Ministrul profesorilor și Profesorul-președinte au apăsat pe un buton și au deschis școala. Puteau face mult mai mult.

Moise Guran

Sigur că numai părerea mea mai lipsea între toate opiniile exprimate despre deschiderea școlilor. Am preferat să nu mai zic nimic, de teamă că autoritățile s-ar putea răzgândi, că și așa nu păreau prea hotărâte. Noi toți știm că deschiderea școlilor va realimenta valul epidemic, dar mi se pare că decizia este una de mare responsabilitate și nu numai a politicienilor, deși ei sunt cei care și le asumă în final pe acestea. Ceea ce vreau să spun este că până acum noi toți ar fi trebuit să învățăm cum să-i protejăm pe cei mai vulnerabili (în special pe cei în vârstă) astfel încât să nu mai sacrificăm educația copiilor. Sigur că tensiunile din interiorul guvernului n-au ajutat pe nimeni, nici pe părinți, nici pe profesori, dar mai grav decât toate astea mi se pare că faptul că ele s-au suprapus peste imobilismul inacceptabil și imposibil al Ministerului Educației. Și al președintelui. Suspectez, dar fără dovezi, faptul că și președintele Iohannis a jucat un rol important în deciziile care s-au luat legat de deschiderea școlilor. Dacă este așa, domnia sa poartă inclusiv responsabilitatea deciziilor care NU s-au luat.

Faptul că ministrul Sănătății a fost din start reținut vis-a-vis de redeschiderea școlilor nu este surprinzător. Așa au fost cam peste tot responsabilii din sănătate. Dar noi toți, cei care avem copii, știm cât de grav le-a influențat psihicul pandemia și noi toți, de peste tot din lume, am pus presiune pe politicieni să facă cumva și să redeschidă școlile. Anul trecut, în cea mai mare parte a Europei ele nici nu s-au închis de tot, chiar dacă și acolo responsabilii din sănătate au avertizat că există corelații evidente între deschiderea școlilor și evoluția epidemică.

Și totuși, numeroși epidemiologi au spus încă de anul trecut că nu este foarte clar dacă cei mai mici dintre copii, cei din calsele I-IV, chiar transmit virusul, iar aceștia ar fi trebuit să meargă în continuare la școală. Dar atunci România avea campanie electorală și le-a închis, ca să poată face alegeri, o decizie care poate chiar n-a fost cea mai rea pentru cei în vârstă, deși pentru copii în mod sigur n-a fost cea mai bună.

Între timp însă au apărut noi tulpini, dintre care, cea descoperită de englezi (B.1.1.7), nu numai că circulă și la noi (nu știm cât, dar circulă), dar spun tot ei, englezii, pare că se transmite mai mult prin intermediul copiilor, fără a fi totuși date suficiente că aceștia dezvoltă și forme grave. Ceea ce tot este horror, știu, dar asta nici nu înseamnă că trebuie să ne luăm cu mâinile de cap și să ne isterizăm inutil.

Tocmai din cauza noilor tulpini, țări care ținuseră școlile deschise în toamnă (Germania, UK, Israel) au luat decizia să le închidă la începutul lunii decembrie și să le țină închise. Nu numai că îi afectează pe copii, nu numai că este mai virală (probabil are un timp de incubație mai lung) dar pare să aibă și o mortalitate mai mare la adulți.

Acestea sunt realități pe care nu le poți ignora, chiar dacă ai ținut școlile închise prea mult timp, iar acum ești presat de opinia publică să le deschizi. Cum spuneam, cel puțin eu, personal, nu pot critica decizia redeschiderii lor, chiar dacă știm toți că numărul infectărilor va crește.

Dar de ce dezbaterea se reduce la închidem/deschidem, ca și cum ministrul Educației, guvernul sau președintele ar fi doar niște portari care apasă pe un buton? Hai să vedem, puteau să facă mai mult decât să decidă închiderea sau deschiderea școlilor? Eu zic că puteau, dar nu pare că au vrut:

1. Vaccinarea cadrelor didactice. Am doar câteva lucruri de adăugat, față de ceea ce deja s-a spus despre asta. Sincer, am experimentat stări de greță profundă văzând câți “esențiali” s-au vaccinat. Am prieteni, tineri, cercetători, care au refuzat vaccinarea de jenă, considerând că sunt alții mai vulnerabili decât ei. Pe de altă parte, știu o grămadă de funcționari care au intrat în față la vaccinare (unii dintre ei făcuseră și boala și probabil aveau deja imunitate, dar nimeni n-a mai verificat asta, deși există o evidență a celor care și-au luat concediu de Covid) doar pentru că statul cretin român consideră pur și simplu că funcționarii (nu numai cei de la ghișeu, dar și cei care pot lucra de acasă) sunt “mai esențiali” decât profesorii, polițiștii sau decât vânzătorii de la market și cei care fac aprovizionarea cu mâncare. Aceștia din urmă sunt abia în Faza a III-a, profesorii și polițiștii sunt în a doua, dar foarte puțini au apucat să se vaccineze. O rușine! La fel cum este o rușine vaccinarea jurnaliștilor (înțeleg că au fost înscriși vreo cinci mii, nu știu câți au și apucat să facă deja) în condițiile în care sunt gata să bag mâna în foc că nu fac teren mai mult de 5-600 de oameni în TOATĂ România – reporteri, operatori, fotografi și tehnicieni de transmisii. Cât despre cadrele didactice care refuză vaccinarea, dacă există, încă nu mi-e clar, probabil ar fi putut fi lăsate în șomaj tehnic, urmat, bineînțeles, de o reevaluare profesională. Adică eu, ca părinte, chiar aș vrea ca, înainte să reintre la clasă un astfel de profesor, cineva să vadă cam ce profil științific are și cum de a ajuns să creadă că vaccinurile ne otrăvesc sau ne bagă cipuri.

