Disturbing Libia

de Moise Guran

Deci de câte ori intră şi francezii într-o bătălie iese o  bulibăşeală de nu mai înţelegi cine cu cine şi împotriva cui. Ieri, avioanele franceze au deschis ostilităţile într-un gest mai degrabă de mândrie. Logic era ca Tomhawkurile americane să tragă primele în antiaeriana libiană dar atunci lumea ar fi înţeles că e o operaţiune americană. Cum de altfel şi este. Dar francezii şi-au aşezat avioanele în faţa rachetelor într-un gest foarte politic, asigurându-se că toată lumea ştie că ei au atacat primii şi că ei sunt răi. Foarte deştept, Obama scoate castane din foc cu mâinile altora mai fraieri şi mai frustraţi. Mai zice cineva de Sarkozi că e pitic?

Apoi s-a produs altă chestie urâtă. Arabii au fost cei care au iniţiat cererea către ONU de no-fly zone asupra Libiei. A doua zi după bombardament Liga Arabă a dat un comunicat din care înţelegi că nu se aştepta ca americanii să bombardeze Libia şi că ei au înţeles altceva prin no-fly-zone. Laureatul Nobel pentru pace, Barak Obama, are şi el acum tendinţa să înţeleagă altceva, în vreme ce Sarkozi vorbeşte de-a surda de schimbarea lui Gaddafi, iar un oficial european a confirmat faptul că trupele britanice SAS şi SBS sunt deja în Libia, pregătite să ia parte la operaţiuni.

Din toate astea rezultă că unii au înţeles că Gaddafi trebuie doar speriat, alţii că trebuie doar bombardat, iar alţii că trebuie în final călcat în bocancii infanteriştilor.

După primele raiduri, în care se presupune că cel puţin o parte a defensivei antiaeriene din Libia a fost scoasă din funcţiune, lucrurile s-au oprit. Gaddafi distribuie arme cetăţenilor şi a intrat în Misrata, în vreme ce la Benghazi(unde francezii s-au angajat împotriva unor vehicule militare loialiste) asaltul final mai aşteaptă. Totuşi şi unii şi alţii ştiu că ar fi o greşeală ca avioanele occidentale să patruleze fără motiv concret prin spaţiul Libiei căci e la mintea cocoşului faptul că Gaddafi trebuie să mai aibă ceva sisteme antiaeriene puse din vreme la adăpost.

Singurul scenariu care poate duce la încetarea acestui război este unul prin care forţele rebele sunt înarmate de Aliaţi şi-l înving pe Gaddafi. Or asta va fi greu, va dura cel puţin câteva luni, timp în care Aljazeera va transmite reportaje dramatice cu oameni morţi în raidurile aliate şi s-ar putea ca lumea arabă să se regrupeze. Cum? Păi când au fost ei cei mai uniţi? Când au fost împotriva americanilor sau împotriva Israelului. Chiar aşa, nu vi se pare că Israelul e prea absent din poveste? Are altele pe cap. Relaţiile dintre Israel şi Egipt sunt tot mai reci şi, zic eu, e o chestiune de timp până când armele iraniene vor trece liber prin Egipt către Gaza.

Un pic mai încolo, Arabia Saudită şi Iranul se uită urât una la alta, şi îşi aruncă înjurături peste Bahrein.

Vă place acest tablou? Zici că au intrat dracii în toţi. Şi eu chiar încep să cred povestea lui Gaddafi cu AlQaida. E probabil singura căreia îi place o lume arabă în flăcări.

Băsescu avea dreptate. Îmi pare rău că mamaia Merkel nu a fost mai categorică în acest sens. Occidentalii nu ar fi trebuit să intervină nicicum în Libia.