Dacă voia să controleze epidemia, statul român avea la dispoziție mai mulți funcționari decât sunt cârciumi, biserici și buticuri la un loc. Dar n-a vrut!

Moise Guran

După șase luni de întrerupere, pe final de septembrie, am intrat și eu din nou, nu în unul, ci în două restaurante. În primul m-am îngrozit: Nu purta nimeni mască, parcă nici nu auziseră de așa ceva, chelnerii, șeful de sală, barmanul, nu o aveau nici pe cot, nici pe Van Gogh (pe o ureche), nimic. În al doilea restaurant servirea era impecabilă, dezinfectanții peste tot, iar chelnerii își dădeau masca jos doar când mergeau la fumat, într-un loc retras. Am simțit nevoia, înainte de a pleca, să merg și să-i mulțumesc managerului. În fine, o a treia experiență, neplăcută, am avut-o într-un al treilea restaurant, unul la care am tot comandat pizza în aceste luni (cam o dată la două săptămâni, să nu strivim cântarul, da?) – am mers să-mi ridic comanda și am picat într-un moment în care nu era niciun mușteriu, ca să constat că nimeni, dar chiar nimeni, nici chlenerii, nici pizzarul, nici bucătarii nu purtau mască. Altfel, până atunci, de câte ori venisem toți o purtau disciplinați, iar eu îi privisem cu simpatie și recunoștință. Mi-am dat seama că acei băieți și fete, cei mai mulți abia ieșiți din adolescență, la fel ca majoritatea românilor, nu prea înțelegeau sensul măștii, de a-i proteja pe ceilalți, nu pe tine, nici faptul că dacă nu porți mască atunci când nu sunt clienți, virusul se transmite totuși în restaurant, iar clienții vor fi totuși puși în pericol atunci când vor veni.

Acum se închid restaurantele și, la cum merg toamna meteorologică și epidemia, nici terasele nu vor mai funcționa, iar ei toți, și cei care au respectat regulile și cei care nu le-au respectat, nu vor mai avea de lucru cine știe până când. E corect? Nu, nu e! Dar nici practic nu cred că este, mai ales că guvernul pare că subestimează din nou impactul economic.

Dacă e să stăm strâmb și să judecăm drept, chelnerii și bucătarii de la restaurantul ok nu sunt nici vinovați, nici responsabili, dar nici nu aveau cum să schimbe situația de la restaurantul care nu era ok. În afară de angajații acelor restaurante nașpa, în afară de comportamentul inspirațional-iresponsabil al lui Donald Trump, Viorel Cataramă, Cristi Puiu, vreo câțiva lunatici, CCR și un PSD care și-a făcut strategie de campanie electorală din nesupunere la regulile epidemiologice, în afară de toți aceștia mai e un responsabil mare – chiar statul român.

Nici Trump, nici Cataramă, la fel cum nici managerul sau chelnerii de la restaurantul ok nu aveau cum să îi controleze, să îi amendeze, să îi forțeze cumva sau să îi închidă pe cei care au luat la mișto virusul și, odată cu el, pe noi toți. Doar statul român putea. Unde e OPC-ul care făcea controale cu o armată de reporteri după el înainte de pandemie? Sau, fără reporteri nu se puteau face controale? Masca aia e mult mai ușor de verificat decât data de expirare a produselor din bucătărie, că se vede imediat. Și nici nu necesită nu știu ce specializare ca să constați că nu e purtată, sau că spațiul interior nu e aerisit, puteau fi folosiți și polițiști/jandarmi în civil, cum le-a venit acum ideea pentru patrulare, puteau folosi și inspectorii de muncă, ba chiar și pe cei de la Fisc, puteau folosi sutele (nu zecile) sutele de mii de angajați cu și fără statut special ai statului român. Practic, personalul ce putea fi folosit este mai mare decât numărul cârciumelor, bisericilor și magazinelor (incusiv mici buticuri) la un loc, aveau cu cine, dacă chiar voiau să impună respectarea unor reguli. De ce le-au mai dat, dacă nu au urmărit respectarea lor?

Dar n-au vrut, pentru că a fost campanie electorală și s-au gândit să o lase mai moale (au redeschis restaurantele la interior chiar în debutul acesteia), iar consecințele sunt acum grave, plătite și în vieți omenești și în locuri de muncă. 

Ca un pompier care n-a făcut verificarea PSI înainte, acum statul vine și nici măcar nu stinge casa care a luat foc, o dărâmă cu totul.

În Marea Britanie guvernul le-a dat englezilor o masă gratis pe zi la restaurant (Eat out, to help out!), într-un program lansat încă din primăvară și care n-a provocat o creștere a cazurilor de coronavirus peste vară. Cresc acum toamna, pentru că la ei școlile s-au deschis cu două săptămâni mai devreme decât la noi, dar peste vară reușiseră să controleze pandemia. Noi n-am reușit, chiar dacă la noi restaurantele au rămas închise în interior până la începutul campaniei elctorale pentru locale.

În primăvară vă spuneam că impactul economic asupra restricțiilor impuse acestui sector vor fi mult mai mari decât crede Ludovic Orban. Da, multe astfel de locuri de muncă sunt la negru, nu produc taxe, dar și salariul plătit la negru produce creștere economică, iar dacă nu mai e plătit, produce și scădere și șomaj. Din ce știu eu (n-am o statistică recentă, scuze!) sunt cam 400 de mii de locuri de muncă în cele aproximativ 20 de mii de restaurante, cafenele, baruri și cârciumi rurale din România. Categoric unele trebuie închise, dar să le închizi pe toate, la grămadă, și vinovate și nevinovate, pentru că tu, statul, nu-ți poți implementa propriile reguli, asta nu este soluție, în opinia mea. 

Ce vor face acei oameni? Și ce care au respectat regulile, dar și cei care nu le-au respectat, ce vor face? Le dăm ajutoare sociale și, gata, am rezolvat?

Dacă restricțiile anunțate și în București și în mai multe orașe mari rămân în vigoare, șomajul (acum la 500 de mii de oameni) va urca probabil cu 100 de mii de oameni pe lună și se va duce spre 1 milion de oameni până la primăvară, printr-un efect de rostogolire, căci economia nu e aritmetică. Iar impactul asupra PIB va fi de cel puțin 2% (cam 4 mld. euro) chiar dacă se va simți mai mult anul viitor.

Precizez faptul că nu consider corectă nici abordarea patronatelor din HoReCa – au scos o listă cu focarele de coronavirus și au zis că ei nu prea sunt pe acolo. Nu, frate! Greșiți! Atitudinea asta nu e bună! Nu trebuie să-i apărați pe cei care au urinat pe reguli, ci să-i arătați cu degetul chiar voi! Nu puteți să apărați cluburile de pe litoral care au făcut puștimea sandwich astă vară, căci ele au legătură cu faptul că acum vă închideți toți! Schimbați-vă atitudinea și arătați responsabilitate dacă vreți să aveți opinia publică de partea voastră, căci nu trei beri cu Orban vă vor salva! Acum situația e gravă, nu o mai rezolvați pe prietenii! Apoi, referitor la faptul că la București n-au trecut sălile de jocuri de noroc pe lista așezămintelor “culturale” închise, acest lucru este adevărat, chiar dacă Raed a încercat să o dreagă ulterior, la televizor. Știu că în celelalte orașe s-au închis și acelea, alături de cinematografe, teatre, restaurante și înclin să cred că Raed n-a știut. Probabil la București a fost o scăpare, dar n-aș băga mâna în foc. Sper că la DNA nu și-or fi tras masca și peste ochi.