America ne-a interzis chelnerul. Contraatacăm cu o picoliță!

Moise Guran

Doamna Viorica Dăncilă pare literalmente rătăcită prin America, unde s-a dus degeaba, îngroșând stratul de ridicol cu care deja s-a acoperit în nenumărate rânduri în cei aproape doi ani de când e premier. De data asta însă astrele par a se fi aliniat pentru carambolul perfect. Nu știu ce moguli media, ce consultanți senzaționali, sau ce baroni icleni o păpușăresc pe săraca Dăncilă, dar ea pare a se afla în cel mai nepotrivit moment, la cea mai mare depărtare de cel mai potrivit loc.

Dacă “șăfa la pesediști” n-ar fi dat de atâtea ori măsura propriei inepții aș fi putut crede că intenționat cineva i-a întins o capcană cu vizita asta din SUA, taman când târguiala pe parlamentari pentru moțiunea de cenzură atingea punctul critic. E o întâmplare că PNL a reușit să adune exact acum un număr de semnături pe moțiunea sa de cenzură mai mare decât cel necesar de voturi pentru demiterea guvernului? Da, probabil că e o întâmplare, căci e greu de crezut că Dăncilă a dus vreo negociere cu cineva. Dar chiar și așa, presupunând că alți sforari fac promisiuni în numele ei oilor de parlamentari ai fostei coaliții de guvernare, tot era necesară prezența șăfei ca să dea încredere la bătutul palmei. Așa funcționează mentalitea acestor cvasi-mafioți politici și, oricum ai lua-o, plecarea premierului în acest moment tot a fost o greșeală tactică.

Dar n-a fost doar asta. S-a mai întâmplat ca exact acum un număr mare de pesediști de frunte să rămână cu buzele umflate, și bătuți și cu banii luați, după ce Autoritatea Electorală a decis definitiv să nu le deconteze cheltuielile de campanie. Ei cui să se plângă dacă nu șăfei? Înțeleg că aceasta i-a încurajat pe whatsapp. Hehe! Prost moment să ai nevoie de ei!

În plus, cea mai păgubită dintre pesediști, Rovana Plumb, propusă comisar european, probabil pe criterii de contribuție (Rovana a pierdut 800 de mii de lei) pătimește grav cu nominalizarea și probabil va fi respinsă. Panică! Viorico, ăștia mă întreabă de banii pe care i-am împrumutat (or fi bani negrii?) ca să îi dau la partid! Ce ne faaaceeem? Pauză! Viorica asistă, pierdută în planul doi, zici că-i picoliță, la semnarea unui acord de către ministrul său de Externe. Întâlnirea cu secretarul de stat al Energiei, e singura mai de doamne ajută, dar nu e întâlnirea ei, nici nu e menționată oficial, e băgată în poză cu forța și asta se vede, văd și alegătorii ei, oricât de reduși ar fi, dar văd și membrii de partid, văd și parlamentarii ăia care probabil n-au primit impuls mai puternic de la Ponta să trădeze, decât aceste jalnice imagini mute cu Viorica lor pierdută prin SUA.

În final am o vorbă și pentru ceilalți doi contracandidați principali ai Dăncilei – Barna și Iohannis, aflați și ei în SUA, la fel de rătăciți într-o vizită de fix aceeași relevanță ca și cea a doamnei premier.

Iar dacă Barna a reușit o poză cu un adjunct de asistent sau ceva de genul foarte scund, poza soților Iohannis cu soții Trump, o banală poză de protocol de la ONU, mi-a provocat o singură cugetare – Melania Trump e chiar înaltă, sau se preface? Iohannis a ținut un discurs la ONU despre military build-up, sau ceva de genul, reflectat pe la două televiziuni prietene pe coadă de jurnal, iar Barna, de acolo din SUA, s-a mai băgat între semnatarii unui proiect de lege care probabil îi va enerva și pe alegătorii din Diaspora și pe cei din România. Dar despre asta voi scrie un articol separat.

Stimați candidați, eu pot înțelege că aveți niște consultanți atât de depășiți și de deconectați de la pulsul electoral încât să vă învețe că lumea e atât de proastă încât să cadă pe spate la o vizită în SUA. O fi fost pe vremea lui Iliescu mare lucru, dar acum nu mai e, chiar dacă sondajele arată într-adevăr o mare și firească favorabilitate a românilor față de americani. Totuși… Ceea ce mă îngrijorează pe mine este că niciunul dintre voi, Barna și Iohannis, n-ați simțit, n-ați avut simțul bun de a dibui, pe de o parte inutilitatea unei manevre atât de complicate și consumatoare de timp într-un moment critic, pe de alta oportunitatea păstrării unei scene foarte goale. Campania asta e un fel de concurs de penibili. Parcă faceți tot ce puteți pentru dezangajarea electoratului. Eu tot spun că alegerile sunt despre prăbușirea definitivă a PSD, dar, pe bune… ați putea încerca să fiți ceva mai puțin penibili decât Dăncilă?