Poveste cu Dragon
Moise Guran
Să zicem așa… un tată și fiul său adolescent urmăresc împreună acest filmuleț. Durează 13 minute, dar nu o să simțiți cum trec.
La final, fiul adolescent își întreabă tatăl:
– Ce zici? Ce semnifică Dragonul?
– Nu contează Dragonul, îi răspunde tatăl. Poate semnifica orice. Tu, de exemplu, înlocuiește-l cu Bacalaureatul și vezi ce înțelegi din film după aceea… (uneori tatăl are o superioritate din asta… ex cathedra, deloc apreciată de adolescent, dar…na!)
– Deci filmul este despre mine?
– Este și despre tine, mai exact despre timpul tău și despre deciziile tale. Fiecare dintre noi are propriul său dragon. Și propriile decizii.
The End 🙂