Periculoasa zi de 9 Mai. Anul ăsta e ziua sevrajului de putere, la ruși

9 Mai este o dată din calendar extrem de importantă pentru rusul de rând. În capul său, 9 Mai nu este doar Ziua Victoriei în ceea ce el învață la școală că se numește Marele Război de Apărare a Patriei, 9 mai este și ziua de naștere a URSS-ului militarist ca super-putere globală. Practic, de aproape 80 de ani, pe 9 Mai, generații și generații de ruși nu s-au îmbătat doar cu vodcă, ci și-au anesteziat lipsurile și cu această putere proiectată la defilarea rachetelor (de la un punct, nucleare și intercontinentale) prin Piața Roșie, de ceea ce el numește Ruski Mir (Rусский Mир). În traducere asta înseamnă Lumea Rusă, un concept de ordine imperială după modelul Pax Romana. Firește, la fel ca la romani, mir mai înseamnă în rusă și pace. 

Pe măsură ce se apropie ziua de 9 Mai, cresc riscurile ca războiul din Ucraina să atingă un apogeu, un moment poate chiar mai dramatic decât ce s-a întâmplat până acum. Rusia a intrat în a treia lună de “operațiune specială”, deja nu mai este nici pentru ruși un secret că ceea ce se întâmplă acolo nu e o vrăjeală de operațiune cum a tot zis Putin, e un război în toată regula, unul care nu merge deloc bine pentru ei. Și, mai ales, nu merge bine pentru orgoliul “sufletului rus”, nuclear, hipersonic și intercontinental.

Dar aici ar trebui poate ca noi ceilalți să înțelegem o diferență culturală importantă – pentru Rusia, nu pagubele materiale sau umane contează, așa cum ar putea conta pentru altă națiune a lumii. Putin știe că, pe 9 Mai, trebuie să livreze ceva teritorial, indiferent de numărul victimelor. Orice altceva decât restul lumii ar înțelege prin pace, adică o retragere a trupelor sale de pe teritoriul Ucrainei.

Acum nu mai este niciun dubiu că Rusia a vrut să cucerească toată Ucraina și că n-a reușit. Retragerea de la Kiev și concentrarea pe Donbas și pe sudul Ucrainei pare a fi avut sensul de a le asigura (și rusului de rând și lui Putin) un fel de victorie, fie ea și limitată, în sensul de cucerire teritorială, până pe data de 9 Mai 2022. Dar schimbarea de strategie a avut loc acum mai bine de o lună (pe 29 martie) și de atunci… nimic. După violuri, crime, torturi și orașe arate cu katiușa, “eroica” Armată Rusă s-a concentrat pe Donbas unde a cucerit Izium, un orășel mai mic decât Zalăul, și își consumă resurse monstruoase fără a putea cuceri niște sătuce din Donbas.

Am citit acum câteva zile pe CEPA un articol care m-a contrariat. Susține că Armata Rusă este foarte nemulțumită de renunțarea la obiectivul de cucerire totală a Ucrainei și de concentrare pe Donbas și Sudul Ucrainei, un obiectiv stabilit, fără dubiu de Putin. Or, ceea ce s-a întâmplat după acel moment (de acum o lună) este că frontul a avansat foarte puțin, iar Armata Rusă este măcinată în sud și est la fel de metodic cum a fost și în jurul Kievului până s-a retras.

Atenți probabil să nu provoace un atac cu arme nucleare tactice, ucrainenii preferă (încă) să nu deschidă o ofensivă decisivă împotriva rușilor din teritoriile cucerite, deși acum ucrainenii au mai multe tancuri, artilerie și chiar aeronave decât aveau în urmă cu o lună. Îi toacă treptat, lăsându-i pe ruși să atace și așteptându-i în ambuscade bine gândite, bine documentate (fără dubiu, cu sprijinul informativ NATO), ajutându-i să se înece singuri în neputință și în lipsurile din ce în ce mai mari (așa cum ar fi epuizarea rachetelor de croazieră), provocate și de sancțiunile economice. 

Orice strateg sănătos la cap ar prefera acum o înghețare a frontului, o pauză operațională de cel puțin câteva luni pentru refacerea trupelor, de aceea și spun că m-a contrariat articolul de pe CEPA. Dacă militarii ruși ar fi preferat să lupte pe un front de câteva mii de kilometri când ei nu-s capabili să urnească unul de câteva sute de kilometri, atunci aceia nu sunt militari ci politruci. În realitate, ei probabil nici acest front mai mic nu l-ar putea apăra și ar fi constrânși să se retragă dacă ucrainenii ar deschide o ofensivă mai serioasă. Acest lucru este demonstrat de modul în care ucrainenii îi împing de lângă Harkov, amenințâdu-le acum liniile de comunicații spre Izium și desfășurând la ordinea zilei atacuri și sabotaje în regiunile ruse Kursk și Belgorod.

