Să ne fie milă de dictatori?

de Ionuţ Văcaru

Fostul preşedinte Egiptean, Hosni Mubarak, zace într-un spital din Sharm el-Sheikh. Însă nu e singur. E vizitat în salon de anchetatorii noii justiţii egiptene, iar jos, în stradă, sub fereastră, pâlcuri mici de revoluţionari îi cer moartea în miez de noapte. Cam ăştia sunt toţi. Probabil că l-ar fi vizitat şi fiii săi dacă nu ar fi fost la închisoare.

După 30 de ani de domnie, bătrânul Mubarak, acum în vărstă de 82 de ani, îşi aşteaptă moartea. Nici nu mai contează dacă va muri de mâna celor care l-au dat jos de la putere, sau dacă va muri de bătrâneţe exilat în propria sa lume, a iluziilor pe care tocmai el şi le-a construit.

Ar trebui să ne fie milă de Mubarak? Ar trebui să le fie milă egiptenilor de Mubarak?

Omul ăsta a reuşit să se menţină la putere atâta vreme eliminându-şi cu talent toţi inamicii care i-au stat în cale. În timpul revoluţiei, când a văzut că scaunul i se clatină nu a ezitat să se folosească de forţă pentru a potoli spiritele. Sute de oameni au fost ucişi. Acum, Mubarak le spune anchetatorilor că nu el i-a ucis. Că el nu a ordonat intervenţia în forţă. Că nu el a comandat acele brigăzi de călăreţi loiali puterii care şi-au făcut apariţia în acele zile în piaţa Tahrir. Poate că spune adevărul. Poate că susţinătorii lui Mubarak au acţionat singuri, vărsând sânge pentru că aşa au înţeles ei că trebuie să apere Egiptul. Şi totuşi, Mubarak ar fi putut să oprească vărsarea de sânge dacă voia. Era de ajuns să le spună brigăzilor loiale să înceteze cu violenţele. Nu a făcut-o. Bilanţul total al revoluţiei egiptene: 800 de morţi. Se apropie de revoluţia noastră din 1989.

Familiile celor morţi cer să se facă dreptate. Cer pedepsirea drastică a Dictatorului Mubarak. Însă Dictatorul Mubarak nu mai există. A murit în acea zi în care şi-a pierdut puterea. Acum, mai trăieşte doar omul Mubarak, care nu e nimic altceva decât un bătrânel internat într-un spital. Doctorii egipteni care îl tratează au infirmat zvonul conform căruia ar fi suferit un atac de cord în timpul interogărilor. Spun însă că e atât de afectat din punct de vedere psihic încât nici să mănâce nu mai poate. E de înţeles pentru un om care s-a crezut faraon timp de trei decenii şi s-a prăbuşit în doar câteva săptănâni.

Pentru Mubarak pierderea puterii este pedeapsa cea mai dură.