Și dacă frontul românesc anti-Covid a căzut deja? Autoritățile sunt în campanie, iar poporului nu-i plac înfrângerile… Nu cumva repetăm greșeala de după Colectiv?

Moise Guran

E plin facebookul de relatări cu tot felul de târlani care te mai și scuipă dacă le zici să poarte mască, dar dacă vorbești cu un medic de terapie intensivă o să afli că, în timp ce poporul nu mai are loc pe străzile înguste ale stațiunilor de pe litoral, un adevărat Stalingrad se desfășoară în spitalele românești. Unul pe care îl pierdem din nou, căci altfel cum s-ar explica faptul că, deși Spania a depășit cu mult România la rata de infectare, mortalitatea coronavirusului este  de aproape zece ori mai mare la noi decât la ei și la alții. Și, dacă vă gândiți că Spania are un sistem sanitar mult mai performant, vă întreb atunci de ce Bulgaria are o mortalitate la jumătate față de România? Dar aceasta este o bătălie în care nimeni nu are voie să se predea. Pierzi, câștigi, trebuie să lupți până la capăt, căci e vorba de vieți. Tocmai de aceea cred că trebuie imediat eliminate interesele politice, pentru a încuraja autoritățile să ia deciziile corecte.

Domnul Tătaru spune că epidemia se tratează în prespital și că suntem pe cocoașa valul doi. Poate fi așa, dar statistica îl contrazice – procentul de teste pozitive pe săptămână a continuat să crească, chiar dacă de patru săptămâni numărul testelor scade. Cocoașa vine așadar din plafonarea numărului de testări făcute, iar numărul mare al deceselor ilustrează sumbru și perfect vorba aia cu statistica cu care poți să faci un cimitir să pară bal.

După cum arată analiza INSP pe județe, incidența cazurilor de coronavirus este mai mare pe exteriorul Arcului Carpatic și, deși este clar că în sud ambulanțele plimbă pacienții dintr-un județ în altul pentru că nu mai au locuri nici în spitale nici pe ATI, n-ai cum să nu te întrebi cât de reale sunt alea 1500-2000 de locuri de la terapie intensivă. Că doar n-or fi toate în Sălaj și Satu Mare! E o problemă și cu insuficiența cadrelor medicale, s-a spus, și probabil că așa e.

Bun! Hai să evităm totuși polemicile, că nu ne folosesc la nimic acum! Nu pun sub nicio formă la îndoială nici competența nici dedicarea medicilor români, ba din contră, le-aș ridica statui pe fiecare stradă. Nu contest nici chiar modul în care sunt redistribuiți pacienții între județe, mai ales că, spun medicii, cei aflați în stare gravă sunt foarte instabili și transportul lor reprezintă un mare risc.

Dar hai să punem problema puțin invers! Și dl Arafat și dl Tătaru ne-au tot avertizat că nu vor să ajungem în situația în care medicii vor fi nevoiți să aleagă cine trăiește și cine moare, din cauza atingerii limitelor sistemului sanitar, dar dacă acele limite vor fi fost deja atinse, va recunoaște cineva acest lucru? Mă îndoiesc! Eu cred că nu, în general, pentru că așa sunt autoritățile române și, categoric nu acum, când mai au și alegeri. 

Pe de o parte, este campanie electorală iar guvernul nu vrea să lase senzația că a scăpat situația de sub control. Pe de altă parte coronavirusul a devenit platformă politică pentru cel mai toxic dintre partidele din România (ăla aflat acum în opoziție), iar frustrările publicului (masca, restricțiile, etc) sunt exploatate ca de fiecare dată, dar acum mult mai sinucigaș. Un armistițiu între partide pentru depolitizarea coronavirusului și implementarea unor măsuri urgente pare imposibil.

Așa se întâmplă de fiecare dată în istorie – când pică frontul, decidentul politic nici nu-și anunță populația, conștient că adversarul politic va profita cinic chiar și de o astfel de situație. Privind retrospectiv și către alte experiențe românești, în care autoritățile n-au recunoscut o situație în care erau depășite, cred că trebuie să ne punem deja altfel problema.

Reacapitulăm: Cazuri multe, număr insuficient de cadre medicale, dar și o criză evidentă de locuri în spitale, mai ales pe sudul țării. Cel mai probabil, numărul semnificativ mai mare al deceselor de coronavirus în România față de alte țări este dat de întârzierea internării, inclusiv la ATI, a celor care sunt depistați cu boala. Poate unii nu spun, ignoră semnele până e prea târziu, dar poate alții, depistați, sunt totuși ținuți acasă mai mult decât ar trebui.

Păi, dacă cineva ia totuși tardiv decizia aducerii lor la spital, nu este aceasta exact situația în care autoritatea (medicală sau administrativă) alege cine trăiește și cine moare?

Hai să nu mai repetăm prostia de după Colectiv. Nu suntem singuri în acest război, avem aliați. Avem mecanisme de protecție civilă care pot fi activate. Deja medici cu alte specializări au fost trimiși în spitalele Covid. Pentru că nu sunt un specialist, întreb: Oare nu este acesta momentul în care să cerem transferul unor echipe medicale din Europa în România? Având în vedere că bolnavii în stare gravă nu pot fi transferați, oare n-ar trebui să ne punem inclusiv problema transferării unei părți a pacienților cu coronavirus, dintre cei stabili, dar cu riscuri (vârstă, comorbidități) la spitale din țările UE?