115.781 afișări

Corupția, Minciuna și Nepotismul nu au culoare politică! ÎMPREUNĂ le putem învinge.

Dacian Cioloș

Moise, în primul rand, îți multumesc pentru articolul despre posibilul meu eșec de a fi Macron. De acord cu tine. Nici nu ne-am propus să copiem în vreun fel modelul En Marche. În general, nu cred în copiat modele. Cred că avem în România suficiente resurse intelectuale, politice, civice, pentru a găsi o formulă adaptată nevoilor și realităților noastre.

Dar cel mai important acum este să găsim soluții care mai repede să ne unească, decât să ne separe. La ce sunt bune etichetele de tipul Stânga-Dreapta, atâta timp cât politica s-a facut la noi pe bază de prietenii, cumetrii sau interese de afaceri și nu pe valori? De aceea multe programe politice, pe care și tu le reclami concret, au rămas doar promisiuni pentru cei a căror singură valoare în ochii politicienilor a fost votul o dată la câțiva ani.

De la aceste principii și valori construim un program politic pe care-l vom pune pe masă atunci când vom lansa partidul, dar să explic de ce trebuie să depășim etichetele doctrinare, într-un moment în care vom avea mai multă nevoie de unitate ca niciodată.

Dacă noi dorim un program care să arate de ce Educația e element-cheie pentru a avea cetățeni care știu să gândească, ne-ai putea considera un partid de stânga, dar Educația este singura cheie și pentru creativitate, inovare și spirit antreprenorial. Educarea pentru calificarea forței de muncă, pentru economia viitorului, este esențială, prioritară, critică pentru națiune. Ne pune un astfel de obiectiv o etichetă de dreapta?

Dar un program prin care să conciliem stimularea antreprenoriatului (cum altfel să creăm locuri de muncă și dezvoltare?) cu nevoia de politici sociale care să încurajeze munca și să poată susține cu demnitate categoriile sociale cu nevoi speciale? Este de stânga sau de dreapta un astfel de program?

Dar un program care să arate cum putem construi o administrație publică mai eficientă, care să respecte timpul și demnitatea cetățeanului și să nu-i încurce pe cei care produc valoare adăugată?

Un program care să redea credibilitate și umanitate sistemului de Sănătate, un alt program care să spună cum putem finanța și construi pe termen lung infrastructură…

Asta avem de gând să facem, dar le putem face doar Împreună! Ce sens mai are o etichetă ideologică? N-ar face decât să ne separe!

Mai important decât toate, în acest moment de o gravitate excepțională pentru națiunea noastră, un moment în care promisiunile aberante, mitocănia, agresivitatea și corupția ne-au făcut să ne urâm unii pe ceilalți, să nu mai avem încredere, să nu mai distingem minciuna de adevăr, avem nevoie să fim Împreună. Corupția nu are ideologie. Nu e de stânga sau de dreapta.

Hoția, nepotismul, minciuna, populismul nu au ținut seama de stânga sau de dreapta. Nu lipsa poziționării ideologice corecte este cauza dezastrului actual. Oamenii politici corupti sunt.

Avem nevoie de o clasă politică nouă. Una de care să nu ne mai fie rușine.

O clasă politică care să nu depindă de marele șef de partid sau de baronii locali.

O clasa politică cu oameni care deja au demonstrat rezultate profesionale de calitate, oameni cu bun simț și cu coloana vertebrală, indiferent că au credințe de stânga sau de dreapta.

Da, aranjamentul de marketing politic a fost modest. Vom face și o lansare a partidului, după ce va fi înregistrat. Oricum, cred că a trecut vremea mitingurilor pe stadion, ar trebui să ieșim din logica plaselor cu alimente, a cârnaților cu fasole și a micilor cu bere. Politica nu este un spectacol de divertisment sau, cel puțin, nu cred că ar trebui să fie. Oamenii așteaptă decență și bun simț, asteaptă o guvernare responsabilă. E datoria noastră să arătăm că se poate și altfel.

Și da, Moise, avem nevoie de voi, de oameni care fac jurnalism decent. Pentru că o să mai și greșim și pentru că avem nevoie să fiți critici și să putem dezbate Împreună aceste realități ale țării noastre și toate măsurile pe care le vom propune românilor.