Îngenuncherea statului român, cu subiect și predicat

Moise Guran

Praf mi-ți-l-au făcut! Ciur! Terci! Președintele României, funcția obsesie pentru pesediștii care n-au mai câștigat-o de 18 ani, își primește șutul cu șpiț direct în dosul prezidențial și cu care stătea pe toate cele 6,2 milioane de voturi. Hai noroc! Președintele României e slab, Dragnea nici nu clipește. Președintele încasează stoic, a tot luat-o în freză, acum iaca, Dragnea a trimis CCR să mai și tundă ficusul, la mișto, să-l facă mop, eventual – cică președintele să îl roage frumos pe ministrul Justiției să se mai gândească, auzi! Măi, dar nu vreți să-l rugăm toți frumos, pe Tudorel ăsta al vostru? Că președintele reprezintă statul român (Art. 80 din Constituție). Sau asta a și vrut Dragnea? Exact cum zicea Kovesi… “îngenuncherea statului român!”

Se discută intens despre pârghiile pe care le mai are președintele acum, după decizia CCR. Dincolo de faptul că doar patru judecători au achiesat total la soluția finală, iar alți doi au semnat o opinie concurentă (au fost de acord cu soluția, dar din alte motive, ceea ce pune sub semnul întrebării opozabilitatea motivării), dincolo de faptul că CCR îi lasă președintelui Iohannis posibilitatea să îl mai refuze o dată pe Tudorel Toader, pe temeiuri de legalitate a deciziei… Toate acestea chiar NU mai contează.

Poate Iohannis va semna decizia de revocare a doamnei Kovesi fără să clipească, la fel cum a făcut când a acceptat-o pe Vasilica Dăncilă. Poate va încerca o procedură cu niște chichițe juridice, profitând de scăpările și contradicțiile din decizia CCR, ca să mai amâne momentul, dar acestea sunt acțiuni de șoricel politic, nu de președinte. Președintele României, ca instituție, tot un ficus tuns va rămâne după această decizie a Curții Constituționale. Nu persoana Iohannis! Instituția!

Acești golani au mers atât de departe cu nesimțirea încât au întors sensul termenului propunere – “Ministrul Justiției propune…” scrie în lege. Ce a înțeles CCR de aici? Că rolul principal îl are ministrul Justiției, deoarece la președinte scrie “Revocă” iar nu “Poate revoca”. Revocă, adică imperativ… revocă mă, că te ia mama dracu! Da, așa au interpretat grămăticii de la CCR, un text legal (nici nu era competența lor să-l interpreteze) și clar ca vaca – ministrul propune, președintele revocă.

Atâta doar că în Constituția noastră e plin de astfel de proceduri în care diferite instituții îi propun președintelui României… lucruri. În toate are el rol secundar, ceremonial, solemn și, deci, inutil? Ce președinte mai este acesta? Vax! zice Curtea. Cineva trebuie să aibă rol principal, nu? Unde-s doi doar unul e șef. Ia citiți paragraful ăsta… și ghiciți cine e șef în toate procedurile ce-l implică pe președintele României.

Bine, dar cum rămâne atunci cu procedura desemnării premierului, în care Constituția zice “Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea…” Deci Constituția nu zice “poate desemna”! Înțelegeți unde bat, nu? Vă dați seama cât de departe merg efectele acestei decizii și cât de grav e afectată instituția Președintelui României de ea? Nu Iohannis. Toți președinții de aici încolo!

Dar, să fim sinceri și serioși… Aici problema nu e a unui cetățean mai blajin care a dat peste niște golani, e problema unei țări care nu are, de fapt, un președinte. Golanii sunt doar o întâmplare, un accident inevitabil, pe o stradă cam obscură. Decizia CCR – o formalizare a unui bullying de succes, asupra unei țări. Dacă aveam și noi președinte, el ar fi sesizat pericolul de acum un an, poate mai devreme, făcea ceva, striga, chema națiunea la referendum, iniția reforme constituționale, chiar fără succes poate, dar nu stătea. El a stat. A vegheat, a urmărit cu atenție și îngrijorare. Acum se caută chichițe juridice… Bravo! Bine! Asta fac președinții, nu? Domnu Iohannis, sunați dom’le la 112. Măcar oamenii de acolo vă vor vorbi politicos, ca noi toți, nu ca CCR.