93.002 afișări

Ce întâmplare! După creșterea salariilor, ministrul Sănătății vrea contribuții suplimentare

Moise Guran

Să fi fost prin 2008 sau 2009, când un consultant de la Banca Mondială m-a căutat și mi-a prezentat proiectul de Lege a Sănătății. Am răspuns unui chestionar legat de concept și, am înțeles eu, făcuseră acest sondaj cu mai mulți jurnaliști. Erau angajați de Guvernul României să aducă consultanță pentru noua legislație în domeniul sănătății, iar lucrul pe care l-am observat din start era acela că statului îi rămânea o mare libertate în a stabili lista de servicii pe care le acoperă contribuția pentru sănătate (CASS). Dacă banii nu mai sunt de ajuns, am sesizat eu de atunci, lista poate scădea, nu? Da! Ei bine, banii nu mai ajung. Așa că statul se pregătește să o taie. Ceea ce, sigur, într-un final poate pune capăt unui ciclu infernal de dezorganizare și haos în sistemul medical, dar asta cu riscuri dramatice și imediate.

Sigur că în programul din scoarță-n scoarță nu scrie niciunde despre restrângerea serviciilor medicale “gratuite” pentru populație. Scrie doar de creșteri, inclusiv de salarii. Cam asta e revoluția fiscală 2018 – o păcăleală de la cap la coadă. S-au transferat contribuțiile pe angajat, în esență doar pentru a mai face loc unor alte creșteri de contribuții. Fie pe angajat, fie pe angajator.

Și, a confirmat-o ministrul Sănătății, se lucrează la restrângerea listei de servicii medicale așa-zis “gratuite”, adică acoperite din CASS. Te duci la medic și-ți zice – Ce aveți, apendicită? Ne uităm să vedem dacă o acoperă asigurarea… Nu acoperă, regretăm, veniți înapoi când ați avea peritonită, care e urgență majoră, că veți fi pe punctul să muriți și astfel de urgențe sunt acoperite din CASS.

Așezând lucrurile într-o ordine inversă, rezultă că trebuie să plătești în plus pentru a-ți fi asigurat tratamentul “gratuit” pentru ceea ce ai avut până acum acoperit de CASS, adică de taxele din salariul tău.

E o creștere implicită de taxare pe muncă, dacă o accepți. Încă nu știm cum o vor face, căci nu prea văd cum te-ar putea obliga să plătești mai mult. Iar dacă nu te pot obliga, fie nu plătești în plus, așteptând peritonita, fie îți faci o asigurare privată, într-o rețea privată.

Ceea ce ar fi primul pas spre privatizarea finanțării din sănătate. În câțiva ani, probabil, statul va fi obligat să permită și spitalelor publice să lucreze și cu casele private de asigurări de sănătate, iar apoi, consecutiv sau nu, ar putea urma privatizarea majorității spitalelor. Doar nu credeți că vreodată, în timpul vieții noastre, a copiilor sau a nepoților noștri, statul ar putea pune la punct sistemul public de sănătate, nu? Eu nu cred și, tocmai de aceea, cred că privatizarea spitalelor (fie și numai concesionarea administrării lor) ar fi un pas logic și firesc, de vreme ce statul vrea să ne pună oricum să plătim suplimentar pentru aproape orice.

Desigur, vor fi ani dramatici, în care o bună parte a populației va constata că nu mai are acces la servicii de sănătate. Dar ce, acum are? Când te programezi la un RMN cu trimitere de la medicul de familie, deci “gratuit” și ești invitat peste șase luni.. aștepți șase luni sau te duci la privat și dai câteva sute de lei ca să-ți faci atunci RMN, că ai nevoie? Bun, păi dacă tot plătim…

Atâta doar că, da, în România sunt oameni care n-au nici bani de RMN, poate nici contribuții nu au… Deci, ce va face acea parte a populației? E simplu, socialist, dramatic – va aștepta să facă peritonită.

Și poate că exact acea parte a populației nu va putea face corelația între creșterea salariilor, promisă electoral, apoi votată fără acoperirea bugetară necesară. Olguța se împăunează doar cu creșterile de salarii și, aparent fără legătură, doamna Pintea ne anunță că vom da mai mulți bani pe sănătate. La fel cum lumea nu face corelația între salariile bugetarilor și creșterea accizei, la fel, o contribuție suplimentară nu e corelată cu falimentul de facto al sistemului sanitar. Da, creșterea salariilor medicilor trebuia făcută demult, dar ei săracii abia vor fi făcuți țapi isășitori pentru creșterea contribuțiilor. Votăm aberații, apoi le plătim, dar fără să putem înțelege de ce plătim și ce-am votat. E la fel ca la votul pentru ieftinirea medicamentelor, care a dus în final la dispariția unor medicamente esențiale.