35.947 afișări

Toți ne-am săturat de Dragnea. Întrebarea este cum scăpăm de el?

Moise Guran

Starea asta de băi, ne-am săturat să tot încerce nebunul ăla să facă terci și Justiție, și Educație, și Fiscalitate, și tot, este în sine una foarte periculoasă. Pentru că toți așteptă să facă cineva ceva și n-are cine. Este exact starea în care Dragnea a dorit să aducă societatea românească, amuțită de indiferența și disprețul cu care au fost primite protestele pașnice, tăvălită și ridiculizată cu tupeu pe la televiziunile de partid, în timp ce alde Iordache, Nicolicea, Șerban, au mers înainte ca tancurile, călărite de marele Stalin. Ei bine, răspunsul scurt la întrebarea cum scăpăm de Dragnea este: prin alegeri. Răspunsul mai lung…

Ca orice jucător politic, Liviu Dragnea are și el vulnerabilitățile și atuurile sale. Bref, vulnerabilitățile sunt popularitatea prăbușită, lipsa unor soluții reale pentru România și Timpul. Atuurile sunt influența monumentală asupra nulităților de care s-a înconjurat (parlamentari, miniștri, membri de partid așezați în posturi cheie), metoda și tenacitatea de golan fără scrupule, iar a treia Timpul. Da, Timpul de două ori, și la vulnerabilități, și la atuuri.

Dragnea este presat de timp, dar nu din cauza condamnărilor care îl pasc. Nu! Procesele se judecă în România în timp istoric, uite, procesul Bombonica a fost trimis în instanță în toamna 2016 și, chiar dacă o primă sentință ar putea fi pronunțată până la finalul lunii mai 2018, cea finală sigur nu va veni până la mijlocul anului 2019, sau poate chiar în 2020. Criza de timp a lui Liviu Dragnea este acum strict legată de a doua vulnerabilitate – lipsa unor soluții reale pentru România. Cu cât stă mai mult la guvernare, cu atât mai praf o face, iar după o vreme își dau seama și cei care l-au votat despre bluful jucat la alegerile din 2016. După ce că a mărit salariile și pensiile fără să aibă de unde, pe primele le-a fraierit nominal din mutarea contribuțiilor, iar pe celelalte le-a tăiat din inflație.

Scadența lui Dragnea se apropie inevitabil, dar din păcate nu e numai a lui, e a țării noastre, căci toate schemele astea se fac, fie pe credit, fie printr-un furt legalizat din banii altora (Pilonul II de pensii este cel mai bun exemplu, dar nu este singurul). Pe de altă parte da, trebuie să o recunoaștem, Dragnea nu mai este sultanul rudimentar de la începutul lui 2017, a învățat să tempereze jocul (să-și mascheze de fapt impulsivitatea autoritaristă) și să folosească timpul în favoarea sa – a tras de el cu dezincriminările personale (legile Justiției, apoi cele de modificare ale codurilor penale nu sunt altceva decât OUG 13) până când lumea s-a plictisit să mai lupte, că avem toți serviciu și ne pierdem niște ani din viață cu idiotul ăsta. E corect. Îi pierdem oricum, ca țară, dar după o vreme tendința este să căutăm fiecare soluții individuale, să supraviețuim cum putem, ignorând Idiotul, până când om putea să mergem iar la urne și să-l măturăm.

Atâta doar că domnul Dragnea nu mai e un idiot, iar aici intrăm pe terenul metodei sale. Sfătuit de israelieni (sau poate de domnișoara Irina, habar-n-am) Dragnea anticipează reacțiile celorlalți la mutările sale, are strategie, știe când să evite un atac (al lui Tudose, pentru a-l spulbera pe acela ulterior, după ce l-a dezarmat, de exemplu) la fel cum a știut să-l dezarmeze și să-l cumințească treptat pe Președintele Iohannis. Nu faceți greșeală să credeți că micile obrăznicii ale lui Iohannis sunt mai mult decât jalnice tentative de a-și conserva electoratul!  

