255 afișări

Memoriile unui fost observator

de Moise Guran

Mă ţin de vreo lună să scriu despre OBSERVATOR. Acum nu mai mă ţin, căci Sandra şi Mândruţă au fost schimbaţi cu Alina Petrescu. Şi s-a mai schimbat şi linia editorială într-una mai serioasă. Oficial. Fără a dezvălui cine ştie ce despre noul jurnal de ştiri, aceasta este mărturia unui Fost de la Obositor, despre un produs care de aproape un deceniu se chinuie să renască şi asta doar pentru că tot timpul are senzaţia că trage să moară. Am multe de povestit, aşa că faceţi-vă comozi.

1. PUŢINĂ ISTORIE

Acum exact 10 ani eram un reporter într-o echipă care avea mândria unui produs de elită. Eram cei mai tari, ştiam asta înainte de a şti ce sunt ale măsurători TV. Observatorul era un spirit, era orgoliul celei mai vechi redacţii de ştiri din media video, era dorinţa de a avea ştiri exclusive, de a fi primii la eveniment. Era cea mai puternică şi mai influentă emisiune de ştiri iar asta nu avea nici o legătură cu nişte grafice în excel(asa arată audientele de azi) ci doar cu faptul că seară de seară ne urmăreau peste două milioane de oameni.

Audientele erau făcute atunci de două companii de auditare prin două măsurători separate iar Observatorul bătea la Stirile ProTV ca la covoare persane. În echipa Observator eram doar 15 reporteri care aveau la dispozitie doar patru echipe de filmare, trei grupuri de montaj, parcă două linii de radio-releu şi la scurtă vreme am primit şi un DSNG (digital satellite news gathering) adică o sculă de transmis orice de oriunde. Eu făceam şi şapte ştiri într-o singură zi iar jobul meu era INFORMATIA. Dacă nu o dădeam primul îmi luam amendă, dar asta mă durea mai puţin decât umilinţa de a fi întrecut de ProTV sau de Mediafax (cele două entităţi rivale colaborau strâns). Aşa lucram toţi, indiferent de domeniu. Pe vremea aceea eu avem cel mai mic salariu din redacţie.

Observatorul a continuat să conducă în audiente si după ce a rămas o singură companie de auditare. Un sondaj naţional făcut (parcă de IMAS) în anul 2001 spunea că 53% dintre cetăţenii României aveau încredere în ştirile de la Observator.

Totuşi, în anul 2002 Ştirile ProTV au ajuns din urmă Observatorul pentru a-l depăşi în 2003 şi pentru a-l zdrobi din 2004 şi până în zilele noastre. La un moment dat Laurenţiu Ionete, un tip deştept (care nu mai lucrează acum la Antene) spunea amar despre Observator că nu mai suntem nici măcar între primii doi competitori, suntem doar primii dintre ceilalţi. Cu vârfuri de peste 1,5 milioane de telespectatori Ştirile ProTV reprezintă, teoretic, singurul jurnal de ştiri care contează. Teoretic. Practic, ştim cu toţii că nu e aşa, că realitatea acelor cifre este doar o păcăleală bănoasă.

Rând pe rând au schimbat formatul Observatorului în încercarea unei reveniri Vlad Petreanu, Sergiu Toader, Adriana Pava iar acum interpretează Gică Voicu (featuring ITN).

Din punct de vedere al resurselor, Observatorul dispune azi de cel puţin zece ori mai multe posibilităţi decât avea echipa câştigătoare de acum zece ani.

La intervale aproape regulate de timp Papa (pentru cine nu ştie – Dan Voiculescu, acum este mai cunoscut sub numele Mogulul, dar pe vremuri noi îi spuneam Papa, cu accent pe ultimul a) schimbă echipa de conducere de la Observator, investeşte sume serioase în rebranding şi … degeaba.

Aşa-zisul succes al Ştirilor ProTV a ridicat posibilităţile financiare ale întregului trust MediaPro care acum (laolaltă cu AcasăTV şi Procinema) nu mai are decât grija evitării unei cote de monopol. Deja cred că MediaPRO încasează spre 60-70% din sumele alocate publicităţii TV din România. Observatorul rămâne cel mai important contributor la veniturile Antenei 1, dar este şi cel mai înfrânt dintre programe, căci pe filme şi divertisment diferenţele dintre ProTV şi Antena 1 nu sunt semnificative.

