Și dacă noi toți suntem țara asta defectă, în care mai și explodează câte o priză la ATI?
Moise Guran
O dezbatere pe cât de bleagă (față de furia generală), pe atât lipsită de substanță, s-a insinuat în România după tragedia de la Piatra Neamț – Să reformăm din temelii sistemul sanitar, zice președintele! Să recentralizăm spitalele în subordinea Ministerului Sănătății, ca să nu le mai fure baronii locali, zic cei mai de stânga! Să le dăm în management privat, zic cei mai de dreapta! Cu toții suntem vinovați, decretează ministrul Sănătății! Această din urmă sentință, atacată din toate părțile, nu a mai beneficiat și de o elaborare, deși poate că ar fi meritat. Mie mi se pare că în toate cazurile lumea e preocupată să-i schimbe pălăria lui Mărie, urmărind adică efectele, poate dintr-o mare grijă de a nu afecta cumva cauzele lipsei acestuia de performanță.
Înainte de a mă încumeta la niște judecăți (de valoare sau nu) vreau să trecem împreună printr-o serie de fapte incontestabile, de care lumea a uitat, poate, dar care, zic eu, ne ajung inevitabil din urmă:
1. În iunie 2016 Curtea Constituțională a României a dezincriminat pur și simplu abuzul în serviciu, dacă fapta nu este descrisă de o lege sau de o ordonanță. La vremea respectivă am sesizat aici ce catastrofă reprezintă această decizie pentru societatea românească, fiind contrazis superior de unii susținători ai marelui Daniel Morar, artizanul acestei decizii. Acum au uitat, desigur.
2. Atâta doar că într-o lege nu-ți scrie nimeni cât de gros trebuie să fie cablul electric de la priza dintr-o secție ATI a unui spital, de exemplu. Achizițiile publice, în marea lor majoritate, se fac în baza unei legislații secundare (HG, HCL, norme, instrucțiuni, etc). Cea mai frecventă formă de furat banii publici o reprezintă supraevaluarea achiziției, faptă care după decizia din 2016 nu mai reprezintă nici măcar o contravenție, pentru că, ce să vezi, dacă e cablul mai subțire și ia foc, s-a încălcat legislație secundară… vacs albina! În România e mai grav să depășești viteza legală cu 11 km/h decât să cumperi aparatură medicală proastă la preț de zece ori mai mare.
3. DNA a mai putut salva extrem de puține astfel de cazuri de corupție deja documentate și acelea numai atunci când infractorii au dovedit prostie crasă, încălcând legislație primară. Întâmplarea face că exact un astfel de caz este cel al directorului Spitalului Județean Neamț, Ioan Lazăr, care în 2013 a cumpărat la preț aproape dublu un tomograf, excluzând toate ofertele cu excepția uneia singure, a unei firme care, aveau apoi să arate procurorii DNA, îi dăduse și caietul de sarcini pentru simulacrul de licitație. Acest caz nu a fost desființat de decizia CCR din 2016, dar nici nu a ajuns la o sentință, azi fiind încă pe rolul primei instanțe. Însă marea majoritate a celor care erau anchetați sau chiar trimiși în judecată de DNA pentru abuz în serviciu în 2016 au fost achitați sau dosarele au fost clasate. Sunt mii de astfel de cazuri.
4. Mai important, însă, nu numai că decizia CCR i-a scăpat de pedepse pe cei prinși deja de DNA, dar a și dat ocazia unei reorganizări a lumii subterane care mulge toate sistemele publice din România, astfel încât să nu mai facă nimeni achiziții, ca prostul, pe legislație primară, când pe aia secundară poți să-ți faci de cap cum vrei. Desigur, importanța plasării unui om de-al tău în diferitele poziții de conducere (nu doar manager) ale oricărei instituții publice (nu doar spitale) căpătase alt sens, ne mai fiind vorba doar de o sinecură pentru respectiv, ci de un sistem bine organizat și protejat de lege (ca să nu zic prin lege, deși e același lucru) grație deciziei CCR din 2016. Firește, aceasta funcționează la fel și când vine vorba de concursurile de angajare pe funcții. Că nu scrie în lege exact, dau un exemplu, ce facultate trebuie să aibă sau să n-aibă candidatul, asta se face în fișa postului, care e legislație secundară. S-a încălcat? Nu e corupție, e România!
