O lună de la represiune. Niciun urmărit penal, nicio responsabilitate politică!

Moise Guran

Când madam ministru de Interne ne-a prezentat frânturi dintr-un “raport secret” al Jandarmeriei, nu s-a gândit nimeni că exact “secret” ăla este cheia raportului, iar nu exercițiul de PR împănat cu minciuni al doamnei Carmen Dan. Acum, la o lună de la evenimente, Procurorul General spune că ancheta e întârziată de faptul că anumite documente așteaptă desecretizarea, iar desecretizarea o poate face doar instituția care a secretizat documentul. Adică DanJarmeria. Te apucă dracii, nu alta!

În legătură cu evenimentele de acum o lună avem cu toții și semne de întrebare, dar și certitudini. Pentru început să ne amintim faptul că a fost un miting pașnic împotriva unui guvern marionetă. Lumea a ieșit în stradă împotriva unui grup infracțional organizat ce legiferează în interes propriu (încălcând Art 2 al 2 din Constituție referitor la “suveranitatea exercitată în nume propriu”) și a cerut demisia guvernului marionetă.

Mai știm cu certitudine faptul că o instituție a statului a intervenit în forță la un miting cu peste 100 de mii de participanți, pentru că 20-30 dintre ei erau violenți. Mai știm de asemenea că intervenția s-a făcut în urma unui ordin politic, sau așa ar fi trebuit, căci așa prevede legea dar nu știm nici până azi cine a dat acest ordin.

Aparent, autoritățile statului au fost mai mult absente decât prezente – prim-ministrul în concediu, ministrul de Interne în concediu, chiar și primarul Capitalei a fugit intempestiv într-o vizită în Estonia. La fața locului nimeni, dar la locul faptei prefectul Capitalei, izolată într-o cameră din unitatea militară din spatele Palatului Victoria. Venită din concediu, ministrul de Interne a fost și n-a fost implicată, căci a stat până dimineața în minister, zice că n-a dat ordine, deși ea ar fi trebuit să le dea, dar numai după ce ar fi primit recomandări de acțiune de la Centrul Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine Publică. Dar Carmen Dan nu a convocat de jure acest Centru, așa cum prevede legea, ci a adus informal în minister pe câțiva dintre cei care fac parte din acest comandament de criză. Dacă ar fi făcut asta ar fi implicat mai multe instituții și, cel mai important, ar fi primit și ea și CSAT-ul recomandări privind deciziile ce trebuie luate.

Acum nu știm cine a luat deciziile, ministrul spune că nu ea, iar Gabriela Firea, intrată între timp în conflict cu Dan, sugerează tot mai insistent că ordinele ar fi putut fi date de fapt de Liviu Dragnea. Documentele Jandarmeriei, cele în care se consemnează de la cine au venit ordinele sunt secret de stat. Dacă cineva a subminat puterea de stat, statul ține secret acest lucru. Bravo statule!

Trebuie să facem distincție între două tipuri de responsabilități – una juridică și una politică. Procurorii militari pot identifica dacă jandarmii au încălcat legea, indiferent că au făcut asta respectând un ordin politic. Dar politicienii nu răspund penal pentru deciziile politice proaste, nici chiar pentru cele pe care nu le-au luat. Răspund penal doar pentru deciziile ilegale, dar acestea sunt ușor de disimulat în deciziile legale, luate din cauza unei proaste înțelegeri a situației. Mai rămâne răspunderea politică, iar aceasta înseamnă în esență demisia obligatorie a unui ministru (care a decis greșit sau n-a decis deloc) sau a întregului guvern marionetă din care acesta face parte.