Până să ne scoată Dragnea din UE, ne-a scos deja Curtea Constituțională

Moise Guran

Cu ocazia zilei Europei, președintele Klaus Iohannis a ținut să le atragă atenția unor politicieni că nu trebuie să pună sub semnul întrebării rolul și relevanța UE, sugerând acei politicieni că ne-ar fi mai bine în afara Uniunii. Cu câteva ore înainte, ministrul Justiției, Tudorel Toader, îi făcuse cam proști pe experții GRECO. N-a zis exact așa, a zis că a stat de vorbă și i s-au părut cam slab pregătiți. Apoi, la Cotroceni, Președintele Iohannis a spus că viitorul României este în Europa. Aș vrea să nu îl pot contrazice. Dar Curtea Constituțională poate și a făcut-o deja.

Foarte concret și direct, în momentul în care a decis că infracțiunile de corupție nu aduc atingere securității naționale a României, Curtea Constituțională a încălcat Tratatul de funcționare al acesteia, care la articolul 83 spune așa:

Și, într-adevăr, Corupția a fost declarată ca amenințare deosebit de gravă prin Directiva UE 1371 din 2017,

după ce mai fusese oricum identificată ca risc de securitate prin Strategia de securitate a Uniunii Europene din 2010.

Nu numai că România, ca țară UE, este parte (și) la Tratatul de funcționare al Uniunii, dar, potrivit Constituției noastre, acesta prevalează legilor interne și chiar constituției. Păzitorul Tratatului este însăși Curtea Constituțională a României, cea care a decis că nu nu, corupția nu este o infracțiune din sfera celor care ne amenință securitatea națională.

De ce a făcut Curtea acest lucru? Nu știu, dar ieri, la ultimul termen în procesul lui Tăriceanu, avocații au cerut excluderea probelor obținute pe baza unor mandate de siguranță națională, deși acel caz ilustrează cel mai bine exact cât de periculoasă poate fi corupția ajunsă la vârful statului român. Poate fi o întâmplare, dar sunt sigur că vom mai vedea astfel de întâmplări.

Deci, cum procedăm noi cu această Curte Constituțională? Ce facem în această situație în care, în mod evident, grupul infracțional din parlament pare că și-a întins tentaculele și a acaparat și această ultimă frână de protecție a democrației?

Ce mai contează un Tudorel Toader care ia în râs rapoartele făcute de instituțiile europene, ba chiar și pe experții acestora, proclamând de la tribuna parlamentului orgoliul de a ne legifera noi justiția cum vrem și, aș completa eu, indiferent ce încălcăm? Declarațiile politice au și ele importanța lor, dar actele Curții Constituționale ne-au scos deja din Europa, doar că ne facem că nu înțelegem. Sigur, 9 mai se sărbătorește și la Moscova și chiar mai fastuos decât la Bruxelles. La București încă am mai sărbătorit o dată Ziua Europei. De 9 mai, anul acesta. Să vedem anul viitor cum o fi.