Ponta, nevinovatule, tu tot din banii de iaurt ai minerilor te-ai îmbogățit!

Moise Guran

Trebuie că decizia de ieri a Înaltei Curți a contrariat multă lume… Pe cei care au urmărit acest caz și îi cunosc detaliile, reacția triumfalistă a fostului premier ne-a umplut de greață. Asta înseamnă să fii politician frate! Trebuie să ai stomac, să ai tupeu, să știi când să mizezi pe ignoranța și uitarea cetățenilor și, cu multă nesimțire, să te prefaci că ești victimă, după ce o serie de circumstanțe te-au scos (totuși, provizoriu) basma curată.

Ca să înțelegeți cam ce a fost în mintea judecătorilor Înaltei Curți, trebuie să citiți analiza făcută de cei de la G4Media, cu ajutorul avocatei Elenina Nicuț. Bref:

  1. Prejudiciul există, dar, după dezincriminarera operată de Curtea Constituțională în 2016 (Ponta a fost trimis în judecată în 2015) abuzul în serviciu a rămas în picioare doar în cazul Turceni. Fostul director al acestui complex energetic a și fost condamnat la 4 ani cu executare. Cel de la Rovinari a fost achitat, pe dezincriminarea CCR, care a schimbat definiția infracțiunii de abuz în serviciu, deși Legea de funcționare interzice în mod explicit Curții să facă acest lucru.
  2. Banii de iaurt ai minerilor chiar au ajuns la Casa de Avocatură a lui Șova. Șova l-a plătit pe Ponta, dar ceea ce nu au reușit probabil procurorii DNA să dovedească este intenția de a prejudicia Complexul Turceni. Au dovedit-o în cazul directorului Cristea (cu folos în favoarea altuia, adică a lui Șova) dar judecătorii au considerat că asta nu implică automat faptul că acești avocați, atât de bine plătiți (pentru munca făcută de fapt de juriștii companiei de stat) au știut ce face directorul ăla. Ei bine, sper ca DNA să facă recurs pe chestia asta.
  3. Ce nu au mai reușit procurorii DNA să dovedească e faptul că, în mod conștient de faptele sale (cu intenție), Ponta (care era și deputat de Gorj) ar fi primit bani negri de la Șova. Adică s-a dovedit că banii sunt negri (provin dintr-o infracțiune) de vreme ce directorul de la Turceni a fost totuși condamnat, iar celălalt a scăpat pe dezincriminarea CCR. Dar nedovedind complicitatea la abuz n-au mai putut demonstra nici că știau că banii sunt negri. Despre inexistența consultanței date de Ponta nu pot specula până la motivarea instanței.
  4. Instanța a lăsat nesoluționată latura civilă și a menținut sechestrele, inclusiv pe averile lui Șova și Ponta.

Iaca! Probabil vor plăti, dar scapă de pușcărie. Sunteți mulțumiți? Oare minerii ăia care nu și-au mai primit iaurtul (hrana obligatorie în condiții specifice de muncă) or fi mulțumiți azi? Păi nu strigă toți pe toate drumurile că nu suntem interesați să-i bage la pușcărie pe corupți dacă recuperăm prejudiciul? La asta a dus această manipulare publică asupra minților puține! Și, evident, marea ticăloșie a CCR! Impresia cu care rămâi în continuare este că Ponta a aranjat un contract facil pentru Șova și s-au îmbogățit amândoi pe seama unei societăți de stat. Au scăpat? Deocamdată, da. 

Așa că, să mă iertați, o fi Dragnea mai toxic decât Ponta, o fi devenit Ponta speranța salvării României din ghearele dictaturii, dar când i-am văzut marșul triumfalist, eu m-am retras să vomit puțin. În altă ordine de idei, acum poate înțelege toată lumea de ce avem nevoie ca de aer de o reformă a Curții Constituționale. Dacă nu găsim o soluție să eliminăm politrucii de acolo suntem pa! Și, încă ceva… Eu nu cred în reaua credință a judecătorilor de la Înalta Curte, deși sentința a fost amânată de cinci ori. Ne trebuie și o legislație mai dură anti-corupție. Pe asta de acum au făcut-o praf și pulbere.