Politrucilor! V-ați crescut salariile… N-ați vrea să mai și munciți?

Moise Guran

Anesteziați de ignoranța călduță a netului majorat, atât parlamentarii, cât și înalții funcționari din România nu par să se grăbească în niciun fel cu închiderea, sub o formă sau alta, a incertitudinilor privind Codul Fiscal și impozitarea muncii. Deși capii coaliției de guvernare promiseseră că Ordonanța, aprobată în noiembrie de guvern, va deveni Lege până la finalul anului 2017, luați cu maratonul legilor justiției, parlamentarii au considerat că salariile unor milioane de români reprezintă o problemă secundară.

Legea de aprobare a Ordonanței de modificare a Codului Fiscal nu e nici azi adoptată decât de Senat, deși peste o săptămână intrăm în luna martie. Este undeva pe la o comisie din Cameră. Dacă, într-un final, Camera Deputaților o va adopta, să zicem undeva prin martie, în mod sigur, Legea va fi atacată la Curtea Constituțională, ceea ce înseamnă că incertitudinea va mai dura cel puțin până prin aprilie. Dacă CCR va găsi elemente de neconstituționalitate (și sigur că va găsi), iar legea se va întoarce în Parlament, ne apucă iulie. Dacă Președintele Iohannis va dori reexaminarea ei (și ar trebui să ceară asta), atunci ne va apuca toamna fără o certitudine privind salariile noastre.

În timpul ăsta, în economia reală, acolo unde oamenii chiar muncesc, nu o fredonează paralel, între două talkshouri și trei cexuri, se întâmplă lucruri urâte. Poate chiar cele mai urâte, de la criza din ‘82, când România intrase în încetare de plăți, iar Ceaușescu a tăiat salariile sub pretextul acordării salariaților unor părți sociale la întreprinderile la care lucrau.

Contribuțiile NU s-au transferat. Nu încă. Nu definitiv.

Marile firme (corporatiste, alea cu avocați beton, bine plătiți și deștepți în cap) au făcut anexe la contractele de muncă prin care au acordat indemnizații echivalente, dar sub condiție rezolutorie. Firesc, dacă ordonanța nu este aprobată printr-o lege, sau dacă legea este modificată apoi de Curtea Constituțională, salariile revin la ce erau înainte. De ce asta? Pentru că nu-și permite nimeni să crească cu 22% cheltuielile salariale și, în afară de Olguța Vasilescu, în economia privată toată lumea știe că este interzisă tăierea unui salariu (prin decizie a CCR, din 2010, salariul, ca drept fundamental derivat din dreptul la muncă, poate fi restrâns numai cu caracter temporar).

Dar marile firme sunt un caz fericit. În economia mică, cea a microfirmelor și a PFA-urilor (unde, o recunoaște chiar ministrul de Finanțe, contribuțiile angajatului sunt mai mari decât cele ale angajatorului persoană fizică autorizată), situația este dramatică.

Un sondaj național al Consiliului pentru întreprinderi mici și mijlocii arată că aproape jumătate dintre firmele din România a recurs sau va recurge la concedierea a între unul și cinci angajați. Eu vă spun așa… dacă 150 de mii de firme, adică nu jumătate, ci un sfert, concediază în medie trei angajați, rata șomajului se dublează.

Știu, e criză de forță de muncă, dar această criză nu e peste tot în România. La Timișoara sau la Cluj, unde nu se găsesc angajați, e mai probabil că nu prea vor fi concedieri. Vor fi la Vaslui, în Teleorman sau Mehedinți, unde șomajul deja este mare, iar firmele o duc greu. Revoluția socialistă a fiscalității va adânci și mai mult prăpastia socială, dar cu adevărat grav este că incertitudinea legislativă, generată de lenea și indolența parlamentară, va tăia și apetitul de angajări al firmelor care ar dori poate și ar avea și cum să se dezvolte.

Este capcana perfectă. Atât de perfectă, cum numai prostia în starea ei cea mai pură o putea genera. Nici nu avem cum ieși din ea, căci atâta vreme cât este ordonanță de urgență, Codul Fiscal poate fi atacat doar de Avocatul Poporului. De trei luni și jumătate, domnul Ciorbea “analizează”. Nu a răspuns acestei solicitări, nici altora, făcute de alți oameni. Poate domnul Ciorbea își analizează noul salariu, cu care vor să-l cadorisească Nicolicea, Iordache și Nicolae. O șpagă dată prin lege, similară celei acordate lui Valer Dorneanu, de la Curtea Constituțională.

De aceea aș avea o întrebare pentru aleșii României, pentru politicienii și politrucii de prin diferite funcții publice… n-ați vrea voi să mai și munciți pentru salariile alea crescute? Și încă una… băi, nu vă e rușine?