22.035 afișări

Suspendarea democrației, prin ordonanță de urgență…

Moise Guran

În toată lumea civilizată e o chestiune de bun simț și respect pentru cetățeni să nu modifici taxele peste noapte, să nu-i spui astfel contribuabilului că nici nu contează ce crede el și că tu, statul, îi iei banii când vrei. Trebuie să dezbați, să informezi luni de zile, să te asiguri că toți și-au făcut un plan și că vor putea suporta limitarea dreptului de proprietate, căci ce altceva este îndatorirea de a plăti taxe? O limitare a unor drepturi fundamentale, prevăzute, firesc, și în Constituția noastră. Dar nu, nu doar incompetența și lipsa de bun simț a politicienilor, ci și modul în care Curtea Constituțională a României a interpretat diferitele modificări de taxe prin ordonanțe de urgență, au făcut în final din Legea Fundamentală a țării o bătaie de joc, o altă formă democratică, fără conținut. Care mai e diferența dintre ordonanțele de azi și decretele-lege ale lui Ceuașescu?

Am încercat să număr de câte ori a fost modificat Codul Fiscal prin Ordonanță de Urgență. M-am dat bătut, căci internetul și calculatoarele nu mă ajută prea mult. Am încercat să caut de câte ori a fost sesizată Curtea Constituțională împotriva acestor ordonanțe, în miile de procese în care românii au ridicat excepții sau sesizată de diferitele instituții ce au criticat acest mod de a reglementa impozitele și taxele noastre, în acești 26 de ani de când avem Constituție democratică. La fel, e o muncă titanică.

Și totuși, Constituția spune clar, la articolul 115, că ordonanțele de urgență nu pot afecta drepturile și îndatoririle fundamentale. Iar îndatorirea de a plăti taxe este una fundamentală, prevăzută la articolul 56. La fel cum proprietatea este un drept fundamental, dreptul la salariu este un derivat al dreptului la muncă, prevăzut și el de Constituție, iar dacă salariul, implicit proprietatea sunt limitate printr-o creștere de taxe, acest lucru pur și simplu nu se poate face prin Ordonanță de urgență, la fel cum nici modificarea regimului pedepselor sau al cuantumului lor, din Codul Penal, nu se poate face prin Ordonanță de urgență. Doar prin Lege, dezbătută și votată de Parlament. E la fel ca la Ordonanța 13, interdicția fiind și acolo foarte clară, explicită, mai clară de atât nu văd cum ar fi putut fi scrisă în limba română.

Se poate face o discuție dacă guvernul poate modifica anumite prevederi din Codul Fiscal, în situația în care modificările nu schimbă cuantumul taxelor și impozitelor, direct sau indirect, dar cum am ajuns în situația de a face o practică din încălcarea flagrantă a Constituției? Ce sens mai are Curtea Constituțională, dacă albul poate fi interpretat ca negru, și invers, ce rost mai au cuvinte și expresii precum suveranitate, libertăți fundamentale, respect pentru cetățean, dacă această instituție s-a transformat într-o parafă de legalitate pentru toate golăniile sau neghiobiile celui care printr-o majoritate parlamentară își numește judecătorii Curții Constituționale? Dar știați că deciziile Curții devin parte din Constituție, știați că ele creează o practică obligatorie și pentru următoarele legi, ordonanțe, acte legislative?

Constituția noastră a fost în acești ani atât de grav mutilată prin ordonanțele de urgență, dar și prin deciziile Curții Constituționale, încât ea a devenit o formă fără fond. Desigur, modul de numire a judecătorilor la Curtea Constituțională, precum și definirea precară a competențelor și, mai ales, moralității acestora, a fost bomba cu ceas plantată încă din start în Constituția României. În primăvară am scris o serie de articole despre cum ar putea fi modificată Constituția și le voi relua grupat, în încercarea de a genera o dezbatere în societate, nu despre oportunitatea modificării ei, ci despre un plan de conținut în acest sens. Oportunitatea va veni, foarte curând, cred, căci bomba respectivă nu ne detonează doar democrația. În final, detonează, odată cu ea, întreaga lume strâmbă ce a rezultat din aceste greșeli.