BNR s-a grăbit să vândă cam un 1 miliard de euro

de Moise Guran

Euro a continuat să scadă în această săptămână, condus mai ales de vânzările de valută făcute de Banca Națională, cel mai probabil în contul Ministerului de Finanțe. Băieți deștepți, cei de la BNR s-au apucat să vândă euro înainte ca cei de la Finanțe să aibă banii, dar tocmai de aceea este posibil să nu mai aibă foarte mulți euro de vânzare. Ministerul de Finanțe a împrumutat săptămâna aceasta 1,5 miliarde, dar BNR a vândut probabil deja aproape un miliard de euro. Asta în ultimele două săptămâni, perioadă în care leul s-a și afirmat voinicește, întorcând euro de la 4,58 la 4,52.

Dar țineți cont de faptul că noi toți, ca țară, intrăm într-o perioadă de vulnerabilitate majoră, în care după ce că este toamna și cresc importurile, mai avem și alegeri, mai avem și o economiei care șchioapătă. Ținând cont de toate astea, chiar nu înțeleg de ce se grăbesc cei de la BNR să dea cu euro în piață. Peste două săptămâni s-ar putea să fie mult mai multă nevoie căci mise-en-placeul pe care vi l-am descris cheamă atacurile speculative cu goarna.

Până atunci, este mai probabil ca și săptămâna viitoare euro să scadă sau, cel puțin să rămână stabil. Acum ne uităm spre nivelul de 4,5 lei pentru un euro, un nivel numai bun să umpărați valută albă pentu zile negre.