Ce este în neregulă în cazul de la Baia de Aramă!?

Moise Guran

Pe scurt, totul! Așa ceva este inadmisibil! Poate să zică și mama Justiției (nu doar Vedem Just) că s-a procedat legal, astea-s aberații! Un procuror NU trage de un copil! NICIODATĂ! Există proceduri speciale de extracție a unui minor abuzat dintr-o familie, există practică a executorilor judecătorești pentru astfel de cazuri (de altfel numeroase, dar cel mai des e vorba de cazuri de divorț, în care părinții naturali se bat pe un minor), dar ceea ce am văzut cu toții NU a fost un astfel de caz! A fost o intervenție a unui  procuror de la Craiova, care sub pretextul unui caz penal de lipsire de libertate (adică răpire, mai pe limba română) s-a substituit unui executor judecătoresc pe caz civil, încălcând toate normele în domeniu. Care spun că:

ART. 911 Cod Procedură Civilă (4) Nu este permis niciunei persoane să bruscheze minorul sau să exercite presiuni asupra lui pentru a se realiza executarea.

ART. 913 (1) Dacă executorul constată că însuși minorul refuză în mod categoric să îl părăsească pe debitor sau manifestă aversiune față de creditor, va întocmi un proces-verbal în care va consemna constatările sale și pe care îl va comunica părților și reprezentantului direcției generale de asistență socială și protecția copilului.

Așadar legea românească interzice categoric cam tot ceea ce a făcut doamna procuror de la Craiova (femeia în alb care târăște copilul), dar adevărata problemă este ce căuta procurorul acolo?

Păi aflăm din comunicatul Parchetului că ea răspundea unei plângeri pe Lipsire de libertate (ART 205) și Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului (ART. 379).

No shit, Sherlock! Păi cele două articole se exclud reciproc!

Art 205 descrie răpirea unui minor, cu agravantă de la 3 la 10 ani, la alin. 2-3:

Art. 205
Lipsirea de libertate în mod ilegal
(1) Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 7 ani.
(2) Se consideră lipsire de libertate şi răpirea unei persoane aflate în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa ori de a se apăra.
(3) Dacă fapta este săvârşită:
a) de către o persoană înarmată;
b) asupra unui minor;
c) punând în pericol sănătatea sau viaţa victimei,
pedeapsa este închisoarea cuprinsă între 3 şi 10 ani.
(4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Așadar o infracțiune gravă ale cărei elemente constitutive în niciun caz nu există acum. În schimb, Art. 379 din Codul Penal, se potrivește perfect cazului:

Art. 379
Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului
(1) Reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta persoanei căreia i s-a încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească spre creştere şi educare de a împiedica, în mod repetat, pe oricare dintre părinţi să aibă legături personale cu minorul, în condiţiile stabilite de părţi sau de către organul competent.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Clar, foarte clar! Atunci de ce a simțit nevoia doamna procuror să demareze cercetarea pe 205? Simplu – ca să poată merge cu mascații! S-a dus peste niște țărani ca și cum s-ar fi dus peste mafioți! Nu îmi este clar dacă polițiștii chiar știau situația exactă, dar chiar mi se pare că aici NU este vina lor. Oricum, în toate situațiile, și dacă ar fi fost vorba de o răpire (ceea ce este evident că nu e cazul) și dacă era vorba de “Nerespectarea măsurilor…” jobul polițiștilor ȘI al procurorului este să se ocupe de infractori, NU de minorul-victimă, pentru care există procedura civilă descrisă de Codul de Procedură Civilă la articolele 911 și 913.

Mai mult decât atât, procurorul de caz nici nu are de ce să se împingă sau să interacționeze în vreun fel cu suspecții sau cu victimele, asta e treaba polițiștilor, rolul procurorului la fața locului fiind acela de a asigura legalitatea procedurii, adică respectarea legii. Ceea ce în niciun caz nu s-a produs, ba din contră! În imaginile care au făcut înconjurul României, am văzut o doamnă procuror fără interes în reținerea suspecților (singurul motiv care ar fi justificat prezența procurorului acolo) ci care venise pentru a târî un copil care se opunea, un procuror care s-a substituit abuziv unui executor judecătoresc într-o procedură civilă.

