Trump a plecat, trumpismul rămâne. Cât de departe e următorul trump?
Moise Guran
Cred că titlurile entuziaste de tip Era Trump s-a încheiat sunt cel puțin deplasate. Deși sper și eu asta și nu cred că ar mai fi nimic de spus despre Trump, după modul atât de trump (da, cuvântul a devenit adjectiv, substativ comun și chiar adverb) în care omul portocaliu a părăsit Casa Albă. În ultimii aproape cinci ani am scris vreo 30 de articole pe acest site și despre golănia (bullyingul) politică pe care a jucat-o cot la cot cu Putin pe scena internațională (în special pe cea europeană) și despre prostia de reformă economică în care a tăiat masiv taxele pe corporații cu prețul lăsării unei mari părți dintre americani fără asistență medicală, dar și desre naționalismul antiglobalist al unui individ atât de redus încât să nu știe că nu izolaționismele (cel de secol XIX, sau cel interbelic) ci exact globalizarea au făcut America great. Și, dacă despre Trump s-a spus și s-a scris cam totul, povestea adepților săi, a trumpiștilor, nici n-a început cu el, nici nu se termină cu el.
V-ați uitat cu atenție la oamenii ăia care s-au dus să cucerească Capitoliul? I-ați auzit vorbind cu reporterii? Sunt oameni obișnuiți care chiar cred cu tărie că luptă pentru țara lor, că alegerile au fost furate și că niște monștri îngrozitori (corupți, pedofili, comuniști, etc) vor pune mâna pe putere. Niciunul dintre ei nu se consideră fanatic, niciunul nu înțelege de ce alții îi numesc pe ei fasciști (sau naziști), ba chiar toți sunt convinși că ei sunt oameni echilibrați, working class americans, care luptă împotriva unei extreme (de stânga, dar nu contează). Cum este posibil ca 75 de milioane de americani să nu sesizeze că au picat pur și simplu din realitate?
Înainte de a merge mai departe către un răspuns deloc simplu, vă invit să vă alocați șapte minute pentru o excelentă (și pe cât posibil succintă) analiză video, făcută de Insider grupărilor care au atacat Capitoliul SUA în ziua de 6 ianuarie 2021.
În completare, un filmuleț ceva mai lung (15 minute) și mai complicat despre conspirația QAnon, făcut de cei de la Financial Times, aici. Arată cum, de fapt, la început QAnon chiar asta a fost – un joc de realitate paralelă, pe care jucătorii lui îl înțelegeau, în care au fost trase apoi mase mari de oameni care n-au mai priceput că e vorba de o ficțiune.
Astea-s realități mai puțin cunoscute și înțelese de publicul din România, dar, așa cum se spune și în filmulețul celor de la Insider (și au mai observat și alții) n-au intrat zeci de mii de oameni în Capitoliu, au intrat câteva sute sau mii. Obiectiv vorbind, nici n-aveau loc toți, dar oare câți ar fi vrut?
Pentru a înțelege cât viitor mai are trumpismul, cred că e mai sănătos să nici nu-i considerăm pe toți adepții lui Trump perfect nebuni pe toți, dar nici să-i considerăm pe toți prea sănătoși la cap. Nici nu-s toți working class (citiți aici un reportaj despre o duamnă de 57 de ani, absolventă de Harvard, care acum se consideră o luptătoare QAnon, din spatele tastaturii, pe facebook), nici măcar nu-s toți republicani, sau ultra-conservatori, de fapt, așa cum arată acest reportaj Deutsche Welle, nici măcar nu mai sunt toți americani, doar în Germania fiind câteva mii (dacă nu mai mulți) de “QPatrioten”.
Dar ceea ce au cu toții în comun, săriți sau nu de pe fix, săraci, bogați, educați sau mai puțin educați, creștini, sau cum or mai fi, este că acești oameni trăiesc într-o realitate paralelă, în care cred cu tărie și pentru care unii sunt gata să și moară.
Sunt toți acești oameni niște fanatici? Dar ce este fanatismul?
Credeți că manifestanții pro-război din Italia anului 1914 nu erau oameni obișnuiți, simpli și patrioți? Credeți că mulțimile de soldați ruși care în 1917 au trecut de partea unora care până atunci se remarcaseră prin jafuri bancare (bolșevicii) nu se credeau de partea binelui și a dreptății? Credeți că poporul german s-a smintit complet, susținându-l pe Hitler în preajma și de-a lungul celui de-al Doilea Război Mondial? Dar despre (probabil) milioanele de arabi și nearabi care s-au bucurat când al-Qaida a izbit avioanele în turnurile gemene și în Pentagon? Nu sunt și aceia tot oameni obișnuiți, cu familii, cu credință într-o religie a păcii, care brusc s-au bucurat de moartea câtorva mii de semeni?
Dar aveți impresia că poporul român, pașnic și bun, n-a aprobat în marea lui majoritate intervențiile brutale ale minerilor din 1990, 1991 sau 1999? Asta credeți? Dar cum explicați atunci că cei care i-au adus pe mineri au câștigat toate, dar toate rundele de alegeri de după fiecare mineriadă, și în 1990, și în 1992 și în 2000?
