Egalitate de gen? Sociopaților, ce aveți cu gravidele?

Moise Guran

Dacă ai o firmă și nu ești acel tip de patron care le impune oamenilor să se căsătorească, să facă copii sau să trăiască după orarul îngust al firmei tale, în mod sigur ai bani mulți de luat de la stat. Mulți, mulți! Asta pentru că deși proclamă ipocrit protecția socială, cel mai des statul român o face pe banii altora, pe care apoi uită să îi mai dea înapoi. În cazul gravidelor, mecanismul este următorul – concediul medical (126 de zile, adică patru luni) este plătit de patron în contul statului, iar acesta trebuie să-și recupereze apoi banii de la Fondul Național de Sănătate (CNAS). Ei bine, să ridice mâna cine a avut gravidă în firmă în ultimii trei ani și a mai recuperat banii ăia.

Întâi să vă relatez un dialog halucinant. S-a întâmplat să aflu cu ocazia unui astfel de fericit eveniment – o colegă pleacă în concediu de maternitate, iar contabila firmei a prins ocazia să mă tragă de mânecă (că-s patron, sau ce dracu sunt) și să-mi zică:

…Dar știi că nu am recuperat încă banii pentru concediul celeilalte gravide… avem de luat vreo 20 de mii de lei de la stat.
Care? zic eu mirat, că n-am mai avut colege în maternitate, hăt-hăt! de vreo patru ani, de pe vremea când lucram pentru TVR!
Exact, zice doamna contabilă! De atunci! A fost în maternitate în 2015, s-a întors în 2016, speram să recuperăm banii cel mai târziu în 2017. Între timp, fata nici nu mai lucrează la noi.
Păi, zic, și nu putem compensa cu statul?
Nu, legea nu mai permite compensarea. Pur și simplu faci cererea la Casa de Asigurări de Sănătate și aștepți să ți-i dea.

Îmi trece prin cap un gând care-mi provoacă deja grețuri… Pun mâna pe telefon și încep să sun pe la mai multe firme, corporații din alea mari, cu mii de angajați. Să văd, la ele care e situația. Răspunsurile sunt șocante. Unele au milioane de luat de la stat, altele doar sute de mii de lei, numai pentru concediile de maternitate plătite angajatelor. Și pentru concediile medicale, în general, căci mecanismul este același. Și, dacă prin București mai găsești câte o firmă care a mai recuperat câte ceva, căci banii se dau din bugetele defalcate ale Caselor Județene de Sănătate, în teritoriu e dezastru! Ce te faci dacă ești Dacia (la ei n-am întrebat) și ai de luat de la Casa Județeană Argeș? Încerc să aflu câți bani are de dat statul înapoi firmelor doar pentru concediile de maternitate ale doamnelor din România. Nu există această statistică, că e descentralizare.

Fac un calcul simplu – în România sunt anual cam 190 de mii de nașteri. Bine, nu toate doamnele sunt angajate, dar cele mai multe sunt. Înmulțim 190 de mii cu, să spunem o medie salarială de 2000 de lei și cu patru luni. Rezultă 1,5 miliarde de lei, pe an. Dacă statul nu a mai plătit de trei ani (dar înțeleg că a mai plătit, pe ici pe colo) suma ajunge la 1 miliard de euro. Bani pe care trebuie să-i înapoieze firmelor pentru concediile medicale ale angajatelor gravide. Estimarea mea este că deja acest stat falit datorează firmelor cel puțin 2-3 miliarde de lei, numai pentru concediile medicale ale gravidelor, din ultimii trei ani.

Dar nu falimentul statului român mă interesează pe mine acum, nici neseriozitatea acestuia, ci mecanismul împins înapoi în societate prin această ticăloșie… Dacă ești, nu corporație (că alea au și o politică de personal mai occidentală, dar și avocați și putere pentru recuperarea banilor de la stat), dar dacă ești un mic patron, să zicem unul cu un atelier de croitorie, sau cu o făbricuță de confecții… atunci ce faci?

După ce acumulezi niște sute de mii de lei luați de la stat, este că nu-ți mai vine să angajezi femei tinere, fertile, dornice de căsătorie și de făcut copii, care în mod inevitabil te vor băga în blocaj financiar din cauza acestui stat iresponsabil? Ba, chiar, dacă mai iei în calcul și practica frecventă, de a-ți trimite un control de la Inspecția Muncii ori de câte ori faci dosarul unei gravide, pe bune, ajungi tu, ca patron, un sociopat.

