Amurgul bufonilor, amurgul conspiraţiilor
La intervale aproape regulate de timp comunităţile umane îşi ucid zeii. Îi pregătesc de amurg iar apoi îi scuipă fără nici un fel de scrupule. Aţi văzut bucuria oamenilor strânşi la Roma să serbeze demisia lui Berlusconi? Ok, dacă şi Berlusconi era un zeu, era sigur unul dintr-o operă bufă, dar cine l-a ridicat la acest rang pe cel căruia italienii îi spun astăzi bufonul? Nu cumva tot ei, italienii, cei care acum l-au scuipat?
Acum uitaţi-vă puţin prin Europa. Uitaţi-vă şi la noi în ţară. Nu vi se pare că toată Europa este plină de bufoni-conducători, oameni care au sedus masele tocmai prin simplitatea mesajului lor, pentru ca apoi să le dezamăgească, sărăcindu-le? Presa a observat foarte corect faptul că, şi în Italia, şi în Grecia, au fost numiţi la conducerea ţării doi membri ai Comisiei Trilaterale. De aici şi până la speculaţiile referitoare la faptul că uite guvernul din umbră devine guvernul din faţă n-a mai fost decât un pas. Bine dar ce înseamnă guvern din umbră? Dacă era un guvern care conducea lumea din umbră ce motive avea să iasă la suprafaţă? Dacă nu conducea lumea dar vroia acest lucru, credeţi că nişte lideri-bufoni precum Berlusconi i-ar fi putut opri?
Mugur Isărescu, la rândul său un membru al Comisiei Trilaterale spune acum două-trei luni că teoriile conspiraţiei legate de criză sunt pur şi simplu aberaţii şi că nici în acele întâlniri ale Trilateralei nu ştie nimeni ce va urma. Nu există adică un plan prestabilit al crizei. La drept vorbind asta este vestea proastă. Şi noul premier al Italiei şi cel al Greciei sunt oameni bazaţi, specialişti cu experienţă, personalităţi care îşi vor sacrifica probabil imaginea personală prin decizii dure, nepopulare prin care îşi vor repune poate naţiunile înapoi pe o traiectorie corectă. Acest gen de reformă politică este necesară în toată Europa, indiferent că este vorba de membri ai Trilateralei sau nu. Teoriile conspiraţiei mondiale au fost probabil inventate tocmai de politicienii populişti, de specialiştii în conspiraţii mici, locale, mai plastic numite de noi românii şpăgi de partid. Până una alta doar acestea din urmă au adus naţiunile în pragul sclaviei financiare.
