10.446 afișări

Legea offshore nu e legea de murături! Este nevoie de medierea președintelui și de un acord transpartinic

Moise Guran

O să ziceți că am ceva cu Președintele Iohannis, dar absența acestuia din povestea cu exploatările offshore a creat un haos de nedescris în procesul de reglementare. Lăsată la mâna unui individ dubios care a transformat politica externă a României în propria cămară cu murături de dat la schimb cu vecinii, problema redevențelor petroliere nici nu poate fi rezolvată la modul serios și credibil pentru o perioadă de 10-30 de ani, fără un acord transpartinic. Ce, evident, nu poate fi inițiat și mediat decât de președintele republicii.

Nu o să intru în disputa legată de volumul redevențelor, dar este evident că aceasta a picat în deriziune – să treci între două camere din extremă în extremă, de la păstrarea și înghețarea redevențelor la un nivel foarte mic (nivelul actual) la unul foarte mare și care oprește de facto investițiile din Marea Neagră (ceea ce probabil vrea Gazprom), ei bine, asta arată exact ca o joacă cu borcanele de murături – ia tu borcanul mare dacă îmi strecori și mie câțiva castraveți, dacă nu îți dau borcanul mic în cap, de nu te vezi.

Fără a avea nicio calitate legală în această direcție, Liviu Dragnea îi cheamă la negocieri la el în birou pe șefii Exxon și OMV, iar aceia sunt suficient de inabili încât să se ducă. Chiar au uitat hărțuiala cu taxa robinhood de acum cinci ani? Au uitat cum a fost folosită electoralist problema redevențelor petroliere în 2012, 2014, atacurile incalificabile la adresa președintelui Petrom de anul trecut sau poziția literalmente identică cu cea a Gazprom pe care PSD a promovat-o atunci? Cum să te duci la negocieri cu astfel de bandiți? Nu este evident faptul că orice lege votată în aceste condiții nu conferă niciun fel de siguranță privind stabilitatea fiscală în acest domeniu? Că se vor răsuci ori de câte ori Dragnea (sau urmașul său la șefia PSD, vorbim totuși de o exploatare de cel puțin un deceniu) va avea nevoie să mai pună presiune și să mai obțină ceva de la un ambasador american, de la Departamentul de Stat sau de la mai știu eu cine. Nu mai zic de șpăgi, deși nici nu exclud nimic, dar nu e clar că ori de câte ori se schimbă guvernarea în România vine altul care își dă seama că el n-a ciugulit nimic și s-ar cuveni? Chiar presupunând că Dragnea le-ar da cea mai favorabilă lege din lume, cum să îngropi atâtea miliarde de dolari în Marea Neagră, incoștient de faptul că dacă te înțelegi cu hoții, mai devreme sau mai târziu devii ostaticul lor?

Acum, desigur, următoarea întrebare este de ce Președintele Iohannis nu s-a implicat deloc. Dar deloc! Asta deși, în motivarea cu care a retrimis parlamentului legea votată inițial, Iohannis a scris așa: Este necesar un cadru normativ eficient şi durabil, capabil să asigure o distribuţie echitabilă a beneficiilor între stat şi investitori, care să contribuie la stabilirea unui parteneriat pe termen lung între cele două părţi, precum şi la consolidarea încrederii în perspectivele economiei naţionale.”

Foarte corect, domnul președinte, dar cine vreți să negocieze între partidele politice un pact, transpus ulterior în legea respectivă, care să dea asigurări și că legea este în interesul României, dar și că oricare dintre ele ajunge la putere nu va schimba legea respectivă?

Cine vreți să împace poziții diametral opuse, în care, de exemplu, PSD vrea câți mai mulți bani la buget, pe care să-i cheltuiască discreționar, în vreme ce USR cere virarea tuturor banilor din redevențele off-shore în Pilonul II de pensii?

Ca să vă dau doar un exemplu de mediere, de soluție de negociere între stat și investitori… când unul vine și zice vrem 75% din profit că așa am văzut noi în Marea Nordului, iar altul zice 13%, că atât e nivelul pe onshore pentru zăcămintele noi, un președinte echilibrat poate propune o cale de mijloc, în care investitorul dă mai mult, dar ce dă peste un anumit nivel îl dă sub formă de impozite pe salarii în investiții de prelucrare superioară a gazelor respective. Interesul statului român nu este nici să spargă Dragnea mai mulți bani pe pomenile electorale, nici să exportăm resurse. Interesul poporului român este prosperitatea, iar prosperitate nu înseamnă mai mulți bani la buget ci locuri de muncă mai multe și mai bine plătite. Chiar nu vede nimeni sărăcia din Dobrogea, din Câmpia Română sau din Moldova de Jos, zonele adiacente Mării Negre? Rafo, Amonil, s-a dus dracu toată petrochimia din zonele respective, dar nimeni nu corelează acest fenomen cu sărăcia. Oricâți bani ar avea statul, NU ajutoarele sociale sunt soluția pentru sărăcie. Locurile de muncă bine plătite sunt soluția. De ce n-a pus nimeni problema unor investiții (făcute NU din redevență ci peste aceasta, pentru a-i crește astfel valoarea) a unor contracte de tip OFFSET (modelul pe care nu îl avem nici în industria de apărare), în care investitorul își ia mai puțin profit din gaze și mai mult din prelucrarea acestora în România, în timp ce statul primește (PESTE redevența petrolieră stabilită) venituri din impozitele pe salariile cetățenilor săi care trăiesc astfel mai bine din munca lor, nu din mila statului?
Așa se face o negociere – unul mai dă, altul mai lasă, dar scopul trebuie să fie legitim și benefic pentru națiune, nu pentru o mână de politicieni corupți care s-au înscăunat peste resursele acesteia!

Cine vreți domnule președinte să vină cu astfel de soluții? Dragnea? Peneliștii care votează cot la cot cu Dragnea toate populismele și legile de murături ale acestuia? Ce sens mai are mandatul de 5+5 ani al președintelui, mai lung decât al parlamentelor și guvernelor, dacă în astfel de domenii strategice (mai adăugați Educație, da, autostrăzi, da, și aici trebuie căutate înțelegeri transpartinice) dumneavoastră nu vă implicați?