2. Reducerea numărului de ore pe zi și a numărului de zile petrecute la școală. Ministrul Câmpeanu s-a pronunțat din start împotriva învățământului hibrid, în care jumătate din copii stau acasă, iar jumătate merg la școală. A zis că nu funcționează, dar n-a prea argumentat. Așa o fi, cine-s eu să-l contrazic? Dar cum ar fi fost dacă copiii ar fi venit 3 zile pe săptămână la școală în loc de cinci, prin rotație (deci și sâmbăta), jumătate/jumătate? Asta ar fi permis reducerea numărului lor fizic din clase? Ar fi stat măcar unul singur în bancă, sau chiar un copil la două bănci? Dar dacă, în loc să stea 6-7 ore pe zi la școală ar fi stat doar 3, prin eliminarea materiilor neesențiale (nu mă provocați să le zic eu, gândiți-vă și voi) și chiar reducerea numărului orelor celor esențiale, să zicem de la 4 de matematică și română, la doar 3 pe săptămână? O fi mai bine decât în scenariul hibrid, criticat de Câmpeanu? Nu știu, să zică Câmpeanu dacă poți să renunți temporar la religie, educație civică, tehnologică, muzică, desen… na, că le-am zis! Poate totuși insistăm pe ora aia la care se predă cum se determină malul unui râu, deși s-a dovedit că poți deveni esențial în viață și dacă nu știi.

3. Redistribuirea temporară a cadrelor didactice dar și a copiilor din școlile aglomerate în cele subocupate (sunt o grămadă, inclusiv în București), astfel încât să se poată preda materia esențială. Reducerea la jumătate a numărului de elevi ce implică dublarea numărului de clase se poate face nu numai prin reducerea numărului de zile la școală, dar și prin redistribuirea fizică (nu și formală) la alte școli. Adică nu se transferă nici elevii nici profesorii în acte, pur și simplu fac temporar orele în altă parte. Peste tot sunt școli superaglomerate și școli în care bate vântul, uneori aflate la câteva străzi distanță una de alta. Sigur, este posibil ca normele didactice să devină flexibile, unii profesori să facă mai mult de 21 de ore pe săptămănă, alții mai puține sau deloc, dar… care e prioritatea cu deschiderea școlilor? Educația copiilor, sau păstrarea unui status-quo nederanjat al profesorilor? E deranj? Păi e deranj, dar punem în balanță deranjul cu o eventuală creștere a numărului de decese provocate de un val epidemic? Sigur, o astfel de măsură presupune implicarea primăriilor și a inspectoratelor, dar ce, primarii și inspecotrii nu-s esențiali și vaccinați?

4. Clasele mici și grădinițele nu ar fi trebuit oricum întrerupte, iar reducerea numărului de elevi este problematică. Se putea și se poate face însă reducerea la trei zile pe săptămână și trei ore pe zi, prin reducerea programei și unei părți a materiilor. În acest caz, educatorii și învățătorii ar trebui să vină 6 zile pe săptămână, dar sunt sigur că mulți dintre ei ar face bucuroși acest sacrificiu.

Distanța de un metru între copii în clasă “dacă e posibil” e o vorbă fără fond, știm cu toții. Purtatul măștii, aerisitul clasei… când stai șase ore la mai puțin de jumătate de metru de alți cinci copii (unul în bancă, doi în față și doi în spate) ce eficiență să mai aibă?

În loc să ia vreo măsură, orice măsură, care ar fi redus riscurile pentru elevi și profesori, ministrul Profesorilor și Profesorul Președinte au preferat să apese pe buton și să zică gata, dom’le, s-a deschis școala. Noi o facem așa cum știm, toți profesorii au aceeși normă didactică, toți profii mănâncă și ei o pâine deci toți au drept la muncă, cu toate riscurile și cu tot cu marfa (copiii) depozitată 6 ore la școală. Să vină sfârșitul lumii, noi școala n-o schimbăm, că avea performanțe fenomenale înainte de pandemie și oricum nu știm să o facem altfel!

Deși nu cred că domnii Iohannis, Cîțu și Câmpeanu și-au făcut un calcul cinic de tipul – dacă va crește iar numărul infectărilor la 8-10 mii pe lună îl sacrificăm pe Voiculescu de la Sănătate și gata, nici nu mi se pare că mai întreabă cineva acum de ce nimeni n-a pregătit absolut nimic alternativ unei deschideri clasice, la un an de la debutul pandemiei. Nu cred că dl Câmpeanu e cu mult mai responsabil decât dl Voiculescu de ce se întâmplă, fiind amândoi destul de “proaspeți” în executiv. Ceea ce nu se poate spune despre domnii Iohannis și Cîțu. Oricum, cred că trebuie să înțeleagă și unii și alții că alegerile s-au terminat, că altele mai sunt peste patru ani și tot ceea ce contează acum (anul trecut, sau anul viitor) este rezultatul – funcționarea sistemului de Educație, atât cât se poate, cu păstrarea pandemiei sub control.