2. CE NAIBII S-A ÎNTÂMPLAT?

Păi s-au întâmplat multe. Unele mai relevante, altele mai puţin. S-a schimbat în primul rând ţara în care trăim. Au venit multinaţionalele. S-a schimbat publicul. Acum 10 ani orice familist serios era acasă la ora 19. Acum, la ora 19 un om cu carieră este în cel mai bun caz în drum spre casă dinspre serviciu. (Ăsta este şi marele meu of cu BizBazarul care n-are telespectatorii dedicaţi acasă la ora la care se difuzează). Pe străzile din Bucureşti vârful de trafic este între 19 şi 20. Cui se adresează atunci jurnalele de la ora 19? Păi e clar că altcuiva… Succesul Ştirilor ProTV este pus pe categoria de vârstă 18-49 de ani. Dar cine sunt acei oameni care la ora 19 belesc ochii la televizor? De ce nu muncesc pentru o carieră strălucită? De ce nu sunt în mall sau în hipermarchet la cumpărături? De ce nu sunt în maşinile lor din clasa medie şi superioară pentru care plătesc rate grele? De ce sunt în faţa televizorului? Poate pentru că n-au cine ştie ce slujbe, poate pentru că n-au bani de mall şi nici rate la maşini. Profilul şi relevanţa măsurătorilor de audienţă TV din România e un alt subiect, asupra căruia voi reveni mai târziu.

Greii pieţei media pun succesul ProTV pe tabloidizarea ştirilor. Asta însemnând dramatizarea exacerbată a unor banale accidente rutiere, stropirea asfaltului cu ketch-up în transmisia unei crime de la Timişoara, vedete fără fundamente, ţâţe goale, încăierări rurale şi fapt divers derizoriu ridicat la rang de eveniment naţional. În opinia mea asta nu înseamnă tabloidizare ci prosteală. Un jurnal de ştiri tabloid este BizBazar care explică ştiri economice mai greu de digerat într-un format prietenos, pe înţelesul tuturor. Din păcate, de prin 2003 până prin 2008 Observatorul a copiat agresiv şi fără jenă stilul ProTV, pierzând din vedere faptul că atunci când joci în deplasare nu ai în nici un caz prima şansă. Vlad Petreanu a introdus primul acest stil şi a şi regretat primul asta. (de fapt eu cred că Petreanu este şi singurul care a înţeles greşeala). În 2005 eu am şi părăsit echipa Observator, profitând de înfiinţarea Antenei 3. Dacă nu aş fi avut această şansă probabil că aş fi plecat de la Antene, căci ştirile mele (economice) pur şi simplu nu-şi mai găseau locul la Observator. La fel au făcut şi colegele mele de domeniu Adelana Nistoreasa şi Maria Coman. La fel au făcut cei de la secţia Politic. Noi am plecat iar după noi au venit alţii. Secţia economic de la Observator s-a mărit ca număr de reporteri dar toţi au început să alerge după cai verzi pe pereţi. Adică după tot felul de prostioare numite pretenţios ştiri sau storyuri. Asta era tabloidizarea pe modelul superficial al ProTV… Bineînţeles că prăpastia dintre audienţa ProTV şi a Observatorului s-a adâncit.

3. SĂ FIM IAR CE-AM FOST ŞI MAI MULT DECÂT ATÂT

În iulie 2008 m-a chemat Sorin Oancea (directorul Antenei 3) şi m-a rugat să refac secţia Economic de la Observator. Mi-a fost greu să accept. BizBazar era şi este o emisiune realizată cu resurse puţine iar lipsa mea s-ar fi simţit. Nu mi-am dorit niciodată funcţii sau bani. Tot ceea ce mi-am dorit profesional este BizBazar. Eu sunt jurnalist de meserie nu şef de meserie şi acesta este vârful provocării profesionale pentru mine. Pur şi simplu vreau să ies la pensie cu o emisiune de acest fel.
Şi totuşi orgoliul Fostului Obositor mă îmboldea puternic. Oancea a simţit asta şi mi-a spus – Moise, aş vrea ca Observatorul să fie din nou ceea ce era odată. M-a prins cu chestia asta. Oancea ştie că olteanul din mine nu rezistă la provocări. Simţeam că avem şanse mici în încercarea de a bate ştirile ProTV dar nu m-am putut abţine. Mie dacă îmi arată cineva o mănuşă pe jos o ridic. Mi-e scris în codul genetic să fac asta. Aşa că am preluat secţia economic în septembrie 2008 cu gândul să o fac cea mai puternică structură de acest fel din media românească. Nici mai mult nici mai puţin. Nici nu mă mai raportam la ProTV sau la Realitatea, mă raportam doar la Ziarul Financiar.