Ei bine, da, la intervale regulate de timp, mulțimile o iau pur și simplu razna, cel mai des dezinformate, mințite, dar, atenție! nu neapărat pentru că cei minițiți sunt victime ci pentru că la nivel individual minciuna este prea des mai convenabilă decât adevărul. Astfel de fenomene apar în istorie la intervale regulate de timp. Mari mase de oameni își pierd mai întâi individual busola (motivele sunt felurite, nu-i credeți pe cei care identifică sărăcia ca singură cauză) acumulează frustrări față de o lume care nu (mai) corespunde așteptărilor, devenind apoi victime ușoare ale unor indivizi care mai întâi le confirmă propriile frustrări și, inevitabil, ulterior le indică un vinovat.
Testul de radicalizare (fanatizare) este confruntarea cu adevărul, respectiv respingerea lui, oricât de evident sau de bun simț ar părea pentru alții. De la acel moment nu prea mai contează Trump, el poate fi înlocuit foarte ușor de un alt lider, eventual mai carismatic (așa cum a fost Sarah Palin înaintea lui) sau mai radical. De asemenea nici nu contează foarte mult că acești oameni se cred tradiționaliști, creștini, conservatori, sau fasciști, puteau fi foarte bine marxiști, ecoteroriști sau ateiști, ei vor continua să creadă în cauză, în dușmanul imaginat, în inexistența Covid și în mecanismele conspirației care se leagă și se explică atât de bine unele pe altele, chiar dacă nu există nicio dovadă care să le susțină.
Ca să vă dau un exemplu, în ciuda colapsului teoriei QAnon odată cu inaugurarea lui Biden și inexitența unei Mari Treziri (Great Awakening) care ar fi trebuit să ducă la cine știe ce altă insurecție, lovitură de stat sau ce mai așteptau ei, numeroși adepți au continuat să le ceară celorlalți să creadă în “plan”. În același timp, băieții mândrii (Proud Boys) l-au lăsat pe Trump din brațe și chiar l-au luat la mișto, imediat ce s-a dovedit că acesta nu-și va folosit puterile extraordinare (decretarea legii marțiale) pentru a rămâne la putere: „Este cu adevărat important pentru noi toți să vedem cât de mult Trump și-a trădat susținătorii, săptămâna aceasta. Suntem în primul rând naționaliști, iar Trump a fost doar un om. În final, se dovedește unul extraordinar de slab,” a scris unul dintre ei pe grupul de Telegram, potrivit New York Times.
Deci, ce se va întâmpla cu aceste mulțimi agitate, furioase, trăind într-o miniciună care a depășit granițele SUA într-un moment (pandemia) în care întreaga lumea avea multă nevoie de adevăr, sinceritate și o cooperare deplină între națiunile lumii? Vor fi fost ele înmuiate de discursul inaugural al lui Joe Biden, care le-a spus că dezacordul nu-i face dușmani ci americani?
Istoria ne arată mai degrabă că nu. Antisemitismul n-a dispărut nici după crima oribilă numită Holocaust, sunt oameni care preferă să creadă că Holocaustul n-a existat. Comunismul n-a dispărut nici el, nici după ce Hrușciov a dezvăluit crimele lui Stalin, nici după ce Ceaușescu le-a comis în direct la televizor. S-au găsit scuze, contexte, că să vezi că sistemul era bun, ăia erau nașpa… Despre radicalismul religios, fie el creștin, musulman sau de altfel, ce să mai vorbim? Oricâte crime înfiorătoare s-ar fi comis, fanaticii vor continua să le nege, trăind până la sfârșitul vieții cu convingerea că au fost cumva păcăliți. Nu toți, unii. Pentru că nu toți votanții lui Trump sunt fanatici și, oricum, aici vorbim strict de cei care n-au reușit să accepte până la final ce a fost și ce n-a fost acel bufon portocaliu.
Dar astfel de traume se rezolvă, dacă se rezolvă, abia prin schimbarea unor generații, uneori nici atunci. Deocamdată, plecare lui Trump lasă în urmă doar mari mulțimi de oameni nervoase, greu de gestionat, mai frustrate chiar decât erau înainte, în așteptarea unui alt mesia care să le dea o direcție sau o satisfacție, într-un moment cum nu se poate mai nepotrivit – o pandemie.
Încă nestinsă, pandemia, dar și efectele sale economice (despre care de acum e clar că se vor întinde pe ani), măresc și mai mult riscul nu numai al perpetuării trumpismului, dar și al agravării sale. Iar soluții pe termen scurt nici nu prea există pentru astfel de fenomene. Așa cum spuneam, ele pot fi doar gestionate, ținute sub control, pentru a nu ricoșa în războaie adevărate, cu zecei de milioane de victime, așa cum s-a întâmplat în cazul nazismului. Dar cum se previn astfel de fenomene? E mai ușor de spus decât de făcut, căci necesită secole nu decenii de educație. În principiu, ar trebui ca o mare majoritate a populației planetei ar trebui să învețe ce înseamnă libertatea. Vă mai amintiți isteria din 2019 cu Mihail Șora și reclama la eMag care taboidiza cumva libertatea? Am încercat atunci să răspund la această întrebare. Dacă v-a deranjat acest text de acum al meu, indiferent că sunteți de stânga sau de dreapta, poate n-ar strica să recitiți textul de atunci. Îl găsiți aici.