Vaccinare și Factorul Timp (II). Mentalitatea de turmă nu ajută la imunizarea de turmă.

Moise Guran

Deși noi toți ne credem o țară și o națiune, adevărul simplu și inevitabil este că în România sunt mai multe țări, mai multe categorii de populație, fiecare răspunzând la stimuli diferiți și înțelegând într-un mod destul de greu de încadrat în grupuri țintă modul în care eul individual se raportează la comunitate, cu atât mai mult la națiune pe ansamblu. Am avut și încă avem probleme cu conștientizarea pericolului coronavirusului, cu impunerea purtării măștilor și a restricțiilor epidemice, situații în care individului i se cerea să NU facă ceva, cu atât mai dificil este să convingi pe cineva să FACĂ ceva (sau să impui, nici nu avem o lege care să impună și, cumva, simt că e mai bine că nu o avem). Vaccinarea presupune un efort chiar mai mare decât mersul la vot, un alt efort național, exercitat o dată la patru ani și la care rareori procentul mobilizării trece de 40%. Deci, cum o să procedăm în momentul (foarte apropiat, la câteva zile distanță) în care vor fi mai multe vaccinuri decât doritori să se vaccineze, iar noi avem nevoie de 70% din populație, care să acționeze în următoarele patru luni, pentru a opri virusul?

Înainte de a vorbi despre cum fiecare dintre aceste grupuri trebuie țintite diferit pentru apărarea comună (singura posibilă) în fața unei epidemii care durează deja de un an și pentru a cărei oprire, am explicat în articolul precedent, factorul Timp este critic alături de vaccinare, vă recomand să citiți interviul acordat de profesorul de psihologie Daniel David pentru Spotmedia. Autorul cărții Psihologia Poporului Român, o lucrare de referință, unică prin amploarea studiilor făcute pentru determinarea modului în care gândesc diferitele grupuri de români, explică de ce accesibilitatea vaccinului anti-Covid este mai importantă decât predica popii din biserică.

Premierul Cîțu a făcut apel la preoți, dar Daniel David spune că dacă nu e și cineva care să facă vaccinul la ieșirea din biserică, îndemnul preotului, presupunând că ar fi, nu are mare eficiență. O altă chestiune, mult mai discutabilă, pe care a făcut-o premierul Cîțu, este promisiunea de a nu impune niciun fel de diferențe între cei care se vaccinează și cei care refuză vaccinul. Dar…

Este corectă, legală, posibilă, viabilă introducerea unui tratament diferențiat pentru vaccinați față de nevaccinați?

Bineînțeles! Cu condiția să nu desființeze drepturi fundamentale. Acestea pot fi îngrădite, temporar, cu unele excepții. Adică poți de exemplu să restricționezi dreptul unui nevaccinat să meargă la mall, dar nu la supermarket sau la piață, situație în care nu s-ar mai putea hrăni. Nu îl obligă nimeni să se vaccineze, dar nici nu i se poate permite să îi pună în pericol pe alții. Cei vaccinați sunt mai protejați de infecție, dar interdicția nu pe vaccinați îi protejează ci tot pe cei nevaccinați. Nu te obligă nimeni să te vaccinezi, dar, e pandemie, trebuie să respecți reguli de sănătate publică, care, firesc, celor vaccinați nu li se mai aplică!

Așadar unei persoane nevaccinate i se pot impune interdicții în toate locurile neesențiale (mall-uri, cinematografe, restaurante, concerte) ce presupun aglomerări publice. Nu și în parcuri, nu în supermarcheturi, farmacii, benzinării. Este discutabil dacă în hoteluri i se pot impune restricții, având în vedere că asta ar limita în mod obiectiv libertatea de mișcare, dar în mod cert nevaccinaților li se poate impune interdicția de a se caza în pensiuni (locuri de cazare mai mici și susceptibil mai aglomerate), cu condiția să aibă acces la hoteluri. 

