18.079 afișări

BeNeRe-i clădire mare… Nu se rupe, dar se-ndoaie!

Moise Guran

Din respect pentru guvernatorul BNR Mugur Isărescu, o să vă ofer astăzi un comentariu oarecum rezervat în legătură cu decizia Băncii Centrale de a menține dobânda de referință. Guvernatorul mi s-a părut obosit, iar argumentele sale privind susținerea deciziei, care chiar a surprins piața, pe mine nu m-au convins. O să pornesc de la o convingere sinceră, aceea că guvernatorul BNR, indiferent de deciziile pe care le-a luat în acești aproape 30 de ani pentru a rămâne la conducerea băncii centrale, chiar este o minte luminată și oricum știe mult mai multe decât pot eu să analizez sau să anticipez.

Pornirea tiparniței de la bani a BNR devine un element critic pentru ca statul român să poată plăti pensiile și salariile în continuare, pe fondul unor încasări bugetare foarte slabe. Între timp s-a reaprins discuția despre desființarea fondului de pensii Pilonul II, dar într-o modalitate mai soft, în care românii singuri ar opta pentru asta. Ceea ce nu cred că se va putea, indiferent de piedicile birocratice pe care guvernul Dăncilă le va inventa. Oricum, discuția asta e una pe termen lung.

Pe termen scurt contează doar finanțarea deficitului, iar bănuiala mea este că după decizia de a păstra dobânda de referință la 2,25%, când inflația s-a apropiat de 5%, Banca Centrală va fi nevoită să reia operațiunile REPO, adică injecțiile de bani în piață, singurele care se finanțează la această dobândă.

Va rămâne la nivelul actual și ROBOR-ul? Pe termen foarte scurt cred că da, dar cu o singură și mare condiție – aceea ca Isărescu să nu mai și sterilizeze (adică să nu mai retragă) banii noi creați prin aceste operațiuni. Sigur, în acest caz vor crește și cursul, dar și inflația. Iar mai apoi și ROBOR-ul. Dacă nu retrage banii, atunci BNR trebuie să-i tipărească. Ceea ce probabil va și face, iar asupra prețurilor, efectul unor noi emisiuni monetare va fi acela pe care l-ar avea un pompier care vine să stingă un incendiu, dar în loc să-și mufeze tulumba la rezervorul cu apă al autospecialei, o leagă din greșeală la rezervorul cu motorină. E o scenă caricaturală pe care o mai vezi la desene animate, știu, dar credeți-mă, și Isărescu știe asta. Săptămâna trecută spunea că poate ar fi trebuit să înceapă mai devreme cu creșterea dobânzilor. Acum, întrebat dacă a luat decizia de a menține dobânzile sub presiune politică, Isărescu a fandat – Suntem într-o clădire mare, cu ziduri groase (…) ne influențează mediul politic, nu trăim în altă țară, ne influențează, dar nu ne determină.

Să vă mai dau un detaliu… din decembrie 2016, de când a venit PSD la putere și până azi, Banca Națională a mărit masa monetară cu 17%, adică cu peste 50 de miliarde de lei. Ăștia-s bani noi, tipăriți. Acum i se reproșează ipocrit BNR-ului că n-a ținut inflația sub control. Dar dacă nu tipărea bani, în septembrie guvernul Tudose nu mai avea cu ce să plătească salariile și pensiile. Consecutiv, banii tipăriți de BNR nu rezolvă problemele guvernului Dăncilă, ci doar lungesc pisica, în loc să o rupă. Prețurile vor continua să crească, euro la fel, diminuând implicit puterea de cumpărare, iar noi toți vom plăti mai mult pentru a finanța un program electoral gândit din start pe inflație și pe imposibilitatea unei părți a electoratului de a înțelege de ce o creștere de salarii nu e creștere adevărată dacă ți se umflă doar buzunarul de la atâta bănet, dar cumperi cam același lucru cu el.

Eu cred că BNR ar fi trebuit nu numai să crească dobânzile, dar să le crească într-un pas dublu. Se pare că atacul lui Liviu Dragnea și-a făcut efectul, indiferent ce spune acum Isărescu. BNR va participa la dezvoltarea României prin inflație. Cei mai bătrâni își amintesc anii 90. Ne-am dezvoltat și atunci până am ajuns să tăiem cinci zerouri de pe bancnote, că fiind zerouri, de foame nu prea țineau.

Isărescu este dintre cei bătrâni în această țară. Sunt foarte sigur că este și înțelept. Mi se pare însă că nici bătrânețea, nici înțelepciunea, nu ne garantează coloana vertebrală. Mai devreme sau mai târziu, în viață, toți ajungem în fața unor decizii care ne apasă coloana. Mie mi se pare că istoria îi reține însă mai degrabă pe cei cărora li se rupe coloana de cât de dreaptă este, decât cei cărora li se cam îndoaie.