În primul rând am băgat reporterii de la BizBazar la Observator. În al doilea rând am adus de la Monney Channel şi de la Realitatea ce am găsit mai bun pe domeniu. Oancea mi-a dat mână liberă. Nici lui nu-i venea să creadă, într-o epocă în care toţi plecau la Realitatea eu aduceam oameni de la Vântu. În trei luni am schimbat 40% dintre reporteri. Dintre cei vechi, unii au plecat singuri, pe alţii i-am transferat eu. Înţeleseseră că vreau ştiri, nu aiureli şi părea să le placă şi lor. Criza financiară din toamna anului 2008 ne-a ajutat teribil. Munceam ca nebunii iar eu şi Sorin (Munteanu, referintă la rubrica „Moise despre noi”) stabileam la virgulă ce spuneau la Observator reporterii de la economic. Adriana Pava, redactorul şef, ne încuraja căci vedeam cu fiecare zi audienţele apropiindu-se de cele ale Ştirilor ProTV. Iar eu o încurajam pe Pava să nu mai facă desfăşurătorul cu gândul la audienţe. O încurajam să facă ceea ce experienţa şi deontologia ei de jurnalist îi spun că trebuie să facă. La un moment dat, într-o zi, primele şase ştiri din Observator au fost ştirile noastre, economice. Eu nu apăream pe post şi nici semnătura mea nu era niciunde, pentru telespectatorii Observatorului eram o umbră, nici nu existam.
Cu toate astea mă simţeam satisfăcut ca pe vremuri când deschideam Observatorul în direct şi în exclusivitate de la Petrom cu scumpiea benzinei. Mă simţeam răzbunat profesional. Ştirile serioase fuseseră aruncate din Observator cu cinci ani în urmă, acum (vanitate copilărească) eu mă simţeam reprezentantul lor. L-am şi sunat pe Petreanu ca să mă laud cu chestia asta, dar Petreanu înţelesese demult acea greşeală a trecutului său de fost şef la Observator. Emisiunile sale de acum de la Antena 3 arată cel mai bine cum gândeşte Petreanu acum.

Bineînţeles că am neglijat BizBazar şi asta l-a supărat şi pe Laurenţiu şi pe ceilalţi de la Biz. În fond eu munceam pentru o emisiune aflată la aceeaşi oră pe un alt post de televiziune. Îmi făceam concurenţă cu propriile-mi texte. Dar nu conta. Eram însetat de victorie şi călcam totul în picioare, chiar dacă oficial nici nu ar fi fost victoria mea. Luptam pentru un principiu.

Din păcate nu a durat mult. ProTV-ul s-a repliat. Nu reuşeau să dea decât cu o zi întârziere informaţiile pe care noi le dădusem la Observator, dar insistau să facă live de la BNR şi să încerce să explice acele evenimente complicate. Au apelat şi la cei de la ZF, căci aveau de relatat o criză financiară care nu avea nici în clin nici în mânecă cu knowhow-ul lor tabloid. Problema a fost că noi nu am putut rezista tentaţiei de a-l readuce pe Adi Minune pe ecran. Noi, e un fel de a spune. Eu sunt taliban în principii şi m-am opus reîntoarcerii la ştirile cu manelişti sau la scandalurile ţigăneşti. M-am opus până m-au dat afară din şedinţe. Ajunsesem să ţip la proprii mei şefi deşi nici nu era treaba mea să stabilesc ce intră şi ce nu intră la Observator. Cred că dacă Adriana Pava era un altfel de om m-ar fi concediat. Eu trebuia să fac o secţie economică puternică, să învăţ reporterii cum să facă din informaţiile grele de pe economic poveşti digerabile, pe înţelesul tuturor şi cred că am şi reuşit asta. Era timpul să mă reîntorc la Biz căci misiunea mea se încheiase. M-am retras treptat, începând din toamna anului trecut. Din decembrie n-am mai mers nici la şedinţele de sumar.

