28.204 afișări

Când ignori prea mult bufonul, trăsnăile devin lege

Moise Guran

Deși a numit ordonanța de modificare a Codului Fiscal “trăznaie” și deși a avertizat că ea face inflexibilă politica monetară, “ceea ce nu va ajuta guvernul”, pe total, reacția guvernatorului BNR, Mugur Isărescu față de trăznaia guvernamentală a fost una slabă, reținută, precaută. De partea cealaltă, Teodorovici îl cheamă public și superior la ordine pe guvernator. Cu tupeu. Principala armă a celui care trișează este tupeul. Fără un tupeu agresiv care să frângă orice opoziție sau contestare, cacealmaua nu funcționează. Sincer să vă spun, mă întreb dacă e doar vina tupeiștilor, sau o mai fi și meritul celor care, de doi ani, refuză să mai și riposteze la o lungă serie de “trăznăi”.

La capătul a doi ani în care coafarea statisticilor oficiale a fost foarte slab contestată în societatea noastră, guvernul are dificultăți evidente în a închide bugetul pe 2018, dar și în a construi altul nou, pentru 2019.

Deși în loc de orice alt răspuns la acuzația de mistificare a datelor de execuție bugetară, ministrul de Finanțe l-a numit imbecil pe senatorul PNL Florin Cîțu, un astfel de fals nici nu poate fi făcut fără complicități și, deci, nici nu are cum să nu lase urme.

Într-o excelentă analiză publicată pe cursdeguvernare.ro, colegul Cristian Grosu observă în primul rând faptul că o bună parte a creșterii economice e făcută dintr-o umflare a stocurilor din economie, adică a unei producții realizate, dar care nu ar fi fost comercializată. Dacă mai pui la socoteală și o creștere de prețuri pe care statistica oficială o umflă atunci când calculează PIB-ul nominal, dar o diminuează când comunică populației cât de puțin s-au scumpit alimentele de bază, mare lucru nu prea mai rămâne din creșterea economică de anul trecut.

Astfel de trucuri nu sunt deloc noi, ele fiind operate și de Ceaușescu în a doua jumătate a anilor ‘80, dar și de guvernele de după Revoluție, care insistau că e creștere economică reală într-o Românie cu inflație de 300% (în 1993 s-a atins un astfel de vârf) și un șomaj ce a ajuns la 15%, la capătul unei perioade de creștere economică “pe stocuri”. Dar dacă pe atunci mistificările statistice aveau mai mult un rol propagandistic, astăzi, când legea îi forțează pe guvernanți să se împrumute în limita a 3% din PIB, umflarea PIB-ului duce la o îndatorare excesivă. Și nici asta n-ar fi chiar o problemă dacă banii s-ar întoarce în economie prin dezvoltare, investiții și noi locuri de muncă, căci un astfel de comportament ar alimenta și bugetul statului. În absența unei creșteri corespondente de producție internă, banii împrumutați de stat ies din țară printr-un consum bazat pe importuri.

Am mari dubii că domnii Dragnea, Vâlcov sau Teodorovici înțeleg aceste mecanisme, dar e dincolo de orice dubiu că în spatele lor mai e cineva care știe cât rău face și le direcționează prostiile astea de tipul – “noi vrem să dăm bani românilor, dar nu ne lasă străinii”. Banii, fără producție, pur și simplu se devalorizează, fie prin curs, fie prin prețuri, fie, cel mai des, prin amândouă. Dacă mai și împrumuți banii respectivi, deja poți să-ți pui pe piept o plăcuță pe care să scrii faliment. Dacă mai și falsifici statisticile ca să faci împrumuturile respective, încalci o lege (a responsabilității fiscal-bugetare) deci e infracțiune (abuz în serviciu). Poate de aceea unele prevederi ale legii responsabilității fiscal-bugetare au fost suspendate pe 29 decembrie, prin aceeași ordonanță prin care guvernul a modificat și Codul Fiscal.

Dar nu, n-am fi ajuns la miniciuni cusute cu frânghie, dacă oficiali ai statului român, ai BNR și chiar ai mediului de afaceri, nu s-ar fi complăcut călduț în acești doi ani, în care minciunelele au tot crescut, devenind treptat tot mai gogonate. Acest site este o lungă arhivă a „trăznăilor” comise ba de Tudose, ba de Mișa&Vasilescu, ba de Vâlcov sau de Dragnea, dar și a modului în care NU li s-a răspuns. Nu s-ar fi ajuns la tupeul agresiv cu care acest guvern accelerează România spre prăpastie, pretinzând că o duce în rai, dacă mai multe voci din societate ar fi confruntat la timp, cu argumente și date, impostura celor aleși de români să ne facă „atâta bine”. Da, complicitățile se plătesc, dar parcă n-ar trebui să le plătească doar populația pe toate, indiferent că cel puțin o parte a ei, a decis (prin vot sau prin absență la vot) că trebuie să ne conducă Dragnea, Vâlcov sau Teodorovici.