Sandero, mai ieftin afară

de Moise Guran

Să vinzi Dacia în România mai scump decât în Germania sau decât în Bulgaria este o adevărată crimă de marketing. Compania românească patronată de francezi a recepţionat această ştire ca pe un pumn în plex, căci ea a făcut imediat ocolul mediilor de informare din ţara noastră. Xenofobia latentă românească trebuie să se fi reactivat imediat căci Dacia este maşina noastră iar profitul e al lor, al francezilor.

Ştirea corectă sună însă cam aşa – Dacia vinde cel mai ieftin Logan şi cel mai ieftin Duster în România, în vreme ce Sandero şi MCV-ul au preţuri mai bune în Germania, Spania şi Italia. Ştiţi cu cine se bate Sandero acolo? Cu Mini de la BMW, cu Peugeot 207 dar a reuşit să depăşească Volkswagen Polo, Opel Corsa şi Renault Clio. Nici o comparaţie pe preţuri nu poate fi suportată dar cum vă imaginaţi că neamţul, spaniolul sau italianul ar putea altfel prefera o maşină românească în faţa uneia germane sau franţuzeşti?
Acum să privim lucrurile şi dinspre România. Aici la noi Loganul este campion dar el nu se bate cum ar fi firesc cu Hyundai Accent ci cu BMWurile şi Volkswagenurile aduse la second din vestul Europei. În schimb MCV-ul se vinde doar pentru flotele unor firme iar Sandero e mai rar pe străzile noastre decât BMW-urile X5.

Fiecare producător de maşini îşi face strategii diferite de profit pentru fiecare piaţă în parte. În final nu contează câţi bani scoate Dacia doar din vânzarea de Logane sau doar de Sandero în România ci cât rămâne profitul per total.

Şi mai este ceva. România are printre cele mai mari taxe din Europa la vânzarea de maşini şi vânzarea lor la export este mai avantajoasă decât la intern.

Francezii n-au nici o vină pentru asta.