5. Că acest sistem s-a rodat și a funcționat și funcționează ca uns, până la cele mai mici detalii, nu o spun eu, este constatarea unui raport al DNA din 2018, la care Codruța Kovesi a venit și cu mercurial – ”Tarife fixe pentru angajare: infirmieră 1500 euro, asistentă 2500, șofer ambulant 1000, registrator medical 1000-1500 euro”, dar asta-i doar așa, jurământul de credință față de Camorra politico-medicală, marele tort tot pe achiziții supraevaluate se face – între 10 și 20% șpaga, mai arăta raportul DNA din 2018. Poate cineva să greșească prețul cu 800%, mai întreba Codruța Kovesi atunci? Două luni mai târziu ea nu mai era șefa DNA.
6. În februarie 2019 (încă nu intrase Dragnea la pușcărie, dar pământul pe care călca acesta deja se înclina spre Rahova, iar Parlamentul modificase Codul Penal, în conformitate cu decizia din 2016) CCR constata ipocrit că „prin modificările legislative referitoare la abuzul în serviciu, statul pierde pârghiile necesare pedepsirii corespunzătoare a acestei infracţiuni.” Haios, nu? Niște fini umoriști, marii judecători ai CCR!
Vremea a trecut, iar noi poate am uitat toate aceste aspecte, acum, când întreg Mapamondul, cu tot cu România în el, a intrat într-o criză sanitară provocată de o afurisită de pandemie. Peste tot e urât, peste tot sistemele sanitare sunt sub presiune, peste tot sunt luate decizii excepționale, dar noi trebuie să trecem această pandemie cu ce ne-am așternut până acum. Legislația e tot aia, oamenii sunt tot ăia (schimbarea partidului de la guvernare reprezintă fix schimbarea pălăriei pe capul Măriei), prizele-s tot alea, țara e tot aia și e defectă rău de tot.
Acum stați strâmb și judecați drept – se schimbă cu adevărat ceva dacă trec spitalele în subordine centrală, în loc să fie în cea județeană? Daaa, păi ăștia de aici de pe la București sunt numa’ îngeri și heruvimi! Dar dacă trec în managementul unor firme private? Păi ce, firmele private nu-s parte din mecanismul actual de șpagă? Sunt, și încă o curea esențială de transmisie, de vreme ce șpaga nu se mai dă cu sacoșa, cum se preface domnul Danial Morar de la CCR a crede, ci, așa cum am explicat altădată, este mult mai simplu, mai legal și mai elegant de mascat într-un abuz în serviciu. Din când în când, o dată la cinci ani, sau mai des, mai explodează ceva, o priză, un cablu, o achiziție. Mai mor niște oameni, nivelul furiei publice sare din grafice ca un cazan de țuică, țara solicită demisii sau demiteri, acestea vin rapid, iar țara se împacă (era să scriu îmbată) cu ea însăși.
Exact cazul Piatra Neamț, unde au fost demiși deja nouă manageri în zece luni, demonstrează că demisia nu rezolvă nimic. Priza aia tot explodează, cluburile tot capcane de șoareci rămân, iar țara tot îl votează pe managerul demis, pe primar sau pe șeful de CJ, așa cum l-a votat pe Piedone primar. Furiile de pe radio/tv/facebook reprezintă doar un anestezic pentru sentimentul de vinovăție chiar al țării, iar demisia, ah, în sfârșit demisia! pretextul ipocrit pentru propria uitare, eliberatoare.
După patru ani de la decizia CCR (la care, apropo, n-a zis nici mau, căci se aștepta ca PNL să câștige alegerile din 2016) dl Iohannis vrea schimbarea sistemului medical din temelii. Perfect! Abia aștept să văd cum o schimbăm pe Mărie, nu pe Pălărie! Nici chiar modificările legislative pe care le sugerează acest articol nu ar aduce imediat schimbări vizibile, căci legislație am mai avut și îniante de decizia CCR din 2016… și? DNA-ul e oricum pe burtă și, când n-ai instituții reziliente (uite, cum au americanii) aștepți după un om providențial care apare (sau nu) o dată la o generație. Pe al nostru l-am dat afară și l-am trimis la muncă în străinătate.
Hai să o recunoaștem, deși el n-a elaborat, iar noi toți ne-am enervat, e posibil ca dl Tătaru să fi avut totuși dreptate. Cred că suntem cu toții de acord că țara noastră e defectă. Dar ce e țara? Munții și câmpiile, codrul, ciocârliile? Ne alegem fiecare ce ne place din conceptul ăsta “Țara Mea”, nu e și el un tot? Ce-s de vină eu, Moise, tu, Popescu sau Ionescu? Ai dreptate – eu nu sunt, tu nu ești, el, ea… Dar dacă noi toți suntem țara asta defectă?
