Un Șah, două… și apoi Mat!

Moise Guran

Așa cum anticipam, în societate sunt din nou diseminate temeri cum că un referendum pentru Justiție nu ar aduce oamenii la vot sau, și mai rău, românii ar putea vota pentru subordonarea politică a acesteia. Cheia, în mod evident, este în întrebările pe care președintele le-ar pune la un astfel de referendum. Pentru a-i asigura succesul, acesta trebuie să riște cât mai puțin și, în același timp, să cointereseze PSD-ul (sau cel puțin electoratul simpatizant, dar neînregimentat al acestuia) să vină la vot și chiar să voteze DA.

Gândirea mutărilor de la Mat înapoi, îți dă posibilitatea să faci o planificare ca la Șah, imposibil de contracarat de către adversar. Prima observație este că acum chiar președintele este în șah, după decizia CCR. PSD are propria planificare, îl va ține în continuare în șah (mitingul ăla ce credeți că e?) așa că prioritatea sa este să iasă cumva din încercuire, pentru a putea prelua inițiativa, treptat sau prin surprindere. Treptat nu prea mai are cum, așa că o mutare surpriză pare singura recomandabilă.

De exemplu, o mutare surpriză ar fi să accepte decizia CCR, nu-i așa? Aparent se sinucide, dar numai dacă nu se retrage pe următorul aliniament pentru a putea organiza imediat contraofensiva.

Revenind la planificarea matului, trebuie să mai facem câteva observații de context:

  1. Deși ar întoarce inițiativa strategică, un referendum n-ar însemna nici înfrângerea PSD, nici scoaterea acestuia de la guvernare. De aceea, un referendum trebuie privit ca o etapă, ca un șah puternic, dar nu ca finalul jocului. El trebuie urmat de alte mutări, gândite în prealabil.
  2. PSD nici nu trebuie să plece de la guvernare, doar a câștigat alegerile promițând pensii și salarii. Le-a mărit pe toate, acum trebuie să le mai și plătească. Deficitele cresc, timpul nu mai lucrează în favoarea PSD.
  3. Totuși, PSD trebuie împiedicat, atât cât mai stă la guvernare, să ne facă praf Constituția și Democrația, să fure banii de la Pilonul II, să ne scoată din UE, în general să facă rău ireparabil României, pe termen lung. Pentru asta este nevoie de o decizie de forță constituțională, clară și imposibil de reinterpretat de către CCR, mai puternică și decât o decizie a CCR, care să tranșeze toată situația, nu numai problema revocării doamnei Kovesi. Rămân Legile Justiției, remember? Au fix același efect. De aceea trebuie căutată o soluție care să le rezolve pe toate. Tehnic, doar referendumul poate face asta.

Revenind la planificarea momentului actual, să observăm că deși retorica PSD a evoluat, ea încă se bazează pe depolitizarea numirilor la șefia parchetelor. Însă, admițând că până acum numirile s-au făcut printr-o negociere politică, între președinte și guvern, foarte pervers, doar președintele a fost eliminat din această procedură. Pe noua lege 303, el poate refuza o singură dată numirea dar, CCR a decis deja, că (și pe vechea și pe noua lege) nu poate refuza revocarea. Retragerea strategică a Președintelui Iohannis ar fi să accepte rolul solemn pe care îl are la revocare, în limitarea rolului la numire, dar să ceară poporului eliminarea totală a politicului din proces, prin scoaterea și a ministrului Justiției și potențarea rolului CSM. Pentru că acestea sunt chestiuni prea tehnice pentru un referendum, ele trebuie, o dată, formulate  într-un mod foarte general și, a doua oară, puse lângă alte una-două întrebări, care ar mobiliza națiunea la vot.

În mod obligatoriu, la un astfel de referendum, ar trebui pusă și problema depolitizării Curții Constituționale, căci asta ar mobiliza lumea. În fine, o a treia întrebare, tot cu rol de mobilizare, ar putea să lămurească dacă mai este sau nu de actualitate decizia de la Referendumul din 2009.

Așadar, rezumând, președintele poate accepta de principiu decizia CCR, pentru a nu încălca nici Constituția și pentru a nu le da pesediștilor motive de suspendare, dar poate proroga cu o lună decretul de revocare a doamnei Kovesi, până după un referendum la care națiunea ar trebui invitată să răspundă fie cu DA (DA e mai puternic și mai mobilizator) fie cu NU, la fiecare dintre cele trei întrebări:

  • Sunteți pentru eliminarea tuturor factorilor politici din deciziile de numire, revocare și control asupra Puterii Judecătorești, inclusiv asupra Parchetelor, ca parte componentă a acesteia?
  • Sunteți pentru depolitizarea și profesionalizarea Curții Constituționale, prin alegerea mebrilor acesteia numai de către CSM, din rândurile profesioniștilor în Drept, cu o experiența de a fi fost cel puțin în ultimii 15 ani înaintea numirii într-o funcție de magistrat (exclude implicit apartenența politică).
  • Sunteți pentru reducerea Parlamentului la o singură cameră cu maximum 300 de membri?

Să vină PSD-ul și să le spună oamenilor să nu meargă la un astfel de referendum, sau să voteze împotrivă!  Ar fi cam sinucigaș din partea lor, nu credeți? Practic, tot ceea ce mai pot face PSD este un ignore și un baraj mediatic care să-i țină pe români acasă în ziua referendumului. Sau organizarea unei diversiuni, a unui alt referendum suprapus cu acesta.

Așa cum vă spuneam într-un alt material, dincolo de scopul ieșirii dintr-o fundătură a democrației, rolul cel mai important al unui referendum acum ar fi acela de remobilizare a societății și de întoarcere a frontului. De fapt, cea mai bună mișcare pe care o pot face pesediștii pentru a contracara o astfel de inițiativă, este să organizeze chiar ei un astfel de referendum. Sunt leșinați de când a apărut și tot crește ideea asta în spațiul public, poate și de acolo precipitarea mitingului amânat atât amar de vreme. Televiziunile lor scuipă pur și simplu în fiecare seară. Simt că deși victoria asupra Justiției e atât de aproape pentru ei, la fel ca la OUG 13, pot pierde totul foarte repede.

Dincolo de momentul politic însă, mai sunt câteva întrebări legate de CSM, căci și acela este parțial politizat, prin numirea unor membri “din societatea civilă”, în realitatea de către majoritatea parlamentară. Logic ar fi ca aceia să nu participe la votul pentru CCR sau pentru numirea și revocarea șefilor din Justiție. Credința mea este că, indiferent de problemele actualului CSM, magistrații, ca elită intelectuală a patriei, își pot face singuri curățenie în curte, pentru a putea aduce societății echilibrul de independență și profesionalism fără de care democrația noastră nu mai are nicio șansă.