Cum se poate face acest triaj? Foarte simplu, o să vedeți foarte curând, în baza unei aplicații care probabil va fi autorizată de Comisia Europeană pentru călătoriile transfrontaliere. Atâta doar că, fiind vorba de o limitare a exercițiului unor drepturi, aceasta poate fi decisă doar prin lege (Art 53 din Constituție). Deci guvernul poate propune, dar parlamentarii trebuie să se facă și ei utili. Probabil dezbaterile vor fi aprinse și în societate și în parlament, dar altă cale nu este. Pe de altă parte, mi se pare de bun simț, o astfel de măsură ar convinge suficienți tineri din mediul urban să nu mai aștepte cu vaccinarea. 

Intenția premierului Cîțu de a lăsa restaurantele deschise în caz de incidență epidemică mare în localitățile cu rată de vaccinare mare mi se pare mie că supraevaluează atașamentul românului de cârciumă și va avea totuși o eficiență mică. Să nu uităm, sensul acestor măsuri nu este popularitatea cuiva, nici aruncarea responsabilității pe patroni, ci convingerea unui număr cât mai mare de oameni să se vaccineze. 

Pe de altă parte, în mod evident, restricția de a merge în mall sau chiar la restaurant (cârciuma sătească) va avea un impact mic în lumea ruruală, deci acolo măsurile trebuie să fie diferite decât cele din urban.

În mediul rural, cei mai eficienți mobilizatori de mase sunt primarii.

O dovedesc alegerile locale, cu prezențe la sate cuprinse între 60 și 120%. De ce nu s-a gândit guvernul să apeleze în primul rând la primari? Pentru ce dracu plătim autorități locale, pentru ce le-am vaccinat cu prioritate de “esențiali” dacă într-o situație de criză sanitară majoră nu te poți baza pe ele? 

Singur, popa din sat poate nu va reuși, poate nici medicul de familie nu va reuși (scriam într-un articol precedent despre implicarea lor, între timp s-a rezolvat), poate nici primarul nu va reuși singur, dar toți trei la un loc au o mare șansă, să o recunoaștem! Oricum, nici caravanele de vaccinare pe care vrea guvernul să le facă nu prea au șanse de reușită dacă primarul nu mobilizează lumea, dacă medicul de familie nu face un necesar și o recomandare, iar preotul satului nu dă el însuși exemplul suprem, mergând primul la vaccinare. 

Dar dintre toți acești factori de influență, dovedit ca eficient este doar primarul. Adevărata întrebare este cum îi convingi pe primarii, foarte diferit colorați politic, să se implice cu aceeași tragere de inimă cu care aduc lumea la urne să-i voteze? Evident, cu bani! Așa funcționează cei mai mulți dintre ei.

Context. Marea majoritate a localităților rurale din România au bugete pe deficit și trăiesc din fondurile de echilibrare alocate din cota totală de TVA de către Consiliul Județean. Spre deosebire de orașe, la sate sunt firme puține cu angajați puțini, deci cotele defalcate din impozitele pe salarii sunt ca și inexistente ca sursă în bugetele locale. Cotele din TVA sunt și mai mici, deci închiderea sau deschiderea cârciumelor sau a magazinelor sătești nu face vreo diferență la bugetul local, nu este din punct de vedere financiar/fiscal ceva wow pentru primar. Așadar cheia vaccinării la sate este la Consiliile Județene, care de regulă dau fondurile alea de echilibrare pe apartenență și influență politică, șpăgi și alte mizerii care explică mult din subdezvoltarea unor zone din România. 

Ceea ce trebuie să facă guvernul este un mecanism de stimulare/premiere financiară a județelor care reușesc rate mari de vaccinare într-un interval de timp dat, prin redirecționare pe criteriu obiectiv (iar nu politic) a banilor către localitățile rurale care reușesc procente mari de vaccinare. Tehnic, acest lucru ar presupune o derogare legislativă (ce se poate da prin ordonanță) dar și o rectificare bugetară, care se face oricum acuș, în luna iunie. Dacă primarii răspund doar la stimulul financiar (și eu așa cred), atunci să-i dăm primarului ce-i al primarului – banul public, nene!

Poate ajunge vaccinul în toate satele și cătunele din România în două luni? Bineînțeles!