4. GICĂ VOICU – ITN – ALINA PETRESCU

Între timp Gică Voicu a înlocuit-o pe Adi Pava la conducerea Observatorului iar Papa a băgat mâna adânc la teşcherea şi a scos bani pentru angajarea unor consultanţi de la ITN. Papa a înţeles că în vreme de criză trebuie să investeşti în produsul tău chiar dacă îţi aduce mai puţini bani pe moment. O criză este o oportunitate. Poţi disloca din cota de piaţă a concurenţilor iar banii ţi-i scoţi mai târziu. Englezii de la ITN ştiu exact ce vor. Nu voi da detalii despre munca lor la noul Observator căci acestea intră în sfera secretului de serviciu. Gică Voicu este un tip calm, pe care îl cunosc de pe vremea cînd eu eram reporter la Evenimentul Zilei (1994-1996) iar el era Redactor Şef. M-a privit cu încredere, căci eram singurul pe care îl cunoştea din redacţia Observator. M-a consultat în multe probleme şi încă mă mai consultă, chiar dacă acum nu mai sunt decât la BizBazar. Probabil şi-a dat seama că pot fi foarte sincer căci n-am nimic nici de pierdut nici de câştigat.

Undeva pe traseul Voicu – ITN – Camelia Voiculescu a renăscut ideea unui Observator care să se ia pe el însuşi mai în serios. Asta vor să facă şi pentru asta şi noi şi alţii le-am dat ce aveam mai bun în materie de reporteri. Nu ştiu însă cum s-a ajuns la ideea schimbării prezentatorilor de la Observator. Anul trecut s-a tot şuşotit despre asta. De fapt fiecăruia dintre noii şefi de la Observator cred că i-a trecut prin cap că schimbarea prezentatorilor poate fi cheia.

Ei bine, eu unul nu cred asta şi mi se pare şi un pas destul de periculos.

Sandra şi Mândruţă sunt jurnalişti adevăraţi. Au făcut teren ca reporteri şi au urcat în ierarhie pe merite proprii. Desigur şi Alina Petrescu a făcut asta. O cunosc bine şi n-am nici un dubiu asupra faptului că locul ei este acolo, la Observator. (De fapt la un moment dat am încercat chiar să o iau pe Alina să mă ajute la BizBazar) Când Gică Voicu m-a întrebat ce aş alege între Alina şi Mircea Radu am râs. Mircea e vedetă, Alina e jurnalist. Eu nu cred în vedete. Dar, i-am răspuns lui Voicu, asta nu înseamnă neapărat că Mircea nu poate furniza o surpriză cu audienţele. În final decizia a luat-o probabil Camelia Voiculescu, dar cred că şi Gică Voicu şi cei de la ITN au susţinut-o pe Alina.

Aşa, bun! Şi ce am rezolvat cu asta?

Dacă Andreea Esca a fost cu piciorul în ghips credeţi că audienţa ştirilor ProTV a scăzut? No way! No fucking way! Un prezentator TV trebuie doar să nu te scoată din sărite. Ceea ce contează cu adevărat este conţinutul. Şi modul în care conţinutul este ambalat. Adică eticheta. La asta ne-au cam bătut întotdeauna cei de la ProTV, chiar şi în vremurile de aur ale Observatorului când pe audienţe eram mai buni decât ei.

Revenind la Sandra şi la Mândruţă, trebuie să recunosc că este posibil ca superficialitatea ştirilor din ultimii ani să le fi erodat întrucâtva imaginea publică. Poate de aici înlocuirea lor cu Alina, care vine de la un post de ştiri. Dar nu era în nici un caz vina lor şi oricum rebrenduriea celor doi se putea rezolva prin schimbarea conţinutului într-un anume interval de timp.

Un nou prezentator poate stârni curiozitate dar presupune şi riscuri mari. Ia gândiţi-vă, aţi mai cumpăra Coca Cola dacă de mâine eticheta ar fi verde în loc să fie roşie? Probabil că da, dar asta numai dacă v-aţi da seama că e vorba de Coca Cola. Şi dacă nu sunteţi fani Pepsi. În încercarea de a atrage publicul ProTV, Observatorul riscă propriul său public. Eu cred că o bună parte a privitorilor de ştiri nici nu ştie exact pe ce canal se uită. Câţi dintre dumneavoastră aţi fi curioşi să gustaţi această Coca Cola nouă şi verde, care vă sună oarecum familiar ca brand?