Dar nu! Sociopații sunt acești nebuni, ipocriți, care nu înțeleg că acest gen de iresponsabilitate induce patronilor un comportament discriminatoriu, pe termen lung. Femeile nici nu știu ce problemă au. Ele primesc banii, dar constată că își găsesc mai greu de muncă. Iar acest tip de comportament se schimbă în ani de zile, cu implicații inevitabile asupra natalității în România.

În timpul ăsta, ipocritele pământului se întrec în declarații privind egalitatea de gen, organizațiile de femei… Ia hai să le scoatem puțin în față, că înțeleg că au de gând să o vireze familist la congresul ăsta.

Vasilica Dăncilă, premier al României… a fost pe punctul să oblige firmele să angajeze un om care să verifice dacă nu sunt cumva discriminate femeile la serviciu. Doamna Dăncilă este responsabil direct de bugetul acestei țări dar, bag mâna în foc, habar nu are de această problemă. Spune ceva doamna Vasilica! Ridică-te în picioare la Congres și fă-ți autocritica! Dă-ne un semn că știi de problemă, cel puțin! (Click aici pentru cuvântul sociopat, dacă nu știți ce înseamnă.)

Olguța Vasilescu, ministrul Muncii și al Justiției Sociale. Doamna Vasilescu este probabil cea mai vinovată, căci, împăunată cu creșterea salariilor bugetarilor și creșterea pensiilor, Olguța Vasilescu a manifestat în repetate rânduri dezinteres pentru gravide. Mai întâi a plafonat indemnizațiile pentru creșterea copilului, apoi a explicat că patronii fură banii muncitorilor dacă nu mai vin cu bani pentru creșterea salariului minim pe economie (datoriile astea ale statului către firme sunt costuri salariale, madam!) iar apoi a inclus uriașele contribuții rezultate în urma transferului, în indemnizațiile medicale, diminuând cu până la 12% banii gravidelor. Situația a fost corectată, în urma articolului publicat aici, prin ordonanță de urgență, dar m-am uitat prin bugete și am observat că la capitolul Asistență socială pentru familie și copii, din Fondul Național de Sănătate, suma a scăzut de la 500 de milioane (oricum foarte puțin) în 2016 la 8 milioane de lei în 2018! Deci acesta este prețul majorării salariilor bugetarilor? Cum să spui că asta e o greșeală, când e bugetată ca atare? Iar dacă atunci o suspectam de incompetență pe doamna Vasilescu, acum nu mai cred asta, sunt prea multe întâmplări, cred că, din rațiuni pe care nu le înțeleg, Olguța Vasilescu urăște femeile gravide.

Ultima, dar nu cea din urmă, Gabriela Firea, cea mai mamă dintre mamele politicii din România, o dă cu familia și cu copiii în sus și-n jos, a mers atât de departe, dacă vă mai amintiți, încât în campania electorală din 2014 l-a acuzat pe Klaus Iohannis că nu e chiar un om complet, că nu are copii. Gabriela Firea dă ipocrit o primă de 2500 de lei bucureștenilor care se căsătoresc (au ajuns să vină din tot sudul României și să-și facă mutație pe București tinerii care se căsătoresc, aviz! primăriilor care ar dori să facă la fel), este reprezentanta femeilor pesediste, apără egalitatea de gen și candidează la congresul de sâmbăta asta în numele femeilor. Gabriela, uite, ți-am furnizat muniție! Ridică-te în picioare și proclamă problema! Femeile rămân fără slujbe în România din cauza faptului că guvernul vostru a apăsat cu atâtea majorări salariale bugetul statului, încât banii pentru gravide nu-i mai recuperează nimeni!

Dați filmul înapoi și revedeți politicile publice ale acestui partid. Au făcut legi pentru infractori, au eliberat violatori din pușcării doar ca să scape și ai lor (Parchetul București a confirmat ieri faptul că autorul agresiunii sexuale asupra unei fetițe de 13 ani, pe 1 martie, într-o scară de bloc din Sectorul 2, a fost eliberat pe Recursul Compensatoriu al lui Tudorel Toader). Acum, reiese clar, urăsc gravidele și le-au sacrificat pe altarul mitei pentru electoratul propriu! Măi, sociopaților! Distrugeți România! La ce rămâne după voi nu vă mai gândiți? Ne va lua un cincinal să corectăm o astfel de problemă. Poate un deceniu să ștergem prejudecățile patronilor față de angajatele femei. Înfiorător!