Dacă era așa un mare interes în rezolvarea unui astfel de caz, procurorul putea să-i citeze pe toți (mai puțin minorul) la parchet, pentru a permite concomitent extragerea minorului de către un executor civil (cu experiență și însoțit de un psiholog).

Nici nu mă interesează cum o cheamă pe doamna procuror, înțeleg că e ceva șefă pe la Craiova, îi spun doar că nu are ce să caute în magistratură pentru că în opinia mea este o incompetentă și pentru că a aruncat o mare pată pe obrazul Justiției din România. Nu o suspectez de corupție, pentru că dacă ar fi luat bani nu cred că ar fi făcut un astfel de circ. O suspectez de prostie. Acțiunea ei a alimentat tot felul de teorii conspiraționiste, aberante, dar mai presus de orice, a abuzat un copil, l-a tratat ca pe o marfă, s-a coborât în afara atribuțiilor unui magistrat, ca și cum ar fi fost executorul privat al părinților adoptivi, iar nu exponentul statului care pune pe primul loc interesul minorului. Este infracțiune ce au făcut asistenții maternali? Da, dar este una minoră, căci se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă. Ce a făcut doamna procuror se pedepsește cu mult mai mult, chiar dacă a fost poate o culpă acolo, nu o intenție.

Despre procedura de adopție mă abțin să spun prea multe, deși am vorbit cu judecători civili care au exprimat la rândul lor îndoieli. Nu m-au convins decât de un lucru – că sub nicio formă un copil de opt ani nu poate fi adoptat împotriva voinței sale, că judecătorul este obligat să îl asculte pe copil înainte de a dispune o astfel de sentință. Ceea ce nu cred că s-a întâmplat în acest caz.

Dincolo însă de toți și toate, sentința Curții de Apel Craiova, care desființează decizia Tribunalului Mehedinți m-a șocat sub acest aspect, absurd:

Curtea de apel Craiova menționează că în privința termenului de declanșare a adopției internaționale, relevante sunt dispozițiile tranzitorii ale legii din 2016 care a modificat actul normativ din 2004, în situația în care procedura de adopție a fost declanșată sub imperiul legii din 2004. Astfel, susțin judecătorii, în cazul minorei procedura fiind deschisă anterior intrării în vigoare a noilor norme, repectiv 2012, termenul de un an necesar în cazul adopției internaționale este îndeplinit, iar aceasta poate fi declanșată și încuviințată imediat ce sentința rămâne definitivă, respectiv iulie 2017.

Așadar soarta Sorinei a fost tranșată de o normă tranzitorie care a schimbat niște termene. Iar niște oameni de judecători au uitat că sunt puși acolo, pe scaunele de judecători, tocmai pentru că sunt oameni. Interpretarea legii o poate face foarte bine și un calculator. Avem însă în continuare nevoie de judecători umani, nu de calculatoare, pentru că atunci când decizi soarta unui copil mai și ridici capul din legi și proceduri, te mai și uiți la oameni și, mai ales, stai de vorbă cu minorul! Ca să nu ajungi în situația art 913 CPC, în care executorul face un proces verbal în care îți spune că sentința nu a putut fi pusă în aplicare, pentru că pur și simplu legea română pune interesele minorului chiar mai presus de o sentință definitivă.

Nu spun așadar că decizia Curții de Apel Craiova n-ar fi legală, nu spun nici că familia asistentului maternal ar fi perfectă, spun doar că cei care au dat aceste decizii n-au fost judecători. Le-a lipsit dimensiunea umană. Atât! Cine politizează acest caz, cine încearcă să îl folosească împotriva ideii de Justiție, sau invers, cine nu mai vede un copil schingiuit de un procuror pentru că noi am ieșit în stradă pentru independența procurorilor, acela nu e om. Justiția se face cu oameni și pentru oameni.