Consider că Sandra şi Mândruţă ar fi trebuit recuperaţi. Sandra este un adevărat dinozaur al Antenei. Deşi este mai tânără decât mine lucrează la Observator de vreo 15 ani. (Eu am 11 în Antenă). Cum să pierzi un astfel de om? Mândruţă ştie totul şi despre Antenă şi despre ProTV. M-am tot întrebat de ce nu sunt păstraţi şi Sandra şi Lucian în echipa editorială. În fond, au valoarea unor arhive vii, au fost martori ai victoriilor şi înfrângerilor noastre. Au şi notorietate şi experienţă şi talent. Nu înţeleg cum o corporaţie de talia Antenei 1 poate greşi astfel. Nu cred că e vorba de orgolii. Cred că pur şi simplu nu i-a trecut nimănui prin cap această variantă. Cred că şefii noştri nu au percepţia faptului că reporterul este esenţa jurnalistului şi că fiecare dintre noi şi-ar dori să revină mai devreme sau mai târziu la asta.

Cât despre Alina Petrescu, ea are un job mai facil la Observator decât la Antena 3. O televiziune de ştiri e ca baletul. Dacă ai dansat acolo dansezi orice după aia. Sper doar ca managerii Antenei 1 să aibă suficientă răbdare şi să investească suficient de mult în acest rebranding. Chiar îmi doresc din suflet ca Alina să aibă succes.


5. DIN NOU DESPRE AUDIENȚE

Să vă mărturisesc ceva – în adolescenţă eram pokerist. Feelingul meu de fost pokerist îmi spune de regulă când un jucător trişează. Prin 2004 spuneam oricui stătea să mă asculte că este ceva în neregulă cu audientele TV. Între timp s-a schimbat compania de auditare dar dispoziţia teritorială a aparatelor care măsoară audienta (peoplemetre) nu s-a schimbat. A crescut numărul lor dar cele vechi au fost transferate noii companii. Persoanele auditate se schimbă şi ele pe rând dar nu şi matricea teritorială.

Nu am dovezi ca să pot acuza ProTV-ul că trişează. Dar cred că la un moment dat ei au avut mai multe informaţii decât noi despre acest sistem de măsurare, iar apoi au ştiut să fructifice acest avantaj într-un knowhow mai consistent. Nimeni nu-mi poate explica de ce doar pe ştiri ProTV-ul bate atât de grav Antena 1. Asta mă şi face să cred că e ceva legat de dispoziţia lor teritorială căci la un film cu Vandamme sau Steven Segal se uită la fel şi cetăţeanul de la Văscăuţi şi cel de la Adâncata.
Nu contează! Audienţele sunt pentru manageri, nu pentru jurnalişti.
Cred că noi, cei de la Ştiri nici nu ar trebui să ţinem cont de audienţe. Meseria de jurnalist se face pe alte principii decât cele comerciale. Audienţele reprezintă doar o problemă de vânzări, iar noi nu cred că trebuie să facem negustorie. Într-un final publicul tău ţintă te validează sau nu. Este motivul pentru care eu nu cred că Minune ar trebui să apară la ştiri – personajul nu are relevanţă. Este motivul pentru care am şi militat toată viaţa mea pentru ştiri cu conţinut serios. Dar credibilitatea se câştigă în ani de zile şi se pierde foarte repede. La noi şefii rar prind un an şi jumătate, doi. Fiecare şef vine apoi cu alte idei şi o luăm din nou de la capăt. Uneori nici reporterii nu mai înţeleg ce se doreşte de la ei.
Ultimul comunicat al Antenei 1, cel care anunţă schimbarea spune că noul Observator va avea un conţinut de ştiri serioase. M-aş bucura sincer ca această linie să fie păstrată indiferent de audienţe. Nu o văd pe Alina Petrescu privind afectat în cameră şi recitând ceva de genul – M-a bătut şi m-a violat. Este declaraţia unei bătrâne din satul X, maltratată de soţul beţiv. Eu spun lucrurilor pe nume şi unii apreciază asta, alţii nu. Ceea ce mă întreb acum este cât timp vom fi serioşi de data asta. Cât vom putea ţine o astfel de linie, chiar dacă audienţele nu ne vor valida imediat? Trei luni? Şase? Un an?