De departe, cea mai dificilă sarcină pentru Dragnea a fost să potolească Strada, prin anularea factorilor de influență, fie ei din media, fie din Opoziția politică. Dar cel mai mult a contat separarea lui Iohannis de Stradă. Cum a reușit asta, Dumnezeu știe! Sau poate știe și Hellvig. De altfel, eu cred că non-combatul prezidențial a contat cel mai mult în demobilizarea Străzii.

A început acum un an, cu amânarea sine die a referendumului anunțat, a continuat cu complicitatea otrăvită a lui Tudose, cu refuzul de a sesiza Comisia de la Veneția și a culminat cu nominalizarea Vioricăi Dăncilă, într-un moment în care se creaseră suficiente condiții inclusiv pentru anticipate, reforme constituționale, referendumuri pe Justiție, etc.

Tenacitatea și tupeul lui Dragnea, care a dat asigurări și prietenilor și dușmanilor că va merge până la capăt a fost abia pe locul doi. Reacția – de ce să mai ieșim mă în stradă, nu vezi că nu se schimbă nimic? Dar eu cred că Dragnea mimează. La fel ca alți bastarzi fără glorie, profilul său este totuși al unuia care ar alege imediat Brazilia, Costa Rica sau Madagascarul, în locul pușcăriei. Atâta doar că omul știe cum să lase impresia că n-are nici cea mai mică intenție să fugă sau să cedeze, frângând astfel voința adversarilor săi și resuscitându-și soldații. E un comandant! Bravo, măi Dragneo! Uite ce tare ai ajuns, napoleoane, tată!

În fine, tot la capitolul metodă și strategie, aș mai remarca faptul că Dragnea nu deschide concomitent mai multe fronturi, decât accidental sau ca diversiune, și își manageriază cu grijă potențialii adversari, astfel încât aceștia să nu se poată coaliza sau măcar suprapune accidental. Vin în serie, de la creșteri de accize, legi pentru justiție, protocoale, decizii CCR, Cod fiscal, revocări de Kovesi, apoi iar legi penale… pe rând, una câte una, rar rafale.

Doar ca să înțelegeți la ce mă refer, căci acesta este și cel mai importat mod prin care Dragnea își evită uriașa vulnerabilitate a popularității prăbușite, trebuie să vă dați doi pași înapoi și să înțelegeți tabloul acestor zile: Sindicatele au făcut tărăboi în toamnă, când cu Codul Fiscal, dar acum, când acesta chiar își arată efectele dezastruoase stau pe fundul lor, cuminți. Zilnic izbucnesc proteste spontane, ici, colo, expresie a absenței unei organizări sindicale într-o problemă cât se poate de reală și de actuală. În același timp, studenții marilor centre universitare (cele care chiar contează cu adevărat în protestele de stradă) au cele mai grave motive imaginabile de nemulțumire – le-au fost tăiate finanțările și reduse locurile. Totuși, au mers să protesteze la Ministerul Educației 30 de oameni (cu tot cu profesori). De ce? Pentru că organizațiile studențești sunt infiltrate de oportuniști care se văd politicieni, unde altundeva decât la PSD? Dar la sindicaliști, care o fi situația? Mereu fac înțelegeri electorale înainte de alegeri, își păcălesc membri să voteze PSD, iar apoi simulează indignarea când aceia își dau seama că au luat țeapă. This is social fucking management! Acum organizațiile civice trag unele de altele să se adune la un protest pe 12 mai, împotriva codurilor penale. Dar vai! nimeni nu vede că problema studenților e una politică (o spune rectorul Universității din București, nu o spun eu) problemele salariaților sunt politice, nu sociale, de vreme ce ei au votat creșteri reale, nu nominale de salarii, într-o înțelegere politică, problemele magistraților sunt pur politice, atâta timp cât niciun om sănătos la cap nu poate justifica cât de cât rațional modificările din Justiție altfel decât prin evadarea coruptului condamnat Liviu Dragnea. Vrem, nu vrem, acesta este scopul puterii sale și de aici și necesitatea obiectivă de a scăpa de acești sociopați care au preluat România. Ceea ce nu face în mod necesar partizan pe niciunul dintre toți acești adversari ai lui Liviu Dragnea.