Sigur, vaccinarea oamenilor de la sate presupune, cum spunea și Daniel David, în primul rând accesibilitatea vaccinului. Adică echipe de vaccinare care să vină și să stea câte o zi întreagă într-o comună, să se adune lumea și să primească vaccinul. Eu m-am vaccinat într-un centru rural, vis-a-vis de primărie și, vă spun, nu e mare infrastructură de organizat. Cred că se poate.

Apoi, să facem un calcul… Sunt doar 2862 de comune în România. Puneți o medie de cinci sate, împărțiți la 60 de zile (două luni) și rezultă 238 de echipe medicale. Mai împărțiți o dată la 40 de județe și rezultă că șase echipe medicale (în medie) pe județ pot merge și rămâne o zi întreagă în fiecare din satele și cătunele României, în două luni. 

De fapt, nici nu cred că se poate altfel, totul este să priceapă cineva acolo sus că nu e suficientă trimiterea acestor echipe medicale, este nevoie și de o pregătire a populației prin conjuncția primar-medic de familie-preot. Ah, și să nu uit, egalitatea în fața legii presupune că nu poți să interzici celor nevaccinați de la oraș accesul în restaurante, dar să permiți celor nevaccinați accesul în cârciumile sătești. Faptul că cele mai multe astfel de cârciumi funcționează și ca magazine universale (vând pâine, hârtie igienică, produse de strictă necesitate) e însă problematică. 

Colectivismul românilor, o problemă greu înțeleasă la București

Psihologul Daniel David mai menționează încă ceva în interviul dat Spotmedia – colectivismul românilor. O noțiune mai complexă, pentru care trebuie să-i citești cartea ca să o înțelegi. E o trăsătură duală, care le permite celor mai mulți dintre noi să se detașeze de colectiv atunci când ceva nu le place (de ex. afirmația românii sunt hoți) dar și să se ascundă colectiv după elite care nu caracterizează în mod necesar individul (de ex. Olimpicii români sunt deștepți, rezultă că și eu sunt deștept, pentru că-s român). 

Despre vaccinare, David spune așa: “Nu suntem o comunitate, ci suntem într-o logică colectivistă, în care egoismul este destul de puternic, adică: mai întâi eu și apoi ceilalți, fără reguli, proceduri. Nu pe asta trebuie să mizăm. Mă întorc și spun că psiho-cultural să mergem pe mecanisme variate cu target pe grupuri diferite și acolo să ducem vaccinul la oameni.” 

Mai pre limba română, nu numai că o bună parte a românilor se duc cu turma în funcție de context, sau se ascund în ea, dar psihologul spune că sunt șanse slabe ca românii să priceapă vaccinarea ca pe un front comun pe care îl facem toți pentru a termina epidemia, așa cum poate te-ai gândi tu sau eu. Lor trebuie să li se proiecteze avantajul personal al vaccinării sau lipsa acestuia, în cazul nevaccinării. E atât de simplu și, totuși, atât de complicat. Practic, e singura trăsătură universală din afara bulei tefeliste, a celor care au ieșit ani de zile în stradă ca să apere idei abstracte. Putem să vorbim noi între noi mult și bine, nu vom convinge suficient de mulți români să se vaccineze. Asta e clar!

De aia spun – Cîțu a greșit nu numai când a creat orizonturi nerealiste legate de relaxarea de la 1 iunie (o greșeală în care văd că persistă, probabil din rațiuni de popularitate în PNL) dar a greșit chiar mai grav când a promis că nu se vor face diferențieri între vaccinați și nevaccinați, lăsându-i pe cei mai mulți dintre cetățenii țării fără un răspuns la întrebare “de ce m-aș vaccina (acum)?” Poate ție, mie sau lui Cîțu răspunsul ni se are evdent, dar pentru cei care nu vor să meargă în vacanțe în străinătate deocamdată nu este. Dacă domnul Cîțu va dori să își țină această promisiune probabil va da de gard și cu campania de vaccinare și cu șansa noastră de a trimite copiii, normal, la școală, în septembrie.