Recesiunea, o ştire alterată

de Moise Guran

Rostogolit obsedant pe ecranele televizoarelor, cuvântul recesiune devine un soi de monstru obsedant care retrezeşte spaimele românilor. Recesiunea înseamnă şomaj, tăieri de salarii, austeritate în consum, deci suferinţă.
Nu, nu este cazul recesiunii-breaking-news de astăzi. În primul rând că o scădere de 0,1% pe primul trimestru este mai mică decât cea anticipată de specialişti. Din acest punct de vedere vestea adusă de statistica oficială a fost mai de grabă una bună, decât una rea.

În al doilea rând că România s-a corelat perfect cu Germania, cel mai important actor european, o economie a cărei industrie a decolat spectaculos după lunile grele de iarnă. Mult din exportul românesc merge acolo şi nu poate fi o întâmplare faptul că în martie şi industria românească pare a fi renăscut. Ştirea de azi cu recesiunea este una cam alterată. Ştirea corectă este că România a fost în recesiune dar datele sugerează că a şi ieşit din ea.

Este adevărat că fabricare unui BMW sau a unui Mercedes aduce mai multă valoare adăugată în PIB decât volanul, scaunele, cablajele şi celelalte subansamble. Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă chioară, România nu este Germania, dar mai uitaţi-vă o dată la restul Europei.

Economia Germaniei este precum un cal de rasă care nu se poate opri din alergare nici atunci când şi-a pierdut călăreţul din şa. Europa a rămas atârnată de şaua bidiviului nemţesc şi este pur şi simplu târâtă înainte. România se ţine chiar mai bine decât restul ţărilor europene şi avem motive de speranţă. De acum important este cum vom trece peste hopul grecesc şi, mai important cum planificăm anul 2013. Sunt şanse mari ca pe trimestrele II, III şi IV din 2012 să revenim pe creştere căci urmează majorările de salarii şi pensii. Dar de acum diavolul stă în detalii şi important este ca efortul făcut de stat pentru acest tip de creştere în anul electoral 2012 să nu arunce în dezechilibru şi recesiune anul 2013. În economie e ca la şah. Dacă nu gândeşti cu cel puţin trei mutări înainte nu ai decât şansa să te tragă Germania târâş.