Da, Dragnea este problema tuturor, dar nimeni nu se gândește la o coalizare împotriva lui, nimeni reușește să se gândească, măcar ceva mai altruist la problemele celorlalți și la ale noastre, ale tuturor.

Ajuns cu scrisul aici, sunt tentat să mă opresc, căci dacă citiți constant acest blog, probabil că ați înțeles unde bat și ce plan poate fi făcut pentru a scăpa de această anomalie a democrației românești numită Liviu Dragnea. Dar nu o să mă opresc.

Dacă ar fi să fac o strategie pentru a scăpa țara de Liviu Dragnea, m-aș uita cum să-i folosesc vulnerabilitățile și cum să-i anulez atuurile. Pe primul loc la atuuri i-am pus gașca de nulități obediente, plasate în puncte cheie. Premierul Viorica Dăncilă, o fi agramată, dar nu e atât de ticăloasă cum ar fi preferat Dragnea. Nu știu dacă doarme bine noaptea, dar aș paria pe faptul că doamna Dăncilă nu doarme deloc. Funcția de premier o strânge, căci ea n-are stomac de rechin. Popularitatea negativă (râde toată țara de ea), faptul că trebuie să deconteze toată incompetența acumulată (de la imunoglobină și până la Codul Fiscal), presiunile pe care le are pentru a scoate castanele încinse din focul căsăpirii Justiției, toate astea o fac pe Dăncilă o verigă slabă. Va ceda, iar Dragnea știe asta. De ce credeți că a anunțat că nu vor fi modificate codurile prin ordonanță și a mutat presiunea, previzibilă, pe Parlament? Pentru că Dăncilă s-ar prăbuși, confruntată cu sute de mii de oameni în fața guvernului.

Ceea ce ar vulnerabiliza gașca ailaltă de nulități – majoritatea parlamentară. Deși aceia au stomac, mitraliere și un tupeu mimetic cu al liderului, parlamentarii PSD formează totuși un banc de rechini oportuniști. Banc, vorba vine, rechinii nu fac bancuri, ei sunt individualiști. Ei se tem doar de dizolvarea Parlamentului și la fel și Dragnea. Dar numai căderea guvernului Dăncilă deschide calea spre alegeri anticipate (în care nimeni nu mai crede, știu, dar nu vă grăbiți!) ceea ce, pe de o parte, ar amenința sursa puterii lui Liviu Dragnea, iar pe de altă parte i-ar amplifica vulnerabilitatea lipsei de popularitate. Cu un grad de confirmare de sub 10% (zic eu) Dragnea poate avea tupeu doar dacă n-are alegeri.

Sintetizând, Dragnea se apropie de un moment crucial. Timpul îl presează pe termen scurt, chiar dacă îi lasă totuși perspectivă și opțiuni pe termen mediu și lung. I s-au intersectat conflictele și se teme. Poate tocmai de aceea a și decis să folosească creștinismul naționalist convertit electoral într-o amestecare cu membri de partid, aduși cu arcanul la București să strige și ei împotriva homosexualilor, că poate descoperă și creștinii ăia ce Iisus e Dragnea. Demersul în sine este periculos și se poate întoarce împotriva lui, dar pentru asta activiștii civici trebuie să o lase mai moale cu aroganțele la adresa creștinilor, că le ajunge oricum cât de fake tradiționalist e Dragnea. Ce vor face creștinii convertiți în pesediști dacă vin vreo doi trei la mitingul lor cu tablourile Irinei Tănase, iubita cvasi-adolescentă a lui Dragnea? Nu cred că Biserica Ortodoxă se va implica, nici pe față, nici pe sub masă. Ar fi prea mult, iar popii nu sunt nici proști, nici sinucigași. Dar, până să își dea Dragnea singur cu stângul în dreptul, să nu uităm că sunt milioane de oameni nemulțumiți în țara asta, unii de salarii și de revoluția fiscală, alții de tăierea finanțărilor universitare, iar alții de josniciile penale, ale căror interese s-au intersectat pe termen scurt. Iar toți au o rezolvare la… Dăncilă. Nu cred în horoscop, dar cred că așa arată o aliniere de planete.