Tănăsescu iese la încălzire

de Moise Guran

În mediile politice se agită din nou spiritele. Cu puţin timp înainte de Convenţia la care candidatul Emil Boc îşi va disputa şefia partidului de guvernământ cu Vasile Blaga, premierul Emil Boc va proclama ieşirea din recesiune printr-o creştere economică pe primul trimestru. Cam subţirică, dar totuşi creştere. Mai departe cel mai probabil candidatul Boc va câştiga şefia PDL şi îl va elibera de sarcini pe mult prea greu încercatul premier Boc. De aici încep pariurile căci în mediile politice sunt acum vehiculate două nume pentru succesiunea lui Boc la Palatul Victoria. Primul este cel al lui Mihai Tănăsescu, trimisul României la FMI, fost ministru de Finanţe în vremea lui Adrian Năstase şi un profesionist căruia greu i se poate reproşa ceva. Al doilea, cu şanse mai mici şi păstrat mai degrabă ca variantă de rezervă este cel al lui Valentin Lazea, economistul şef al BNR.

Interesant este faptul că schimbarea primului ministru reprezintă o variantă pe care doar Traian Băsescu ar putea-o dori. Cei din PDL nu vor nici în ruptul capului să audă de un tehnocrat la cârma banilor cu un an înainte de alegeri, dar probabil nu vor putea vota împotriva lui. Cei din Opoziţie au tot interesul ca Emil Boc să rămână la guvernare căci el este adversarul politic perfect. În plus, cei de la PSD nici nu ar putea să vocifereze prea mult împotriva lui Mihai Tănăsescu, fost vicepreşedinte al acestui partid. Pentru Traian Băsescu aducerea fostului ministru al PSD la cârma ţării ar fi probabil o lovitură de maestru. Chiar dacă nu este un lider foarte cunoscut în rândul maselor largi, Tănăsescu poate deveni popular exact pe valul de aşteptare pe care populaţia îl are acum. Toată lumea s-a săturat de criză şi toată lumea asociază criza cu imaginea lui Emil Boc.