Nu numai că aceste atacuri pe teritoriul Federației Ruse umilesc o dată în plus antiaeriana și aviația rusă, după scufundarea Moskva și retragerea de la Kiev, dar ele ajung și la “sufletul rus” căruia i se spune zi de zi și ceas de ceas că nu Ucraina cu elicopterele, rachetele și avioanele sale din era sovietică, ci NATO provoacă aceste daune vajnicei Armate Ruse.

Acesta este contextul în care, de săptămâna trecută rușii au deschis de facto un război hibrid în Transnistria. În afara unor atacuri atât de kaghebiste că nu lasă niciun dubiu privind autorii lor, populația zonei separatiste a Republicii Moldova este bombardată cu informații privind iminența unui atac ucrainean. Ieri, The Times a publicat o știre potrivit căreia rușii ar fi luat deja decizia invadării Moldovei (nu doar a Transnistriei), pentru a putea ataca Odesa dinspre vest. Deși din punct de vedere politic și chiar militar (o să scriu un articol separat despre asta) invadarea Moldovei ar fi în acest moment o nerozie, după seria fără sfârșit de nerozii făcute de Armata Rusă în acest conflict, nici chiar sobrul institut american ISW nu mai exclude complet o astfel de posibilitate.

Să fie aceasta surpriza pe care Vladimir Putin o pregătește sufletului rus pentru data de 9 Mai – invadarea Moldovei și un asalt fulger asupra Odesei? Sună la fel de nebunesc precum atacul asupra Kievului, dar, la fel ca atunci, am totuși sentimentul că ceva-ceva s-ar putea întâmpla acolo.  

Sau s-ar putea ca Vladimir Putin să transforme Ziua Victoriei din acest an într-o zi de mobilizare generală. Deși această idee a fost puternic vehiculată în ultimele zile, ea intră totuși cumva în contradicție cu pregătirile (Nazi-style) pentru parada din Piața Roșie. De ce ai mai face paradă dacă tu chemi poporul la luptă? Paradele se fac după victorie, nu înainte. Dar cine mai înțelege “sufletul rus”? Sau nebunia lui Putin, un împărat “genial” atât “de gol” după cele două luni de război…

Ideea că ceva se va întâmpla până pe acest 9 mai a fost lansată inițial de ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, care a spus că probabil Putin va declara oficial război Ucrainei, pentru a putea decreta mobilizarea generală. Wallace a precizat ulterior că nu are în acest sens informații furnizate de serviciile secrete, dar un consilier al președintelui Zelenski a amplificat această idee, argumentând că o astfel de mișcare ar face un apel la solidaritatea poporului rus, având ca inspirație Marele Război și simbolistica zilei de 9 Mai, de care “sufletul rus” este foarte atașat. Totuși, o mobilizare generală ar fi mai degrabă un gest politic de fandare, un mod în care Putin, pentru că nu poate livra victorie, ar recunoaște impasul și s-ar salva (temporar) pe sine de la responsabilitatea lui, pe ideea că “decât între noi să ne certăm, mai bine într-un război cu toții să jucăm!” Bine jucat, un astfel de apel la solidaritate în momente de cumpănă poate alimenta cumva setea de putere a rușilor, dar pe termen scurt. Pe front, mai mulți recruți ruși n-ar aduce probabil o mare diferență operțională și, oricum, ei ar avea nevoie de câteva luni de pregătire înainte de a intra efectiv în luptă.

Din punct de vedere juridic, declararea oficială a războiului și decretarea mobilizării generale, ar mai putea avea un sens – crearea cadrului de decizie pentru utilizarea armelor nucleare tactice. Deși Rusia, ca țară, în continuare nu este amenințată nici de Ucraina, nici de NATO, nici de nimeni în afara propriilor conducători, Putin îi repetă rusului de rând că ei doi sunt înconjurați și că de fapt NATO îi atacă deja prin intermediul Armatei Ucrainene.

Propaganda de stat duce o campanie deșănțată prin care îi bagă rusului în cap că Putin va trebui să folosească arme nucleare. Asta pentru că, de fapt, la ritmul la care rămâne fără trupe și fără tancuri, în curând Armata Rusă nu numai că nu va mai fi capabilă să înainteze, ceea ce oricum nu prea reușește, dar nu va putea nici măcar să înghețe frontul, să mențină adică teritoriile deja ocupate. Acela va fi probabil momentul de cumpănă, în care utilizarea demonstrativă a uneia sau mai multor arme nuclerare tactice (de mică amploare) ar putea intra între opțiunile nebunești ale unei Rusii complet razna, aflată în sevraj după ce beția puterii sale militare s-a dovedit a fi apă chioară.