Ia halatul! Lasă creditul

de Laurenţiu Cristian

Azi vorbim despre omul cu halatul! Care om? Păi cel înnebunit după(sau de) cumpărături (Da` halatul! Cât e halatul? Scump! Dincolo era mai ieftin, etc)! Nebunia asta a ricoşat în Alzheimer! În boala uitării (Krankheit des Vergessens, pe limba lui Jung). Omul cu halatul a cam “uitat” să-şi plătească creditul luat cu buletinul.

Creditele neperformante au ajuns la 33% în totalul finanţărilor IFN-urilor la finele anului 2009. IFN= Instituţii Financiare Nebancare, adică leasing, consumer finance, etc. E un procent suficient de mare să dărâme şi coloşi financiari, darămite câte o băncuţă din asta de mărimea uneia din parc. Cu ceva vreme în urmă, Ostahie de la Altex şi-a închis societatea de credit că nu mai putea. Şi pe urmele lui vor călca şi alţii.

O situaţie de plâns nu alta. Dar eu unul nu-i plâng. NU! N-am de ce. La ce dobânzi de neam prost au băgat acolo… Chiar stau şi mă întreb care erau de fapt nebunii. La ce să te aştepţi când dai credit doar cu buletinul, la dobânzi de 30, 40, 50%? Păi, când omul vede că frigiderul îl costă de trei ori mai mult, face pe nebunul şi nu mai plăteşte.

Acum IFN-urile plătesc prostia. Propria prostie. Păi dacă l-au văzut pe omu` cu halatu` că prezenta simptome de comportament deviant trebuia să-l bage în cămaşă de forţă şi să-l trateze. Nu să-i dea credit.