dar această dramă în sine, este un efect, nu o cauză. Cauza primă este acumularea sentimentului de neputință, de țară-capcană, de mocirlire veșnică, deci de lipsă de perspectivă. A murit speranța. Nu ieri sau alaltăieri, a murit undeva după Al doilea război mondial și moartă a rămas și după 1989, și după 2000, și după 2010 sau 26 mai 2019. Mi se pare de bun simț să înțelegi că până nu adresezi cauza, efectul (plecarea românilor) va continua.

Dar plecarea oamenilor e una, aducerea lor înapoi e cu totul altă mâncare de pește. Nu-i poți convinge pe unii să se întoarcă, dacă nu-i convingi întâi pe alții să nu mai plece. Stoparea emigrației și întoarcerea românilor sunt două acțiuni distincte cu subiecți diferiți – cei ce încă n-au plecat și cei care s-au stabilit deja acolo, departe, dar ar putea lua în calcul dintr-un motiv sau altul să vină înapoi. Și unii și ceilalți au în comun două perspective, cea de aici și cea de acolo. Dar cele două categorii se raportează fiecare diferit la ele.

Cei care n-au plecat se raportează apropiat și concret la deznădejdea de aici și, mai îndepărtat, la speranța de acolo. Cei care au plecat deja au o perspectivă foarte stabilă în țările vestice (aici pentru ei) în care s-au și integrat, și o foarte vagă și eventuală speranță pentru schimbarea României în bine. Pentru ei România e acolo (îndepărtată). Atât și nimic mai mult au – o speranță. La fel ca și noi cei de aici.

Proiectul lui Barna (să-i zicem așa, deși am un sentiment vag că s-a băgat și el între ceilalți doi semnatari) îi poate cel mult enerva pe cei care n-au plecat, dar neavând puterea de a schimba perspectiva României, nu are nici vreun mare efect persuasiv asupra celor care au plecat și s-ar putea gândi să se întoarcă. 

Altfel spus, oamenii aceia nu au plecat din România pentru că voiau să fie printre privilegiați și n-au reușit, ci au plecat tocmai pentru că țara instituie tot felul de discriminări aberante. După ce au văzut ce înseamnă să te ridici pe muncă cinstită tocmai pentru că asta e și diferența fundamentală dintre România și o țară occidentală, cum să vii și să-i spui vino înapoi că o să te băgăm și pe tine printre privilegiați! Efectul e zero asupra lor. Nu se întoarce (mai) nimeni.

Dar altceva este cu adevărat urât – mult hulitele pensii speciale apasă destul de mult pe Casa de Pensii, pentru că beneficiarii lor primesc cam jumătate din sume anticipat, fără a fi contribuit integral perioada legală. Ce se va întâmpla atunci când acești prezumtivi beneficiari, întorși acasă și scutiți zece ani de jumătate din contribuție, ar ajunge în vârsta de pensie? Păi exact ca beneficiarii de pensii speciale, vor beneficia fără să fi contribuit integral. Din această perspectivă, ceea ce propune Barna este, dincolo de avantajul imediat al unui venit net ceva mai mare, instituirea unei pensii speciale pentru cei care au plecat.

Asta e soluția? Instituirea și mai multor pensii speciale? Asta e rețeta „fericirii în România”?

E drept că și eu am propus o soluție de diminuare a contribuțiilor pentru cei de până în 25 de ani, dar asta pentru că cei care lucrează înainte de această vârstă contribuie mai mulți ani până ajung la vîrsta de pensionare decât cei care se angajează după 25 de ani, iar creșterea treptată a contribuției abia i-ar aduce într-o situație de egalitate cu ceilalți. Statul poate renunța la impozitul pe venit pentru diferite categorii, căci impozitul reprezintă banii statului, dar contribuțiile au totuși altă natură juridică (sunt ale oamenilor) pe care te-ai fi așteptat ca un absolvent de Drept, așa cum este Barna, să o știe. În plus, discriminarea pe care ar aduce-o acest proiect este dublă, pe venit, imediat, și pe pensie parțial necontributivă (specială), în perspectivă. 

Dar, suntem siguri că dl Barna nu a sesizat aceste probleme și n-a mers totuși înainte, populist, dornic să dea și el ceva în campanie, că doar asta înseamnă să fii politician în România, nu? Dincolo de aspectele juridice, ceea ce mă îngrijorează este incapacitatea de a înțelege exact nevoia de perspectivă a acestei țări. Astfel de promisiuni pentru Diaspora au mai făcut și Mircea Geoană în 2009 și Dan Diaconescu în 2012, nu prea e nimic serios în ele și nici nu votează nimeni un candidat pentru așa ceva. 

Prin stângăciile sale în lanț, Barna reușește doar să îngroape ideile mai interesante ale celor câțiva de lângă el, așa cum ar fi Claudiu Năsui și Cristina Prună, care au venit cu scutirea de contribuții și taxe a unei sume din toate salariile (model britanic) precum și a direcționării sumelor rezultate din redevențe către Pilonul II de pensii. Voi analiza aceste două idei într-un articol separat, căci merită mai mult decât prostia asta care nu va convinge pe nimeni nici să se întoarcă în România, nici să-l voteze pe Barna. Ah, să nu uit… Peneliștilor, veniți și voi cu ceva idei sau vă limitați la miștouri pe facebook? Pop-corn, hă? Vedeți că rămâne în gât!